
Cum a fost fabricat mitul lui Jack Spintecătorul de presa tabloidă din secolul al XIX-lea
Cinci femei ucise cu brutalitate, un criminal niciodată identificat și o anchetă umbrită de zvonuri, prejudecăți și senzaționalism. La peste un secol de la crimele care au îngrozit Londra victoriană, întrebarea nu este doar cine a fost Jack Spintecătorul, ci și cât de mult a contribuit presa la inventarea personajului care a intrat în istorie.
În toamna anului 1888, cartierul East End din Londra a devenit scena unei serii de crime care aveau să fascineze generații întregi. Cinci femei au fost ucise, iar autorul nu a fost prins niciodată. Cunoscut sub numele de Jack Spintecătorul (Jack the Ripper), criminalul a devenit rapid subiectul unor speculații care au depășit cu mult limitele unei anchete obișnuite, relatează BBC News.
La un secol distanță, în 1988, BBC a revenit asupra documentelor originale ale poliției și Ministerului de Interne britanic pentru a investiga o ipoteză surprinzătoare: este posibil ca imaginea criminalului să fi fost construită mai degrabă de presă decât de dovezile existente?
Când ficțiunea s-a întâlnit cu realitatea
Londra anului 1888 era dominată de fascinația pentru mister, violență și personaje întunecate. Pe scena Teatrului Lyceum se juca The Strange Case of Dr Jekyll and Mr Hyde (Straniul caz al doctorului Jekyll si al domnului Hyde), iar administratorul teatrului era Bram Stoker, viitorul autor al romanului Dracula. În aceeași perioadă, literatura polițistă începea să câștige popularitate, iar personajul Sherlock Holmes avea să apară pentru prima dată în 1887.
Acest climat cultural a favorizat transformarea crimelor într-o poveste aproape fantastică. Publicația Pall Mall Gazette a contribuit decisiv la această asociere, punând în legătură figura criminalului cu personajul Mr Hyde. Interpretarea actorului Richard Mansfield, care juca ambele roluri, era atât de convingătoare, încât un spectator a sesizat poliția, suspectându-l că ar putea fi chiar Jack Spintecătorul.
Deși acuzația nu avea fundament, episodul ilustrează cât de ușor se amestecau realitatea și ficțiunea în percepția publicului. În scurt timp, criminalul real a devenit un personaj desprins parcă din literatura gotică.
Presa, între anchetă și fabricarea unui mit
Un rol central în această transformare l-a avut W.T. Stead, editorul publicației Pall Mall Gazette. Susținător al reformelor sociale, acesta experimenta un stil jurnalistic senzaționalist, bazat pe dramatizarea evenimentelor și exploatarea emoțiilor publicului, stil care avea să influențeze dezvoltarea presei tabloide.

Stead a folosit crimele pentru a atrage atenția asupra prostituției, exploatării femeilor și abuzurilor comise de clasele privilegiate. Victimele proveneau din medii extrem de sărace, iar dificultățile economice le împinseseră către prostituție. În acest context, editorul a promovat ipoteza că ucigașul ar putea fi un aristocrat decadent, transformând cazul într-un instrument de critică socială.
În același timp, Stead avea un conflict cu Sir Charles Warren, șeful poliției metropolitane, pe care îl acuza că nu gestionează corespunzător problemele de ordine publică și ancheta crimelor. Astfel, relatările despre Jack Spintecătorul au devenit și o armă în disputa dintre presă și autorități.
Alte ipoteze vehiculate de publicațiile vremii indicau un posibil medic, pornind de la brutalitatea și precizia leziunilor provocate victimelor, sau un imigrant din comunitățile sărace ale cartierului East End. Fiecare teorie reflecta, în realitate, temerile și prejudecățile societății victoriene.
Trei suspecți, nicio dovadă convingătoare
Investigațiile ulterioare au arătat că influența presei nu s-a oprit la opinia publică, ci este posibil să fi afectat chiar și ancheta poliției. Documentele originale analizate de BBC conțineau sute de scrisori trimise de persoane care pretindeau că dețin informații despre criminal. Multe dintre ele erau semnate cu numele Jack Spintecătorul, devenit rapid un simbol al terorii.

Un memorandum din 1894, redactat de Sir Melville Macnaghten, menționa trei suspecți: Montague Druitt, un avocat găsit mort în râul Tamisa la scurt timp după ultima crimă; Aaron Kosminski, un imigrant evreu polonez care a murit într-un azil psihiatric; și Michael Ostrog, un medic rus și fost condamnat.
Cu toate acestea, dosarele poliției nu ofereau dovezi solide care să demonstreze implicarea vreunuia dintre cei trei. Istoricul Christopher Frayling considera că lista reflecta mai degrabă stereotipurile promovate de presă decât rezultatul unei investigații concludente. Aristocratul, imigrantul și medicul erau deja personaje recurente în teoriile vehiculate în 1888.
Un mister alimentat de imaginația colectivă
Potrivit lui Frayling, cercetătorii care au încercat să descopere identitatea criminalului au fost adesea influențați de aceleași clișee care au alimentat legenda inițială. Fie că era prezentat drept aristocrat, artist boem, imigrant sau bolnav mintal, Jack Spintecătorul devenise un personaj construit pentru a corespunde așteptărilor și temerilor societății.
La mai bine de un secol de la crime, identitatea autorului rămâne necunoscută. Însă cazul oferă și o lecție despre puterea presei: prin senzaționalism, speculații și amestecul dintre fapte și ficțiune, jurnalismul poate influența nu doar felul în care publicul percepe un eveniment, ci și modul în care acesta este consemnat în istorie.
Poate că adevăratul Jack Spintecătorul nu a fost niciodată personajul înfricoșător descris de ziare, ci un individ obișnuit, a cărui identitate s-a pierdut în spatele unei legende construite de presă, poliție și imaginația colectivă.
Foto sus: „Un personaj suspect” în cartierul East End din Londra. Desen publicat la 13 octombrie 1888 (© R. Taylor, after M. Brown, The Illustrated London News, Public domain, The British Library Board, via Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...

















