Ce urme genetice ale ocupațiilor lor în Marea Britanie au lăsat romanii și vikingii?

Romanii au controlat mare parte din Marea Britanie timp de aproape 400 de ani, însă au lăsat relativ puține dovezi genetice ale ocupației lor, arată noi cercetări bazate pe ADN antic.

În schimb, ocupația romană, din anul 43 d.Hr. până în jurul anului 410, pare să fi schimbat cultura provinciei Britania, majoritatea locuitorilor nativi ai Britaniei adoptând obiceiurile Imperiului Roman.

Un preprint al studiului (o versiune a unei lucrări de cercetare științifică postată pe o platformă publică înainte de a fi evaluată oficial (peer-review) și publicată într-o revistă academică – n.r.) a fost publicat pe serverul bioRxiv pe 29 aprilie. Unii experți sunt de acord cu concluziile, în timp ce alții sunt mai rezervați.

Totuși, unele dintre concluziile studiului sunt în concordanță cu rezultatele unor cercetări genetice anterioare privind migrația germanică în Marea Britanie, a declarat pentru Live Science Duncan Sayer, arheolog la Universitatea din Lancashire, Anglia.

Pentru investigațiile lor, cercetătorii au analizat genomurile a peste 1.000 de persoane îngropate în Marea Britanie între anii 2550 î.Hr. și 1150 d.Hr. Ei au descoperit că ADN-ul roman — identificat ca având origini ancestrale „din afara Britaniei” — reprezenta doar aproximativ 20% din profilul genetic al indivizilor îngropați în Britania în perioada romană. Prin comparație, în perioada anglo-saxonă ulterioară, ADN-ul provenit din surse „germanice” reprezenta aproximativ 70% din structura genetică a oamenilor îngropați acolo în acea perioadă.

Aceste descoperiri indică faptul că britanicii nativi s-au amestecat genetic surprinzător de puțin cu oamenii veniți din alte părți ale Imperiului Roman, dar s-au amestecat frecvent cu persoane de origine anglo-saxonă, a spus Sayer.

„În perioada romană, deși oamenii se stabileau în Britania, acest lucru nu se întâmpla în același mod în care o făceau vorbitorii de limbi germanice (anglo-saxonii - n.r.) în secolele al V-lea și al VI-lea”, a declarat pentru Live Science James Gerrard, arheolog la Universitatea Newcastle din Anglia, care nu a fost implicat în cercetare.

Echipa care a realizat cel mai recent studiu a declarat că a găsit, de asemenea, foarte puține dovezi genetice ale perioadei vikinge târzii în nordul Angliei, când cea mai mare parte a regiunii urma tradițiile daneze și era cunoscută sub numele de Danelaw: doar aproximativ 4% dintre profilele genetice ale persoanelor îngropate în Anglia în această perioadă arătau o ascendență scandinavă din Epoca Fierului, au raportat cercetătorii.

Între timp, ascendențele din Europa Centrală și de Sud au crescut începând cu secolul al VIII-lea, ceea ce indică faptul că mai multe persoane au migrat în Anglia în perioada medievală, au scris cercetătorii în preprint.

O transformare culturală

Autorii studiului au remarcat că „prelevările anterioare de ADN din Britania romană au fost relativ limitate ca amploare și specifice anumitor regiuni sau contexte” și au sugerat că „setul lor de date acoperă acest gol”.

Însă Gerrard, care nu a fost implicat în studiu, a avertizat că noua cercetare s-ar putea să nu ofere o imagine exactă a istoriei genetice a Marii Britanii.

În primul rând, deși noul studiu a analizat ADN-ul extras de la 1.039 de persoane îngropate în Marea Britanie între Epoca Bronzului și perioada medievală — un interval de aproximativ 3.700 de ani — doar aproximativ 200 proveneau din perioada romană.

Acesta este un eșantion redus în comparație cu investigațiile arheologice din Marea Britanie, unde originile a câteva mii de persoane îngropate în perioada romană au fost analizate de-a lungul deceniilor, a spus el.

În plus, înmormântările analizate în noua cercetare proveneau în principal din orașe, nu din mediul rural, unde ratele căsătoriilor mixte ar fi putut fi diferite. Rezultatele studiului ar putea fi, de asemenea, distorsionate deoarece prezența romană ar fi fost mai puternică în nordul Angliei, unde multe trupe erau staționate în tabere militare, și în estul Angliei, unde așezările urbane romane erau mai frecvente, a spus el.

„Cred că avem problema de a stabili dacă ADN-ul antic este reprezentativ pentru întreaga populație”, a spus Gerrard.

Femeile celtice

Romanii au invadat și anexat cea mai mare parte a Britaniei la ordinul împăratului Claudius în anul 43 d.Hr., deși Iulius Cezar condusese două invazii de scurtă durată în anii 55 și 54 î.Hr. Ocupația romană s-a încheiat în jurul anului 410 d.Hr., când trupele romane care apărau frontiera nordică au fost retrase pe continent pentru a apăra teritoriile romane împotriva invaziilor germanice.

Deși studiul a găsit relativ puține dovezi genetice ale ocupației romane, cercetătorii au remarcat că romanii par să fi avut un efect semnificativ asupra practicilor funerare. Înainte de perioada romană, înmormântările din Britania erau adesea grupate pe baza relațiilor matriliniare, reflectând poate importanța tradițională celtică a femeilor ca lideri ai familiilor lor. Cercetătorii au descoperit dovezi că această practică a continuat o perioadă în vestul Angliei — un bastion al populației native. În cadrul acestei tradiții culturale, femeile aveau relativ multă putere și rămâneau în locuințele lor ancestrale, iar bărbații cu care se căsătoreau se mutau în comunitățile lor.

Însă ADN-ul extras din rămășițele aflate în cimitirele din perioada romană din Britania nu a arătat astfel de tipare, au spus cercetătorii, ceea ce ar putea reflecta practicile patriarhale tradiționale romane.

_{Foto sus:
Statuia împăratului roman Constantin cel Mare, în orașul britanic
York (anticul Eboracum), locul în care a fost proclamat împărat de
legiunile sale (© Carole Raddato / Wikimedia
Commons)}