Ce rost are, de fapt, sexul? Răspunsuri la o întrebare veche de când lumea
Puține subiecte stârnesc atâta interes și provoacă atâtea controverse precum sexul. Și nu este greu de înțeles de ce. Însăși continuitatea biologică a speciei depinde de el: dacă oamenii ar înceta să aibă relații sexuale, în scurt timp nu ar mai exista oameni. Cultura populară este saturată de sexualitate — de la cinematografie și publicitate până, da, chiar și la politică. Iar pentru mulți dintre noi, sexul reprezintă una dintre cele mai intime forme de legătură dintre oameni.
Cu toate acestea, deși este o experiență universală, sexul și rostul său au fost înțelese în moduri foarte diferite de-a lungul timpului. Predau în fiecare an un curs despre sexualitate la Universitatea Indiana, iar această activitate mi-a oferit ocazia să privesc sexul din câteva unghiuri surprinzătoare: prin prisma corpului, a psihicului și a spiritului.
Sexul și corpul
Alfred Kinsey (1894–1956) era biolog, specializat în studiul insectelor. Îngrijorat de ceea ce numea „ignoranța larg răspândită cu privire la structura și fiziologia sexuală”, a ajuns să fie poate prima mare personalitate americană dedicată studiului sexului. Rapoartele Kinsey, publicate în 1948 și 1953, ofereau o amplă clasificare statistică a preferințelor și comportamentelor sexuale. Deși reduceau sexul aproape în întregime la date și statistici, lipsindu-l astfel de mare parte din dimensiunea sa erotică, cărțile s-au vândut în aproximativ 750.000 de exemplare.
Climatul intelectual în care Kinsey și-a desfășurat cercetările fusese profund influențat de opera lui Sigmund Freud (1856–1939). Medic și întemeietor al psihanalizei, Freud a elaborat un model al psihicului uman în care libidoul, sau impulsul sexual, ocupa un loc central. În viziunea sa, viața noastră psihologică și socială este puternic modelată de tensiunea dintre aceste impulsuri și normele comportamentului civilizat. Atunci când asemenea tensiuni nu sunt rezolvate în mod adecvat, ele se pot manifesta sub forma unei varietăți de suferințe psihice și fizice.
La rândul său, Freud a moștenit un teren intelectual pregătit de Charles Darwin (1809–1882). În „Selecția în raport cu sexul” (1871), Darwin susținea că ființele umane sunt animale și compara diferențele dintre bărbați și femei — atât cele fizice, cât și cele comportamentale — cu diferențele observate la alte specii, precum păunii. El punea accent pe preferințele femelelor și pe competiția directă dintre masculi.
Din perspectiva lui Darwin și, mai târziu, a lui Freud, chiar și unele dintre cele mai rafinate și sofisticate aspecte ale civilizației umane își au rădăcinile în imperative biologice elementare. Atracția dintre persoane de același sex și formele non-heterosexuale de atracție sexuală necesită însă o explicație diferită.
La prima vedere, reproducerea sexuală este ea însăși un mic paradox. Într-o specie care se reproduce asexuat, fiecare individ își poate produce singur urmași identici genetic cu el, cu un cost biologic mai redus. Reproducerea sexuală are însă un avantaj important: ea permite o recombinare mult mai rapidă a materialului genetic, sporind astfel șansa ca unii indivizi să fie mai bine adaptați la schimbările mediului.
Pentru că oamenii se reproduc sexual, există și ceea ce Darwin numea selecție sexuală — competiția pentru parteneri pe care a analizat-o atât de minuțios.
Sexul și psihicul
Scriitorul Lev Tolstoi (1828–1910) propune o perspectivă mult mai larg umanistă asupra rostului sexului. În „Anna Karenina”, roman considerat adesea una dintre cele mai mari opere literare scrise vreodată, sexul devine temelia familiei.
Personajele care tratează sexul ca pe o aventură, fără să se gândească la responsabilitățile și legăturile familiale, ajung la destine tragice. În schimb, cele care își consacră viața fericirii familiei găsesc împlinire. Pentru Tolstoi, bucuriile aparent mărunte și cotidiene ale vieții de familie — bucurii făcute posibile, în cele din urmă, de sex — sunt printre cele mai autentice forme de fericire de care poate avea parte omul.
Iată cum descrie Tolstoi viața unei mame devotate, Dolly, copleșită de bolile copiilor ei:
„Deși pentru mamă era greu să îndure teama de boală, bolile în sine și semnele unor înclinații rele în copiii ei, chiar copiii îi răsplăteau încă de pe atunci suferințele prin mici bucurii. Erau bucurii atât de mărunte, încât treceau neobservate, asemenea aurului ascuns în nisip. În clipele rele nu vedea decât durerea, numai nisipul; dar existau și clipe bune, când nu vedea decât bucuria, numai aurul.”
În prima parte a romanului „Anna Karenina”, doi bărbați discută despre teoriile iubirii din „Banchetul” lui Platon (428–348 î.Hr.). Unul dintre personajele dialogului, poetul comic Aristofan, leagă sexul de dorința noastră fundamentală de a fi întregi.
Aristofan spune povestea unor ființe care, odinioară, erau complete. Din cauza orgoliului lor, zeii le-au despărțit în două, iar de atunci oamenii rătăcesc prin lume căutându-și jumătatea pierdută. Pentru Aristofan, sexul este, înainte de toate, expresia dorinței de întregire — a nevoii de a redeveni ceea ce am fost cândva: un întreg.
Sexul și spiritul
Augustin de Hipona (354–430), unul dintre marii sfinți ai creștinismului, așază și el sexul subordonat unor scopuri mai înalte ale existenței umane.
În tinerețe, Augustin s-a bucurat din plin de plăcerile vieții sexuale și chiar a avut o concubină, cu care a avut un fiu. Mai târziu, în „Confesiuni”, își privește cu regret trecutul și se descrie pe sine, în acea perioadă, ca pe un om înrobit de propriile impulsuri sexuale.
Augustin recunoștea că aceste impulsuri își pot găsi o expresie legitimă în căsătorie și în viața de familie. Cu toate acestea, considera propria sa preocupare pentru sex un rău, deoarece îl împiedicase să-și orienteze existența către ceea ce considera scopul ei ultim: Dumnezeu.
Una dintre cele mai neobișnuite și fascinante cărți ale Bibliei este „Cântarea Cântărilor”. Spre deosebire de celelalte cărți biblice, ea nu vorbește despre Dumnezeul lui Israel sau despre legământ, nu conține profeții și nici nu este un text sapiențial precum „Proverbele”.
În schimb, este o celebrare a dorinței reciproce dintre doi îndrăgostiți. Fiecare vorbește cu o intensitate erotică despre frumusețea celuilalt și despre intimitatea pe care o împărtășesc. Mai mult decât oricare dintre textele discutate aici, „Cântarea Cântărilor” este poezie de dragoste în forma sa cea mai directă: doi oameni care se bucură unul de celălalt, de atracția lor și de îmbrățișarea lor.
Într-o epocă în care sexul și religia sunt adesea prezentate ca fiind opuse, poate părea surprinzător faptul că unii rabini au văzut în „Cântarea Cântărilor” o reprezentare a Sfintei Sfintelor — o imagine a iubirii divine care curge și a armoniei restaurate dintre Dumnezeu și creație.
În mod asemănător, interpreții creștini au citit adesea „Cântarea Cântărilor” ca pe o alegorie a iubirii dintre Dumnezeu și om, în care cei doi ajung să existe într-o deplină armonie.
În ambele tradiții, sexul devine astfel mai mult decât un act trupesc: un semn pământesc al unei uniuni de ordin superior.
Sexul și sănătatea
Astăzi, noi, medicii, considerăm aproape de la sine înțeles că sexul și sănătatea sunt strâns legate. Infecțiile cu transmitere sexuală — precum gonoreea, clamidia și HIV/SIDA —, vaccinarea împotriva virusului papiloma uman (HPV) și implicațiile sarcinii pentru sănătate sunt, pe bună dreptate, teme esențiale ale educației sexuale.
În același timp, interesul pentru beneficiile sexului asupra sănătății este în creștere. Sexul poate fi privit ca o formă de activitate fizică benefică pentru inimă, intimitatea poate contribui la reducerea tensiunii, iar viața sexuală este asociată și cu anumite aspecte ale funcționării sistemului imunitar și ale stării generale de bine.
Și totuși, biologii, psihologii și teologii care au reflectat asupra sexului ne invită să mergem mai departe și să ne întrebăm ce rost are el, dincolo de aceste efecte imediate.
Din punct de vedere biologic, sexul îi permite fiecărei ființe umane să participe la perpetuarea speciei. Prin el, fiecare generație se leagă de cele care au precedat-o și de cele care îi vor urma.
Din punct de vedere psihologic, sexul ne apropie într-un mod care face ca 1 + 1 să devină 3: doi oameni ajung să fie, în anumite privințe, co-creatori ai unei realități noi.
Iar din punct de vedere spiritual, sexul poate deveni o metaforă profundă pentru unirea dintre lumea pământească și o ordine mai înaltă a existenței.
Felul în care înțelegem sexul depinde, în cele din urmă, de perspectiva din care îl privim. O abordare pur fizică, atletică sau una pur hedonistă oferă explicații relativ înguste asupra experienței sexuale.
Dacă însă privim sexul ca pe o ocazie de a participa la ceva care ne depășește — la continuitatea vieții, la crearea unei familii, la întâlnirea profundă cu o altă ființă sau chiar la o realitate spirituală mai înaltă — atunci el poate căpăta o semnificație neașteptat de bogată și poate ajunge să ne îmbogățească întreaga existență.
Foto sus: Greta Garbo și John Gilbert, în filmul „Love” (1927), o adaptare a romanului „Anna Karenina”, de Lev Tolstoi (© Wikimedia Commons)
-----
Autor: Richard Gunderman, profesor de Medicină, Arte Liberale și Filantropie, Universitatea Indiana
Articol publicat inițial pe site-ul The Conversation (engleză) sub licență Creative Commons.
Mai multe pentru tine...
