Ce mâncau oamenii care trăiau în America de Nord în Epoca de Gheaţă?

Cercetătorii au descifrat dieta unei femei care a trăit în urmă cu aproximativ 12.800 de ani pe baza indiciilor chimice din oasele fiului ei, ale cărui rămășițe au fost găsite în sudul statului american Montana.

Deoarece copilul de 18 luni era încă alăptat în momentul decesului, oasele sale purtau amprentele chimice ale regimului alimentar al mamei sale, transmise prin intermediul laptelui matern, relatează Agerpres.

Cercetătorii au descoperit că dieta ei era alcătuită în principal din carne de la megafaună - cele mai mari animale dintr-un ecosistem -, cu un accent care era pus pe carnea de mamuți. Megafauna constituia aproximativ 96% din dieta sa, mamuții reprezentând aproximativ 40%, urmați de elan, bizon, cămilă și cal, iar mamiferele mici și plantele aveau o contribuție neglijabilă.

„Megafauna, în special uriașii mamuți columbieni, le ofereau oamenilor cantități enorme de carne și grăsimi cu conținut energetic ridicat. Un singur mamut putea să întrețină o comunitate dependentă de copii, femei și bătrâni mai puțin mobili timp de mai multe zile sau chiar săptămâni întregi, în timp ce vânătorii își căutau următoarea pradă”, a declarat arheologul James Chatters de la firma de consultanță arheologică Applied Paleoscience din Bothell, Washington, autor principal al studiului publicat în revista Science Advances.

Mamuții columbieni, „verișorii” elefanților din zilele noastre, aveau o înălțime de patru metri la nivelul umărului și o greutate de până la 11 tone.

Mama și copilul ale căror oase au fost analizate au făcut parte din cultura Clovis, care a existat cu aproximativ 13.000 de ani în urmă. Acei oameni foarte mobili și nomazi au fost asociați cu artefacte precum vârfuri mari de sulițe din piatră, potrivite pentru uciderea animalelor masive, cuțite mari din piatră și unelte de răzuit pentru îndepărtarea cărnii.

Descoperirile întăresc ideea că oamenii Clovis, ai căror primi reprezentanți au traversat o punte terestră din Siberia până în Alaska, se concentrau pe vânarea celor mai mari prăzi din habitat, în loc să caute plante și să vâneze animale mici.

Această strategie pare să le fi permis acelor oameni să se răspândească rapid în toată America de Nord și, apoi, în America de Sud - în doar câteva secole -, în timp ce urmăreau migrațiile pe distanțe mari ale animalelor pe care le vânau.

_{Foto sus: Dioramă reprezentând o vânătoare de mamuți în America de Nord în Epoca de Gheață (© Flikr / The Carouselambra Kid)}