Foametea cumplită care a devastat Olanda în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial regiunea de nord a Ţărilor de Jos a fost ocupată de către nazişti, trupele germane blocând orice cale de aprovizionare cu mâncare. În jur de 20.000 de oameni au murit, iar aproape 5 miloane au fost grav afectaţi din cauza foametei care a durat mai bine de un an. Cu toate că nemţii au părăsit teritoriul în mai 1945, efectele  atrocităţilor din  timpul ocupaţiei se mai simt şi astăzi, fiind trasmise atunci tinerilor şi chiar copiilor nenăscuţi încă.

Când în alte părţi ale lumii războiul deja izbucnise, în 1939, Ţările de Jos şi-au declarat neutralitatea. Oficialităţile olandeze nu credeau că ţara va putea face faţă unui eventual conflict armat şi doreau cu disperare să stea deoparte în conflictul ce se răspândea din ce în ce mai mult. Neutralitatea lor a fost anulată în mai 1940, când naziştii au hotărât să invadeze Olanda, fără a emite o declaraţie oficială de război. Trupele olandeze nu au avut nicio şansă, în principal din cauza faptului că armamentul din dotare era insuficient sau ieşit din uz. Armata olandeză s-a predat naziştilor pe 15 mai 1940, ţara devenind parte a celui de al III-lea Reich. Olandezii au avut totuşi un gram de noroc, ei rămânând în graţiile lui Hitler datorită aspectului lor arian.

Cu toate că naziştii controlau întreaga ţară, Aliaţii găsiseră o metodă prin care aprovizionau cu mâncare şi muniţie olandezii. Mai mult, aceştia plănuiau o manevră de eliberare, ei găsind un pod care nu era riguros păzit. Planul a eşuat, iar lucrurile s-au înrăutăţit. În septembrie 1944, naziştii au închis căile ferate naţionale şi au pus sub embargo toată mâncarea care venea în Olanda. Iarna se apropia, iar oamenii îşi dădeau seama că se află într-o situaţie extremă.

În noiembrie 1944, germanii şi-au dat seama că olandezii erau disperaţi din cauza foametei şi pentru un timp scurt au ridicat restricţiile. Cu toate acestea, iarna a venit mai devreme, aprigă şi geroasă, iar invadatorii permiteau intrarea alimentelor în ţară doar pe apă. Canalele au îngheţat, iar drumurile erau blocate. Proviziile începuseră să scadă văzând cu ochii, motiv pentru care în Olanda a fost nevoit să se implementeze un sistem de rationalizare a alimentelor. În oraşe precum Amsterdam, adulţilor le era atribuită o raţie de  1000 de calorii pe zi. Însă până la finalul lui februarie, raţia a scăzut la aproape jumătate:adulţii primeau doar 580 de calorii. Efectele foametei au fost devastatoare:oamenilor le era permis să mănânce un singur cartof, o felie de pâine şi o sfeclă de zahăr în fiecare zi.

Având în vedere numărul extrem de mare de oameni care mureau de foame pe zi ce trece, piaţa neagră a alimentelor şi-a făcut apariţia. Dar şi aici exista o altă problemă:doar cei înstăriţi puteau cumpăra preţioasele alimente. Oamenii stăteau la cozi care se întindeau pe kilometri, pentru o porţie de supă. Unii erau atât de disperaţi încât ajunseseră în stadiul în care căutau prin tomberoanele bucătăriilor sau mâncau bulbi de lalele.

Şi pentru ca situaţia să fie şi mai dezastruoasă, mâncarea nu era singurul lucru care le lipsea. Combustibilul, într-o iarnă atât de geroasă, era indispensabil. Şi totuşi era limitat spre deloc. Mulţi oameni şi-au pus pe foc mobila, iar copacii deja nu mai existau. Olandezii erau forţaţi să trăiască în mizerie:fără apă potabilă, electricitate, canalizare sau transport public.

Foametea a încetat în mai 1945, când Aliaţii i-au convins pe nazişti să îi lase să aducă provizii cu autorul elicopterelor. La plasarea alimentelor au participat forţele aeriene britanice, canadiene şi americane. A exista un pact prin care germanii se angajau ca în timpul livrărilor să nu tragă către elicoptere, iar Aliaţii să nu bombardeze militarii germani.  Imediat după finalul războiului, specialişti în genetică, obstretică şi ginecologie au studiat intensiv efectele foametei. Cercetătorii de la Universitatea Southampton, din Marea Britanie, au descoperit că femeile care erau însărcinate în timpul foametei au dat naştere unor copii care mai târziu au suferit de diabet, obezitate, schizofrenie, diverse afecţiuni neurologice sau cardiovasculare.