Șantierul canalului Dunăre – București: nimic nu a funcționat conform planificării inițiale
Canalul Dunăre – București a fost una dintre temele masiv utilizate de propaganda comunistă de la sfârșitul anilor ’80, referitor la mărețele realizări ale „Epocii Ceaușescu”.
Ideea, în ciuda exagerărilor oficiale ce legau geneza proiectului de „gândirea genială” a dictatorului comunist, nu era nouă. Încă în 1880 inginerul Nicolae Cucu Starostescu, în cadrul lucrărilor de sistematizare a capitalei, propunea „schița-proiect” a unui canal navigabil, care să lege Bucureștiul de Oltenița. Planurile au fost reluate în perioada interbelică, iar în 1929 Parlamentul României chiar a adoptat o lege referitoare la construirea unui canal între capitală și Dunăre. Crahul Bursei din New York, din același an, și declanșarea Marii Crize Economice, au avut ca rezultat abandonarea proiectului. Noi propuneri și schițe au fost înaintate în anii 1938-1939, doar pentru a fi din nou părăsite din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, notează Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), pe pagina de Facebook a instituției.
Decizia de realizare a canalului Dunăre – București a fost luată în vara anului 1984, după inaugurarea cu mare festivism a Canalului Dunăre - Marea Neagră. Cele două obiective erau gândite ca părți ale unui sistem navigabil care ar fi legat Bucureștiul de Portul Constanța.
Lucrările propriu-zise au demarat doi ani mai târziu, în septembrie 1986. Au fost prezentate mai multe proiecte, Ceaușescu optând pentru varianta amenajării cursului râului Argeș, deși aceasta era cea mai costisitoare și cea mai problematică atât în ceea ce privește execuția, cât și sub aspectul exploatării ulterioare.
Bineînțeles, așa cum a fost cazul cu toate șantierele din perioada comunistă, nimic nu a funcționat conform planificării inițiale. După cum arăta un document al Securității județului Giurgiu din august 1988, în locul celor 16.000 de muncitori care ar fi trebuit să lucreze în diferitele sectoare ale șantierului (fiecare județ avea sarcina să trimită câte 400), numai 3400 erau efectiv prezenți. Lucrurile nu stăteau mai bine nici la capitolul utilaje, mai puțin de jumătate din numărul prevăzut fiind practic disponibile în teren.
Și, de fapt, era chiar mai rău de atât: o bună parte a utilajelor zăceau nefolosite deoarece nu existau cantitățile necesare de combustibil, lubrifianți și nici destule piese de schimb. În plus, condițiile oferite muncitorilor era absolut deplorabile. Aceștia era obligați să locuiască în barăci șubrede și corturi, fără căldură, apă, canalizare și curent electric. La acestea se adăugau calitatea execrabilă a alimentației oferită pe șantiere și serviciile medicale deficitare.
Un alt raport al Securității din noiembrie 1989 (vezi mai jos) demonstra că situația nu se îmbunătățise. Lipsa combustibililor, a materialelor și pieselor însemna nerealizarea cifrelor de plan, aspect care se reflecta în reducerea salariilor și creșterea nemulțumirii muncitorilor. Astfel, nu e de mirare că o bună parte a lor cereau întoarcerea acasă, iar unii chiar au părăsit șantierul fără aprobare. (A.C.N.S.A.S., D 4868, vol. 1)
***
MINISTERUL DE INTERNE
INSPECTORATUL JUDETEAN GIURGIU
SECURITATE - SERVICIUL II
Nr. 0043277 din 4.11.1989
STRICT SECRET
Ex. nr. 1
SE APROBA,
SEFUL SECURITATII,
Col., NICOLAE MIHAI
RAPORT
Din datele și informațiile ce le deținem, situația informativ-operativă din Șantierul Canal Dunăre-București de pe raza noastră de competență se prezintă astfel:
Ca urmare a neimplicării active a cadrelor din conducerea celor două antreprize generale de construcții a Canalului Dunăre-București, C.A.G.C.C.F. București și respectiv C.A.G.C.H. Constanța condițiile sociale de cazare și alimentație a oamenilor muncii din acest șantier nu mai corespund nevoilor actuale. Astfel: în toate cele 7 tabere de cazare de pe raza noastră de competență rețeaua de canalizare și salubrizare este defectă, în aceleași condiții se află și rețeaua electrică. In ceea ce privește asigurarea barăcilor cu apă caldă și respectiv căldură pentru sezonul rece acestea sînt nefuncționale și datorită faptului că microcentralele din respectivele tabere nu au fost verificate și reparate pe timpul verii iar aprovizionarea cu lemne și cărbuni pentru acestea nu s-a făcut însă.
Aprovizionarea cu produse alimentare a chioșcurilor din șantier este deficitară atît din punct de vedere calitativ cît mai ales cantitativ. Alimentele aduse sînt insuficiente, în raport cu numărul personalului muncitor, neasezonate, iar unele sortimente necesare ca: conservele mixte, de pește, carne, legume și în special produsele preparate din carne lipsesc în totalitate.
Aceste stări de lucru pot genera apariția unor manifestări necorespunzătoare în rîndul personalului muncitor.
De către noi s-a luat măsura informării organelor locale de partid și a conducerii Direcției Comerciale Giurgiu, pentru remedierea aspectelor semnalate dar pînă în prezent nu au fost întreprinse nici o măsură în acest sens.
O situație necorespunzătoare care poate duce la întîrzierea dării în folosință a acestui obiectiv este și aceea că stațiile de betoane din acest șantier nu funcționează la parametrii montați astfel :
· Stația de betoane Hotarele, din 6 instalații nu funcționează decît 2, atît din cauza exploatării necorespunzătoare cît și a lipsei de piese de schimb și a deselor întreruperi de energie electrică.
· Cele 7 stații de betoane din baza de producție de la A.C.H. Gostinari nu produce la capacitatea proiectată ca urmare a exploatării defectuoase a acestora și lipsei de comenzi.
· La N.H.4 sînt instalate 7 stații de betoane din care nu funcționează decît 3, celelalte cu toate că trebuiau date în exploatare de mai mult timp, nu sînt încă racordate la instalațiile apă, energie, frig și abur.
Materialele din care se fabrică betonul nu corespunde din punct de vedere calitativ, partea levigabilă depășind în medie 15-25%.
Drumurile tehnologice nu au început să fie amenajate pentru sezonul rece, fapt care va duce la defectarea utilajelor.
Parcul activ de utilaje s-a redus considerabil ca urmare a lipsei acute a pieselor de schimb, a anvelopelor, bateriilor și lubrefianților.
DE ACORD,
SEFUL SERVICIULUI II,
Col., VASILIU MARCEL
OFITER SPECIALIST III,
Lt.maj., IONITA ADRIAN
Foto sus: Festivitatea de deschidere a Șantierului Național al Tineretului Canalului Dunăre-București, la 5 august 1986 (© Muzeul Național de Istorie a României / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
