Ce se întâmpla la începuturile Britanniei romane?
Este uşor de presupus cã Britannia era în ajunul cuceririi romane o insulã izolatã populatã cu triburi rãzboinice, care nu erau conştiente de existenţa Romei. Totuşi, Britannia fusese ţelul unei expediţii a lui Iulius Caesar în 55/54 a.Hr., deci localnicii trebuie sã fi avut contacte cu romanii, dupã cum o atestã şi bunurile cu care triburile britanice fãceau schimb cu Gallia (vin şi podoabe).Dupã expediţiile lui Caesar, romanii s-au stabilit în Britannia în 43 p.Hr., sub împãratul Claudius. La acea vreme era departe de a fi un regat unificat, unele triburi supunându-se de bunã voie, iar altele purtând rãzboi cu invadatorii.
Dupã cum ne spune şi Pat Southern (”Roman Britain:A New History 55 BC – 450”), romanii au cumpãrat multe triburi prin manipularea elitelor locale, îmbiindu-le cu daruri şi averi în schimbul menţinerii controlului asupra populaţiilor. Rezistenţa armatã în faţa romanilor era oricum de cele mai multe ori inutilã. Potrivit unei inscripţii de pe un arc triumfal ridicat la Roma, 11 triburi s-au supus imediat dupã 43 şi se pare cã romanii au fost capabili sã se înstãpâneascã în sud şi sud-est, exceptând revolta reginei Boudicca din 60/61, ce a prevenit expansiunea în zonã vreme de 10 ani. Triburile de pe actualul teritoriu scoţian nu s-au supus niciodatã în totalitate. Treptat romanii au instalat castre în Lincoln, Wroxeter, Exeter, ajungând şi la Chester, Caerleon şi York.
Au profitat de animozitãţile locale pentru a submina orice rezistenţã posibilã. Pânã în 70, deja mai toate triburile îşi pierduserã independenţa. Cu toate acestea, conform aceleiaşi Southern, condiţiile sub dominaţia romanã nu erau atât de opresive, dacã ţinem cont cã romanii nu au impus modul lor de viaţã britonilor. Soldaţii erau majoritatea recruţi locali, imaginea legionarilor de la Roma escaladând zidul lui Hadrian fiind exageratã. Viaţa în castre era oarecum confortabilã, soldaţii bucurându-se de trei mese pe zi, salariu, pensii. Soldaţii nelatini care serveau în trupele auxiliare primeau cetãţenia dupã 25 de ani. Dincolo de privilegiile încorporate în aceasta, ea era totodatã şi un mijloc de garantare a loialitãţii faţã de stat şi prevenire a rebeliunii.
Britonilor le erau permise cultele tradiţionale, dar se pare cã druizii constituiau o ţintã a opresiunii romane. O teorie ar fi bazatã pe deţinerea de cãtre aceştia a unei puteri prea mari în cadrul tribului, fiind un potenţial factor de unificare tribalã. Dar toleranţa religioasã se respecta în mare parte, romanii preluând şi ei divinitãţi pe care le adapteazã, iar convertirea forţatã la formele de adorare romane are în spate prea puţine dovezi.
Urbanismul a fost într-adevãr un capitol apropae integral preluat de la romani. Excavarea multor villae romane au scos la ivealã case circulare din epoca fierului care indicã faptul cã britonii bogaţi au fost mai mult decât încântaţi de adoptarea modului de viaţã romanizat. Mai mult, urmele de brazde din situri de villae aratã cã locuinţele erau de fapt ferme bogate modelate în stil roman. Asta se întâmplã în sud, pentru cã în alte pãrţi, mai ales în nordul muntos, britonii continuã sã trãiascã la fel ca înainte de cucerirea romanã. Villae romane s-au descoperit totuşi şi mai departe, la Durham, iar ceramica şi sticla nu erau strãine de aşezãrile circulare tradiţionale chiar şi dincolo de New Yorkshire.
Romanizarea ţinea mai mult de iniţiativa aşezãrilor. În vreme de pace, soldaţii erau chemaţi sã asiste localnicii la construcţia oraşelor romane, dar oraşele aveau autonomie şi senat local. Cei bogaţi trebuiau sã contribuie la bunãstarea oraşului şi probabil aceste proiecte au ajutat la cultivarea sentimentului civic în perioada romanã timpurie din Britannia. Southern conchide cã ocupaţia romanã de 400 de ani a adus schimbãri importante, dar viaţa de dupã invazie nu este marcatã de o oprimare brutalã cum se crede de multe ori. Odatã ce se rezolvã problema revoltelor, romanii instituie administraţia, dar permit desfãşurarea normalã a modului de viaţã local.
Urme importante ale istoriei romane
Zidul lui Hadrian– probabil cel mai faimos monument roman din Britannia, încã subiect de dezbatere. În secolul al 19-lea se credea cã dateazã din secolul al 3-lea, datoritã reparaţiilor substanţiale ale lui Septimius Severus. Dar o piatrã inscripţionatã duce la anul 122, la hadrian, care de altfel construieşte frontiere similare şi în Germania. La finalizarea lucrãrii, în 128, zidul se întindea pe 80 de mile romane (73 moderne), gros pe alocuri de 10 picioare. Nu se ştie dacã avea crenelare sau turele. Exista câte o micã fortãreatã la fiecare 80 de mile, care putea gãzdui în jur de 80 de oameni. 17 forturi mai mari sunt localizate în diverse puncte ale zidului, precum şi puncte de frontierã. La sud de zid se gãseşte un vallum, un şanţ larg de 20 de picioare, care probabil cã ţinea la distanţã hoţii, pentru cã pe lângã forturi se practica agricultura şi creşterea animalelor. Dintre cele mai importante forturi enumerãm pe Wallsend, unde s-au construit ulterior bãi, şi Chester, care adãpostea cavaleria ce pãzea podul şi drumul de peste râul Tyne.
Oraşul roman de la Wroxeter– Viroconium, ridicat în secolul I a.Hr., era al patrulea oraş ca mãrime din Britannia, cam de dimensiunile lui Pompeii. Iniţial o bazã militarã stabilitã de 500 de soldaţi pe malul de est al râului Severn, se dezvoltã într-o aşezare mai ales dupa vizita lui Hadrian, odatã cu construcţia forului, templului, pieţei, bãilor şi palaestrei.
Castelul Portchester– Portus Adurni, ridicat în secolele 3-4, parte a unui sistem defensiv de 9 forturi de pe coasta de sud şi sud-est. Situl se aflã la nord de portul Portsmouth, considerat de unii baza de unde flota romanã Classis Britannica apãra Canalul Mânecii. A suferit multe transformãri, inclusiv ridicarea castelului normand în 1086 într-unnul din colţurile sitului.
Villa de la Chedworth, Yanworth– desoperitã în 1844, era odinioarã una dintre cele mai mari villae, datând cam din 120 a.Hr. şi posibil întrebuinţatã ca refugiu religios, din cauza numãrului de camere de oaspeţi şi a altarului de piatrã dedicat zeiţei primãverii. Deşi rãmâne doar fundaţia, avem câteva indicii despre bogãţia sa:sistemul de încãlzire subteranã, bãile, melcii odinioarã gãtiţi sau o bãncuţã de lemn care servea drept latrinã...
Palatul de la Fishbourne, Chichester– unicat printre villae romane. Excavãrile au relevat cã iniţial a fost destinatã scopurilor militare, datoritã proximitãţii maritime. Palatul de lemn este demolat în 65-75 în favoarea unei structuri mai elaborate din piatr, în jurul unei grãdini centrale, cuprinzând 100 de camere. O ipotezã ar fi cã a aparţinut lui Tiberius Claudius Togidubnus, un lider local care ar fi înlesnit invazia romanã. Palatul este decorat cu mozaicuri somptuoase, una dintre cele mai preţioase piese fiind cea reprezentând un cupidon pe un delfin (360.000 de tesserae). Unii istorici considerã cã este vorba despre un centru administrativ care demonstreazã influenţa urbanisticã romanã în Britannia.
Chester, Cheshire– sediul celei de-a 20-a legiuni timp de 200 de ani. Aramta romanã ajunge la Chester între 71 şi 79, profitând de poziţia strategicã pe râul Dee, odinioarã o rutã comercialã importantã. O fortãreaţã giganticã este construitã aici pentr a adãposti legiunea XX Valeria Victrix, care ţintea cucerirea în nord. Dimensiunile impresionante au condus la ipoteza cã ar fi servit drept bazã pentru o potenţialã invazie a Irlandei. Fortãreaţa care gãzduia 6000 de oameni includea şi o principia, un fel de centru birocratic. Chester este i sediul celui mai mare amfiteatru din Britannia, folosit pnetru antrenamente militare dar şi distracţii. Ziduri medievale sunt suprapuse peste trei dintre cele romane.
Fortãreaţa de la Caerleon, lângã Newport– bazã legionarã importantã ridicatã de împãratul Claudius. Cunoscutã la vremea respectivã drept Isca, era una dintre cele trei fortãrete permanente ale legionarilor, alãturi de Chester şi York. Legiunea II Augusta, una din cele patru care participã la invazie, ridicã iniţial o tabãrã la xeter, dar este ulterior trimisã în Wales pentru a pune capãt unei rebeliuni tribale. În 75 se ridicã primele barãci la Caerleon, urmate de amfiteatru. Excavãrile recente au adus la luminã şi structuri care ar fi putut îndeplini rolul de pieţe, clãdiri adminsitrative, bãi sau temple, dezgropând un fel de suburbie în cadrul fortãreţei. Caerwent, un sat la câteva mile de Caerleon, este un exemplu potrivit de cum ar fi arãtat o micã aşezare provincialã. Zidurile au o înãlţime considerabilã în partea de sud, iar o inscripţie în biserica localã confirmã fondarea în anul 75.
Sursa:historyextra.com
