De ce preferau vânătorii din Epoca Glaciară femelele de mamut lânos?
O analiză amplă a ADN-ului antic sugerează că vânătorii-culegători din Epoca Glaciară ar fi preferat să vâneze femele de mamut lânos. Descoperirea se bazează pe analiza genetică a 521 de exemplare și oferă noi indicii despre relația dintre oameni și aceste animale uriașe.
Cercetătorii au analizat ADN-ul provenit de la 521 de mamuți lânoși descoperiți în Eurasia și America de Nord, dintre care 448 au fost analizați genetic pentru prima dată. Rezultatele au scos la iveală o diferență neașteptată între animalele găsite în situri naturale și cele descoperite în locuri asociate activității umane, informează Science in Polnad.
Studiul, publicat în revista Current Biology, a fost realizat de o echipă internațională, din care au făcut parte și specialiști de la Institutul de Sistematică și Evoluție a Animalelor al Academiei Poloneze de Științe.
Oasele analizate provin din 11 situri arheologice importante din Eurasia, inclusiv Kraków Spadzista, și au o vechime de aproximativ 30.000–20.000 de ani.
Masculii dominau în siturile naturale
Prin analiza ADN-ului, oamenii de știință au putut determina sexul animalelor. Rezultatele au arătat că, în cazul rămășițelor descoperite în situri naturale, 66% proveneau de la masculi și doar 34% de la femele.
Distribuția ar putea avea o explicație simplă. Cercetătorii cred că masculii, care duceau adesea o viață solitară, erau mai expuși riscului de a muri în capcane naturale, precum dolinele sau în urma alunecărilor de teren. Odată ajunse în astfel de locuri, oasele lor aveau șanse mai mari să fie conservate și descoperite mii de ani mai târziu.
La siturile asociate însă cu activitatea umană, proporțiile se schimbă radical. Femelele reprezintă 70% dintre rămășițe, în timp ce masculii doar 30%.
Această diferență i-a făcut pe cercetători să ia în calcul posibilitatea ca vânătorii din Paleoliticul superior să fi întâlnit și capturat mai frecvent femele.
„Știm că vânătorii-culegători din Paleoliticul superior vânau uneori mamuți în mod direct, lucru demonstrat de vârfurile de proiectile găsite în oasele acestora. De asemenea, puteau obține carne și alte materii prime de la animale deja moarte”, spune Jarosław Wilczyński, arheolog și cercetător la Institutul de Sistematică și Evoluție a Animalelor al Academiei Poloneze de Științe.
Femelele erau mai ușor de întâlnit?
Una dintre explicațiile posibile este că femelele adulte erau mai mici decât masculii și, prin urmare, ar fi putut reprezenta o pradă mai ușor de doborât. Dar lucrurile s-ar putea să nu fie atât de simple.
Cercetătorii atrag atenția asupra comportamentului social al elefanților moderni, rudele apropiate ale mamuților. Dacă mamuții aveau o structură socială similară, femelele trăiau în turme și se puteau apăra împreună.
Asta înseamnă că o turmă de femele putea fi la fel de periculoasă pentru un grup de vânători precum un mascul adult.
O altă explicație ar putea fi legată de modul în care se deplasau animalele.
„O altă posibilitate este ca turmele conduse de femele să se deplaseze prin teritoriu într-un mod mai previzibil decât masculii solitari. Astfel, vânătorii-culegători din Paleoliticul superior s-ar fi putut întâlni mai des cu aceste turme, fie pentru a le vâna, fie pentru a profita de animalele deja moarte”, explică Hannah M. Moots, cercetătoare la Centrul de Paleogenetică din Stockholm și autoarea principală a studiului.
Mamuții, o resursă esențială pentru oamenii preistorici
Pentru comunitățile umane din Epoca Glaciară, un mamut reprezenta o adevărată „rezervă” de resurse. Carnea și grăsimea asigurau hrană, pieile puteau fi folosite în diverse scopuri, iar oasele erau transformate în materiale de construcție.
Colții aveau, la rândul lor, numeroase întrebuințări: din ei erau realizate unelte, obiecte decorative și opere de artă.
În total, cercetătorii au comparat datele provenite de la 100 de mamuți descoperiți în situri asociate activității umane cu cele de la 421 de exemplare provenite din acumulări naturale de rămășițe.
Potrivit oamenilor de știință, dimensiunea acestui set de date oferă una dintre cele mai clare imagini de până acum asupra relației dintre oameni și mamuții lânoși în perioada târzie a Pleistocenului.
„Această cercetare demonstrează cât de mult ne pot ajuta studiile ADN-ului antic să răspundem unor întrebări arheologice asupra cărora există de mult timp dezbateri. Prin extinderea numărului de probe analizate, ADN-ul antic poate merge dincolo de istoria evolutivă și ne poate oferi informații despre comportamentul animalelor și cultura umană de acum zeci de mii de ani”, spune Love Dalén, profesor de genomică evolutivă la Universitatea din Stockholm.
Studiul nu demonstrează că oamenii vânau exclusiv sau în mod deliberat femele de mamut. Însă diferența clară dintre proporția masculilor și a femelelor din siturile naturale și cele asociate oamenilor oferă un indiciu important despre modul în care vânătorii-culegători interacționau cu una dintre cele mai impresionante specii ale Epocii Glaciare.
Foto sus: Turmă de mamuți lânoși (© Charles R. Knight / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
