Aflați în vizită oficială în R.P. China, Nicolae și Elena Ceaușescu au primit, la reședința din Beijing, vizita doamnei Deng Yingchao, soția fostului premier Zhou Enlai

Ceaușescu și mirajul chinezesc: o alianță costisitoare pentru economia României

Conducerea de la București a susținut în toată perioada în care a guvernat prin teroare că dezvoltă o economie științifică, pe baze marxiste și raționale. Nimeni în lume nu putea să aibă ceva mai bun până la sfârșitul lumii cu mai multe lagăre.

Nicolae Ceaușescu susținea cu un deosebit elan dezvoltarea legăturilor economice cu statele comuniste și punea mare accent pe prietenia cu Beijingul, colosul din Extremul Orient fiind un model de dezvoltare pentru cercul de putere de pe malurile Dâmboviței. Problema era că exporturile și importurile erau derizorii în raport cu volumul total al comerțului și chiar s-ar fi putut renunța la colaborarea ce era deosebit de costisitoare din cauza distanței. Datele statistice publicate după 1989 confirmă că în ultimul an de economie planificată au fost importuri de numai 5.148 miliarde de lei ai timpului. Pare mult la o primă vedere, dar livrările sovietice au fost estimate la 42,493 miliarde de lei.

Inutilitatea menținerii relațiilor cu Beijingul, cele ce erau marcate prin mari adunări publice, este demonstrată și de natura schimburilor comerciale cu fosta Cehoslovacie. Au fost cumpărate bunuri cu o valoare de 6,172 miliarde de lei și este evident că erau costuri mai reduse legate de transport, mai ales dacă bunurile respective veneau pe Dunăre. Este evident că România socialistă nu s-a putut impune în Extremul Orient și industria centralizată avea probleme în învingerea producătorilor străini ce vedeau piața asiatică drept un adevărat El Dorado.

China era departe de situația actuală de atelierul lumii și întreținerea comerțului la distanță era o operațiune deosebit de costisitoare, dar autoritățile de la București aveau monopol absolut asupra resurselor patriei socialiste și erau capabile de orice experiment ce se potrivea cu ideile comuniste. Nu aveau nici cea mai mică legătură cu fericirea neamului românesc.

Statul comunist asiatic nu conta prea mult în menținerea stabilității patriei socialiste și era numai o orientare politică, Nicolae Ceaușescu adorând formele dure de dictatură. Principalul colaborator al României în 1989 pentru aducerea de mărfuri la schimb cu cele industriale și agricole era Germania și era un comerț avantajos pentru ambele părți și nu impus cu mitraliera. Dacă este exclusă Uniunea Sovietică, stăpâna lagărului ideologic, statul german era cel ce asigura supraviețuirea tehnologică a României lui Ceaușescu. Era urmată de Italia, cea care era un mare importator de bunuri ale industriei comuniste, dar conducerea de la București nu era interesată de mărfurile oferite de patronii din peninsulă. Au fost încasări de 15,98 miliarde de lei în 1989, dar importurile abia au ajuns la 834 milioane de lei.

Dacă România socialistă ar fi avut o atitudine de apropiere de lumea capitalistă și ar fi lăsat din acțiuni ce aminteau de stalinism, poate șansele de supraviețuire ar fi fost mai multe. Problema era că Nicolae Ceaușescu nu avea vreo urmă de interes în menținerea a două lumi și dorea din toată inima prăbușirea lagărului cu economie concurențială. Nivelul de trai a fost menținut deosebit de scăzut pentru ca autoritățile să producă și să acumuleze cât mai mult armament necesar revoluției mondiale. Așa se explică toată politica industrială a regimului. Din fericire, marele război nu s-a dezlănțuit și dictatorul a pierit.

Experimentul comunist a avut drept rezultat prăbușirea economică după ce punțile fragile cu China au fost rupte în 1989. Industria și comerțul erau prea artificiale pentru a rezista în lumea concurențială.

Foto sus: Aflați în vizită oficială în R.P. China, Nicolae și Elena Ceaușescu au primit, la reședința din Beijing, vizita doamnei Deng Yingchao, soția fostului premier Zhou Enlai (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 161/1978)

Mai multe pentru tine...