Faima lui Agricola, cuceritorul roman al Marii Britanii

Despre suspiciunea tiranilor ne dă un exemplu copleșitor Tacitus în Agricola. Gnaeus Julius Agricola a rămas în Istorie drept cuceritorul roman al Marii Britanii. Ajuns dincolo de Canal în anul 77 ca Guvernator, el devine faimos nu numai prin extinderea stăpînirii romane asupra Irlandei și Scoției, dar și prin buna administrare a provinciei.

În vara lui 83 Julius Agricola repurtează o victorie răsunătoare asupra scoțienilor la Graupius. Tribul Caledonienilor, care se răsculase împotriva romanilor, pierde 10 000 de oameni. Romanii pierd doar 360. Faima lui Agricola trezește suspiciunile Împăratului Domițian. În 85, Agricola e chemat la Roma. Starea de spirit a lui Domițian e astfel descrisă de Tacitus în De vita et moribus Iulii Agricolae:

„Aceste evenimente, aşa cum au decurs, deşi Agricola nu le exagerase în rapoartele sale cu cuvinte de fală pentru sine, cum obişnuia Domiţian, el le-a primit bucuros în aparenţă şi îngrijorat suflet. Era conştient că se făcuse de rîs cu falsul său triumf asupra germanilor (în anul 84 în luptele cu chattii – n.n.), după ce cumpărase sclavi la tîrg, ale căror îmbrăcăminte şi păr au trebuit să fie schimbate, ca să arate ca prinşii de război. Acum însă era vorba cu-adevărat de-o mare victorie, de care, după uciderea a mii de duşmani, vorbea toată lumea. Aceasta mai ales era frica lui cea mare: numele unui simplu muritor era ridicat în slăvi mai presus de-al împăratului.[…] Muncit de-astfel de griji şi mulţumindu-se să le închidă în sine – ceea ce la el era semnul că pune la cale o cruzime –, a hotărît că lucrul cel mai bun de tăcute să-și stăpînească deocamdată ura, pînă ce răsunetul faimei şi simpatiile armatei vor mai slăbi: căci pînă atunci Agricola era încă la conducerea Britanniei”.

Potrivit lui Tacitus, Agricola se întoarce la Roma fără să știe opinia publică, are o întîlnire cu Domițian, care-l sărută din scurt, în stil oriental, după care trăiește retras, evitînd orice ieșire în față. Pentru că în orice moment, Domițian îi putea lua gîtul. Atitudinea asta de prudență, definită prin grija de a nu se remarca, de a nu atrage atenția, i-a fost benefică lui Agricola:

„Dar Agricola se poate considera fericit murind înaintea fiicei şi a soţiei sale, cu demnitatea nată, cu o reputaţie strălucită, rudele și prietenii lui scăpînd cu bine. Căci dacă n-a putut ajunge să vadă zorii acestui preafericit secol şi pe Traian împăratul, a avut măcar marea consolare a unei morţi premature şi a scăpat de acea ultimă perioadă, cînd Domițian a dat gata statul nostru, nu dintr-o dată şi lăsînd vremurilor putinţa să mai respire, ci izbind fără încetare şi oarecum bătînd întruna. […] Măcar Nero îşi întorcea ochii şi doar ordona crimele, nu le privea; cea mai mare nenorocire sub Domițian era să vezi şi să fii văzut, cînd suspinele noastre erau notate, cînd, spre a desemna delatorilor atîţia oameni îngălbeniţi de frică, era de ajuns acea privire crudă şi roşeaţa cu care se înarma contra ruşinii”.

Ce vremuri! A avut măcar marea consolare a unei morți premature!

_{Foto sus:
Agricola, printre alți generali și împărați romani. Pictură de
William Brassey Hole, în Sala Mare a a Galeriilor Naționale din
Scoția (© Wikimedia Commons)}