Goana după Jack Spintecătorul

Cele cinci prostituate au fost omorâte în cartierul Whitechapel între 31 august şi 9 noiembrie 1888, întotdeauna noaptea. Apoi, în mod misterios, crimele au încetat. Fiecare dintre cele cinci femei – Mary Ann (Polly) Nichols (August 31, 1888), Annie Chapman (8 septembrie), Elizabeth Stride şi Catharine Eddowes (30 septembrie, găsite la aproape un kilometru distanţă una de cealaltă), şi Mary Jane Kelly (9 noiembrie) – n-a fost doar ucisă, ci mutilată în mod sălbatic, cu organele îndepărtate şi chiar posibile cazuri de canibalism.  

Probabil că inexistenţa unei adevărate soluţii la întregul mister al Spintecătorului este ceea ce face ca acesta să rămână până în zilele noastre în atenţia cercetătorilor. Majoritatea lor este de părere că reanalizarea dovezilor, combinată cu o descoperire nouă (şi miraculoasă), ar putea duce la descifrarea secretului. Poate că aşa se va întâmpla-dar cum ar putea fi posibil să descoperim ceva nou, un element rămas încă necunoscut, după atâta timp? Asocierea lui Jack Spintecătorul cu Londra lui Sherlock Holmes şi tot universul acestuia atrage foarte mulţi curioşi. Istoricii specializaţi pe cazul Spintecătorului sunt aproape toţi londonezi, uneori chiar cu origini în East End. Pentru ei, Jack Spintecătorul este o moştenire culturală şi urbană.

Cercetările în chestiunea crimelor lui Jack Spintecătorul nu rămân însă limitate la domeniul curiozităţilor istoriei. Informaţiile obţinte în urma lor s-au dovedit a fi foarte utile şi istoriei sociale. Cele cinci femei ucise au fost studiate în amănunţime pentru a vedea dacă poate fi găsit orice element comun între ele sau vreo legătură cu unul dintre suspecţi. Astfel, cunoaştem mai multe despre vieţile celor cinci decât despre orice alt grup de femei din clasa muncitoare din Anglia Victoriană. Investigaţiile detaliate asupra acestor crime a contribuit şi la cercetările instituţiilor victoriene, de la presă la poliţie.

Având în vedere întreg misterul din jurul său, nu ne miră că unul dintre candidaţii preferaţi ai cercetătorilor – în engleză apărând chiar termenul de ripperologist – a fost Montague John Druitt. Totuşi, nu s-au găsit dovezi clare care să-l lege pe acesta de cele cinci crime. Spre exemplu, în 1959, specialistul Daniel Farson a aflat de un pamflet intitulat The East End Murderer – I Knew Him, care ar fi fost scris de un Dr. Lionel Druitt, vărul lui Montague, şi publicat în Australia în 1890. Astăzi este clar că poveştile despre această operă nu sunt decât zvonuri adunate despre alte lucrări publicate în vremea aceea, dintre care niciuna nu are legătură cu Druitt. Multe informaţii care ne-au rămas despre acest suspect s-au dovedit în timp a fi false, înregistrate greşit la momentul respectiv. Sinuciderea acestuia pare să fi fost cauzată fie de un scandal, fie de o depresie gravă (ce ar fi putut fi moştenită de la mama sa, internată atunci într-un azil).

Nenumăraţi suspecţi, nenumărate teorii

La prima vedere, pare la fel plauzibilă teoria potrivit căreia Spintecătorul era un simplu muncitor din East End, cineva care ştia cartierul foarte bine şi care nu atrăgea atenţia cu nimic. Au existat mai mulţi suspecţi care se potriveau acestui profil, inclusiv asociaţi ai lui Mary Kelly, ultima dintre victime. Cu toate acestea, poliţia nu a luat în serios această teorie. Dacă ar fi existat dovezi în acest sens ar fi fost relativ uşor de obţinut condamnarea unui muncitor sărac.

Cele două teorii extrem de controversate – cea legată de implicarea masoneriei britanice sau a familiei regale-sunt pur şi simplu aberaţii de la început până la sfârşit, fără nicio dovadă care să o susţină. Se cunosc destul de precis locurile în care se aflau suspecţii:Ducele de Clarence, fiul viitorului Edward al VII-lea, era în Scoţia sau Yorkshire la momentele crimelor. Nu există nicio dovadă că oricare membru al familiei regale ar fi intrat vreodată în contact cu vreuna dintre victime. Dacă Gull (medicul reginei Victoria) şi colaboratorii săi ar fi ucis-o pe Mary Kelly, ar fi fost mai simplu să o atragă într-o trăsură, să o omoare şi apoi să o arunce în Tamisa:înecul unei prostituate beţive din East End n-ar fi ajuns în ziare.

O altă controversă s-a iscat în jurul unui jurnal care, conform unor teste iniţiale, părea să provină de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Povestea provenienţei sale este următoarea:ar fi fost văzut de tatăl lui Anne Graham, William, în 1943, într-o cutie din casa mamei sale din Liverpool. Apoi, ar fi fost văzut de Anne într-un dulap din casa ei pe la sfârşitul anilor '60. Ea a ajuns în posesia jurnalului la mijlocul anilor '80 atunci când tatăl ei s-a mutat în altă parte. Ea i l-a dăruit soţului ei, Michael Barrett Jurnalul a ajuns să fie cunoscut publicului în 1992, iar un an mai târziu Barrett a spus că ar fi falsificat jurnalul.

Jurnalul ar fi aparţinut unuia dintre suspecţi, James Mayrick, un negustor din Liverpool. El pare un foarte bun candidat chiar şi fără existenţa jurnalului ca dovadă. Dar jurnalul s-a dovedit a fi fals:istoricii au identificat numeroase informaţii greşite în el, scrisul nu este acelaşi ca cel din testamentul lui Maybrick, iar cerneala cu care s-a scris conţine un conservant mult mai recent.

De ce Spintecătorul s-a oprit după 9 noiembrie este unul din marile mistere ale întregii chestiuni. O altă problemă interesantă constă în faptul că toate crimele au avut loc fie vinerea, fie sâmbăta sau duminica. Ideea unor crime de weekend e ea însăşi ciudată: prostituatele frecventau străzile din Whitechapel în fiecare noapte, iar în weekend străzile erau mult mai aglomerate. Există totuşi posibile explicaţii:spre exemplu, muncitorii primeau în general salariul în zilele de joi. Explicaţia ar fi bună, numai că Jack Spintecătorul nu le plătea pe prostituate (ba chiar se pare că le şi jefuia). Tiparul de weekend vine în contradicţie şi cu teoria că ucigaşul ar fi provenit din clasele înstărite. Bărbaţii cu situaţii materiale bune îşi petreceau adeseori sfărşitul de săptămână în vilele din provincie, nu în oraş. Maybrick în schimb avea weekendurile libere şi putea călători la Londra

Crimele au avut loc noaptea târziu sau dis-de-dimineaţă. Puţini bărbaţi pot umbla nestingheriţi la acea oră fără a atrage atenţia familiei, vecinilor, proprietarilor sau servitorilor, mai ales dacă se întorceau acasă plini de sânge şi eventual cu organele victimelor. Oricine care nu era acasă fix în nopţile în care aveau loc aceste crime ar fi trezit suspiciuni. Dar Maybrick venea la Londra singur şi trăia singur, putând pleca şi veni când dorea.

De aceea, mulţi îl consideră pe James Maybrick ca fiind adevăratul Jack Spintecătorul. Desigur, dovezile sunt strict circumstanţiale şi nu-l incriminează direct. Problema rămâne oricum deschisă. Nu avem un Jack Spintectătorul şi misterul continua. Probabil că nu-l vom putea elucida niciodată.

Câteva lucrări pe acest subiect: 

• Paul Begg, Martin Fido, and Keith Skinner, The Jack the Ripper A-Z (London, 1996)
• Donald Rumbelow, The Complete Jack the Ripper (London, 1988)
• Philip Sugden, The Complete History of Jack the Ripper (London, 1995)
• Maxim Jakubowski and Nathan Braund, eds., The Mammoth Book of Jack the Ripper (London, 1999)
• M.J. Trow, The Many Faces of Jack the Ripper (Chichester, 1997)
• Shirley Harrison, The Diary of Jack the Ripper (London, 1998)
• Paul H. Feldman, Jack the Ripper:The Final Chapter (London, 1998)
• Anne Graham and Carol Emmas, The Last Victim (London, 1999);
• William Beadle, Jack the Ripper:Anatomy of a Myth (Brighton, 1995)
• Andy and Sue Parlour, The Jack the Ripper Whitechapel Murders (London, 1997)
• Rob Sindall, Street Violence in the Nineteenth Century:Media Panic or Real Danger? (Leicester, 1990)

Sursa:http://www.historytoday.com