Tezaurul de la Rădeni (foto: Facebook / Vasile Diaconu – archaeologist)

Tezaurul de la Rădeni, expus timp de 10 ani pe holul unei școli, fără să atragă atenția cuiva

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 31 ianuarie 2025

Piesele din aur, vechi de aproape 3.000 de ani, care compun Tezaurul de la Rădeni, au stat timp de 10 ani expuse într-o vitrină pe holul unei școli dintr-un sat, până când au fost remarcate de un specialist care a făcut demersuri pentru a fi introduse în patrimoniul național, relatează dr. Vasile Diaconu, cercetător în cadrul Complexului Muzeal Național Neamț.

Piesele au ajuns în vitrina școlii, care se pare că nu avea nici măcar geamuri, după ce persoanele care le-au analizat la momentul respectiv au crezut că sunt din alamă și de dată recentă.

Diaconu a relatat acest episod în contextul evenimentelor de la Muzeul Drents din Assen, Olanda - furtul coifului de aur de la Coțofenești și a unor brățări dacice, arătând că discutarea unor astfel de cazuri poate fi de interes pentru public.

Arheologul Vasile Diaconu a explicat că multe dintre obiectele de tezaur care se află acum în muzeele României au fost descoperite întâmplător. Tezaurul de la Rădeni face parte din această categorie, fiind descoperit în urmă cu jumătate de secol, în județul Neamț.

„Piese de la Rădeni, vechi de aproape 3000 de ani, au fost descoperite întâmplător, în timpul unor lucrări agricole. După ce au fost recuperate de la descoperitor, piesele au stat într-o vitrină, pe un hol al școlii, vreme de 10 ani, fără să atragă atenția cuiva. Desigur, doar un noroc absolut a făcut ca piesele să nu dispară pentru totdeauna”, scrie arheologul Vasile Diaconu, pe pagina personală de Facebook.

Trei vase întregi din tezaurul de la Rădeni se află în colecțiile Complexului Muzeal Național Neamț, iar fragmente de la alte două recipiente au ajuns, încă din anii '70, în colecțiile Muzeului Național de Istorie și ale Băncii Naționale a României.

Foto: Facebook / Vasile Diaconu – archaeologist
Foto: Facebook / Vasile Diaconu – archaeologist

„Pe baza datelor cunoscute în prezent știm că depozitul de vase din aur a fost identificat în anii 1965-1966, cu prilejul unor lucrări agricole efectuate în partea de vest a satului Rădeni. Deși a existat informația că au fost descoperite opt recipiente din metal prețios, întregi și fragmentare, doar cinci dintre aceste piese au putut fi recuperate. Din acel moment începe o adevărată poveste, consemnată și în presa vremii, care putea avea ca deznodământ pierderea definitivă a acestor artefacte excepționale. Fără ca la momentul respectiv să le fie intuită valoarea materială și cea istorică, vasele întregi au fost duse la școala din sat și au fost așezate într-o vitrină de pe holul instituției de învățământ, alături de artefacte arheologice comune. Timp de un deceniu nu au atras atenția nimănui, fiind considerate obiecte de dată recentă. Abia în 1977, arheologul Virgil Mihailescu-Bârliba, în timpul unei vizite la școala din Rădeni, observă prețioasele vase din aur și, conștientizând importanța lor, a făcut demersuri pentru ca acestea să ajungă în patrimoniul muzeului județean. Fără această intervenție este foarte posibil ca respectivele obiecte să fi dispărut în anii următori”, a declarat, pentru Agerpres, Vasile Diaconu.

Din punct de vedere cronologic, depozitul de vase de aur este datat în secolele XII - XI î. Hr., la limita dintre Epoca bronzului și Epoca fierului. Diaconu a precizat că până în momentul de față, singurele analogii pentru aceste vase sunt cunoscute în Bulgaria, la Valcitrăn și în Ucraina, la Krizovlin.

Mai multe pentru tine...