Secole de muncă infantilă au lăsat urme permanente pe vertebrele copiilor olandezi
Un studiu arată că munca fizică grea i-a afectat atât de profund pe copiii care munceau în Țările de Jos în urmă cu câteva secole, încât unii au dezvoltat leziuni ale coloanei vertebrale încă dinainte să-și piardă dinții de lapte.
Copiii care munceau în Țările de Jos în perioada postmedievală erau supuși unor eforturi fizice greu de imaginat astăzi. Zilele de lucru puteau dura 12, 15 sau chiar 17 ore, iar efectele acestui regim de muncă au rămas întipărite în oasele lor, informează Phys.org.
Un nou studiu, publicat în International Journal of Paleopathology, arată că unii dintre acești copii au suferit modificări și leziuni ale coloanei vertebrale care, în prezent, sunt asociate în mod obișnuit cu înaintarea în vârstă și cu decenii de muncă fizică solicitantă.
Cercetătorii au analizat rămășițele unor copii și tineri olandezi cu vârste între 4 și 25 de ani, care au trăit între secolele al XVII-lea și al XIX-lea. Printre semnele descoperite s-au numărat articulații vertebrale uzate, excrescențe osoase pe marginile vertebrelor și leziuni ale discurilor intervertebrale, afecțiuni pe care medicii moderni s-ar aștepta mai degrabă să le întâlnească la persoane în vârstă decât la copii.
„A fost, sincer, sfâșietor. Ca oameni de știință, formulăm ipoteze și le testăm, dar este greu să iei în calcul impactul emoțional al unei astfel de cercetări până când nu ajungi efectiv să analizezi rămășițele scheletice ale acestor copii”, a declarat Alex Tutwiler, autorul principal al studiului și doctorand la Universitatea Leiden.
Copiii care munceau până la epuizare
Munca infantilă nu era neobișnuită în Țările de Jos. Începând din secolul al XVII-lea, copiii au devenit treptat o parte importantă a forței de muncă. În secolul al XIX-lea, datele recensămintelor indicau că aproximativ 5% dintre muncitori erau copii, în jur de 27.200 de persoane. Unii începeau să muncească de la doar 4 ani.
Relatările istorice oferă informații despre programul de lucru, salarii și sarcinile pe care le primeau copiii, însă spun foarte puține despre prețul pe care aceste condiții îl aveau asupra organismului lor. Un poem scris în 1853 de un muncitor olandez din industria textilă îi descria pe copii drept „oameni mici”, cu fețe palide și mâini „foarte slabe”.
Tutwiler și colega sa, Rachel Schats, cercetătoare la Universitatea Leiden, au vrut să afle ce puteau spune oasele despre viața acestor copii.
Pentru aceasta, au analizat rămășițele a 143 de copii despre care se știa că munciseră în ferme de produse lactate din zona rurală Middenbeemster și în fabrici industriale din orașul Arnhem. Rezultatele au fost apoi comparate cu cele obținute în cazul unor copii din Delft care proveneau din familii înstărite și nu erau nevoiți să muncească. Diferențele au fost evidente.
Munca la fermă, cea mai dură pentru coloană
Copiii din Middenbeemster prezentau cele mai severe afectări. Documentele istorice arată că și cei de numai 9 ani erau puși la muncă: transportau recipiente grele cu lapte și cărau forme pentru brânză.
Ridicarea repetată a greutăților și mișcările solicitante au lăsat urme asupra articulațiilor din partea superioară a coloanei vertebrale.
O altă afecțiune identificată la copii a fost reprezentată de așa-numiții noduli Schmorl, leziuni produse atunci când materialul unui disc intervertebral este împins în osul vertebrei.
Nu toate formele de muncă au avut aceleași efecte
Surprinzător, copiii care munceau în fabricile din Arnhem prezentau leziuni mai apropiate de cele observate la copiii înstăriți din Delft.
Deși acești copii petreceau până la 12 ore pe zi torcând, cosând sau țesând, activitățile respective nu solicitau coloana vertebrală la fel de intens ca munca fizică de la ferme. Totuși, cercetătorii au identificat și în cazul lor probleme ale zonei lombare.
Nici copiii din familiile bogate nu erau complet feriți de problemele coloanei. Puținele leziuni descoperite în cazul lor ar fi putut fi provocate de activități precum joaca sau călăria.
Paradoxal, însă, și lipsa activității fizice putea avea consecințe negative. Acești copii își petreceau ore întregi studiind, stând pe scaun și citind, iar sedentarismul prelungit este o altă posibilă explicație pentru unele dintre problemele observate.
O lecție care rămâne relevantă
Țările de Jos au ajuns, în cele din urmă, să interzică munca infantilă, după secole în care copiii au fost folosiți ca forță de muncă. Problema este însă departe de a fi dispărut.
La nivel mondial, milioane de copii continuă să muncească în condiții dificile. Potrivit estimărilor UNICEF citate în studiu, în 2024 aproximativ 137,6 milioane de copii erau implicați în muncă forțată.
Iar efectele pe termen lung asupra organismului lor sunt încă insuficient cunoscute. Unul dintre motive este că acești copii au rareori acces la îngrijiri medicale, ceea ce face dificilă urmărirea consecințelor pe termen lung asupra sănătății.
Tutwiler intenționează să continue cercetarea folosind scanări CT, pentru a afla în ce măsură au fost afectate și oasele brațelor și picioarelor.
Pentru cercetători, rămășițele scheletice oferă o perspectivă rară asupra unei realități pe care documentele istorice nu o pot surprinde în întregime.
Foto sus: Copii muncind într-o tipografie din Țările de Jos, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
