
O statuie aproape completă a împăratului Hadrian, înaltă de 2,14 metri, descoperită de arheologi în oraș antic Kibyra
Săpăturile arheologice desfășurate de Universitatea Mehmet Akif Ersoy din Burdur (MAKÜ) la Kibyra, oraș antic grecesc din sud-vestul Turciei, au dus la descoperirea unor fragmente provenite de la patru sculpturi din marmură datând din epoca romană. Printre acestea se află o statuie aproape completă a împăratului Hadrian, înaltă de 2,14 metri, precum și o reprezentare a soției sale, împărăteasa Sabina.
Cercetările arheologice s-au desfășurat în cadrul proiectului „Legacy for the Future”, inițiat de Ministerul Culturii și Turismului din Turcia, iar piesele recuperate au fost reunite și restaurate, informează La Brujula Verde.
Potrivit directorului săpăturilor, arheologul Şükrü Özüdoğru, cercetările recente s-au concentrat asupra Porții Monumentale, una dintre construcțiile reprezentative ale orașului. Cele patru statui erau amplasate inițial la nivelul superior al porții, însă au fost dislocate și fragmentate, cel mai probabil în urma cutremurului devastator din anul 417 d.Hr.
Până în prezent au fost recuperate aproximativ douăzeci de fragmente, printre care membre, torsuri și capete, descoperite în cadrul mai multor campanii arheologice începute în 2006.
Capul lui Hadrian, conservat într-o stare foarte bună, a permis identificarea fără dificultate a împăratului și s-a dovedit compatibil cu un corp în armură descoperit anterior. Astfel, restauratorii au reconstituit aproape integral statuia.
Sculptura, realizată din marmură de înaltă calitate provenită din carierele Afyon-Döğer și İscehisar, îl reprezintă pe Hadrian în ipostază militară. Cuirasa bogat decorată prezintă, printre alte elemente, imaginea unui leu și a unui vultur, simboluri asociate puterii imperiale.
Trăsăturile portretului confirmă identitatea împăratului, iar piesa are o valoare deosebită pentru studierea reprezentărilor lui Hadrian în Anatolia, unde statuile complete ale acestuia sunt rare.
Sculpturile sunt datate în jurul anului 130 d.Hr., în timpul domniei lui Hadrian (117–138 d.Hr.). În epoca romană, orașele anatoliene ridicau frecvent statui ale împăraților cu ocazia vizitelor oficiale, astfel încât ansamblul de la Kibyra ar fi putut fi creat pentru a-l onora pe împărat. Deși nu există dovezi certe că Hadrian a vizitat personal orașul, această posibilitate nu este exclusă.
Pe lângă statuia lui Hadrian, au fost identificate fragmente consistente ale statuii Sabinei, o altă statuie masculină în armură, de 1,86 metri, precum și două reprezentări fragmentare, una feminină și una masculină, al cărei personaj nu a fost încă identificat. Arheologii speră ca viitoarele campanii să permită recuperarea fragmentelor lipsă și reconstituirea acestor opere.
Poarta Monumentală reprezintă, la rândul său, o descoperire arhitecturală importantă. Construcția are o tipologie rară în Anatolia, fiind prevăzută cu două turnuri circulare și un pasaj central cu trei arcade. Pentru excavarea sa au fost mutate și inventariate aproximativ 2.500 de blocuri de piatră.
Mai multe pentru tine...


















