Urmările revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987: Represiunea
La București și la Brașov, autoritățile se agită. După ordinul de intervenție dat de Nicolae Ceaușescu, ministrul de interne Tudor Postelnicu trimite o „grupă operativă” la fața locului. Este formată din șeful și adjunctul IGM (generalii Nuță Constantin, respectiv Mihalea Velicu), șeful Direcției a II-a Contrainformații Economice din DSS (general-maior Macri Emil), anchetatori de la Securitate și Miliție. Pleacă spre Brașov și secretarul CC al PCR Ion Radu (care fusese prim-secretar al județului), miniștri și instructori ai secțiilor economice. Până la sosirea lor, securiștii și milițienii locali fac arestări și iau primele declarații.
În jurul orei 17:00, familia Sommerauer aude soneria. Werner deschide ușa, iar doi bărbați îl „invită” să dea o declarație la Miliție. În clădire îl întâmpină un locotenent, care se răstește că trebuie să scrie o declarație și să fie atent, pentru că el știe exact ce a făcut. Îi replică: „Da? Atunci nu mai dau declarație!”. Furios, locotenentul iese din birou, dar îi promite că va regreta. Sommerauer este dus într-un alt birou, unde îl așteptau două persoane în civil. I se pun întrebări, iar el răspunde, fără să ascundă nimic. Unul dintre cei doi scrie o declarație, apoi i-o dă să o semneze. Pentru că s-a făcut noapte, ofițerii îi spun că vor dormi, toți trei, în acel birou. A doua zi dimineață, Werner Sommerauer este prezentat unui copil, care se vede că a fost bătut, și Mariei Cebuc. Ambii declară că au participat la revoltă. Este dus apoi într-o celulă.
Pe 17 noiembrie, încătușat, Sommerauer este urcat, împreună cu alții, într-o dubă care-i duce spre o destinație necunoscută. Seara ajung în București, în curtea unei clădiri de pe Calea Rahovei, unde erau aresturile și birourile Direcțiilor de Cercetări Penale ale Securității și Miliției. După percheziția corporală și un control medical sumar, sunt repartizați în celule. Pentru că anchetatorii aflaseră că pe numele lui aveau un dosar de urmărire în arhivă, Werner Sommerauer este dus la parter, în celula nr. 7, care este a Securității. Aici va rămâne două zile, fiind transferat apoi într-o celulă de la subsol, la Miliție.
Ancheta, reconstituită în detaliu
În prima noapte, Sommerauer a fost anchetat de cpt. Bogdănescu Paul, între orele 21:45 și 5:10 (conform registrelor). Bogdănescu lucra la Securitatea Municipiului București și făcea parte din echipa transferată de la Școala Militară Grădiștea, clasa de perfecționare profil Cercetări Penale, pentru a-i ajuta pe ofițerii de la direcția de profil în anchetarea rapidă a protestatarilor. Adus în celulă după ora de deșteptare (ora 5 dimineața), brașoveanului i s-a interzis să doarmă sau să se odihnească întins pe pat, singura relaxare permisă ziua fiind șezutul la marginea patului. Vor urma multe zile și nopți cu același regim.
Pe 18 noiembrie, a fost însoțit de gardieni din nou la interogatoriu, la același ofițer (orele 17:55-20:45). Apoi, după ce este anchetat de cpt. Neagu Petre, de la Direcția Cercetări Penale a IGM, în seara de 19 noiembrie este transferat în celula de la Miliție, unde are coleg un brașovean, Stan Voinea. În zilele următoare, a fost dus de mai multe ori din birourile de anchetă ale Miliției în cele ale Securității, pentru a da declarații despre alți protestatari.
Inițial, anchetatorii au insistat asupra identificării organizatorilor, a liderului, a agenților din străinătate care i-ar fi determinat să se revolte. După aproximativ o săptămână, întrebările s-au schimbat, iar declarațiile, dictate, trebuia să cuprindă doar obiectele distruse de fiecare (cei care nu distruseseră nimic au fost obligați să inventeze) și să eludeze cauzele grevei și desfășurarea protestului pe străzile Brașovului. În același timp, câteva zeci de persoane au fost eliberate și trimise acasă: femeile, minorii și cei pentru care nu existau dovezi foarte clare care să-i incrimineze.
Torționarii și arsenalul de pedepse
Dacă în primele zile de anchetă tortura cea mai grea a fost privarea de somn, ulterior au apărut bătăile, în special la tălpi și la palme, cu bucăți de lemn care fuseseră picioare de scaun. Werner Sommerauer povestește cum, într-una din zile, violentul său anchetator, căpitanul Călan, a scos un pistol din seif și l-a pus pe birou. Deși era epuizat de nesomn și stres, brașoveanul i-a spus: „Hai, domne! Trage o dată! Nu mă mai chinui!”. Ofițerul a apăsat pe trăgaci doar ca să-l sperie, pentru că pistolul nu era încărcat.
„La microunde” este jargonul unei alte torturi la care a fost supus: anchetatul era obligat să intre sub masă și s-o ridice cu capul, astfel încât picioarele tăbliei să fie la câțiva centimetri de podea; în acest timp, anchetatorii loveau tăblia cu bastoanele. Fără a-i ști denumirea, Sommerauer povestește apropiaților: „Au niște mese pe care ți le pun în cap și în care lovesc cu niște vergele, iar masa aia coboară în jos și nu mai poți să te ții cu mâinile”.
După proces, Werner Sommerauer își amintește de gardienii care l-au păzit în beciul IGM-ului. Le știe doar figurile, poreclele („Cetățeanul”, „Păsărilă”, „Experiență”, „Ruladă”, „Campionul”, „Bătrânul”) și atitudinea fiecăruia, importante în identificarea lor la procesul torționarilor. În fiecare dimineață trebuia să strângă păturile și „Ruladă”, când era de serviciu, le spunea: „Mie asta nu-mi place. Mie ruladă să-mi faceți”. „Experiență” îi amenința: „Nu vă convine aici? Am să fac o experiență cu voi”.
„Eu credeam că o să mă lichideze și le dădeam replica”
Din cauza încăpățânării cu care își susține ideile, Sommerauer este dus în fața unor personaje cu greutate din Ministerul de Interne. În deportare, povestește despre cum a fost amenințat de aceștia. Șeful IGM, de exemplu, gl. Nuță, îl întreba insistent de ce au ieșit în stradă. Sommerauer i-a răspuns că nu au curent electric, mâncare, căldură. „Bă, când eram ca dumneata, eu mâncam pâine de mei și mergeam entuziasmat!” – i-a răspuns șeful Miliției. Pentru că de față a fost și ministrul de interne, Tudor Postelnicu, brașoveanul ar fi replicat: „Domnule ministru, nu vă supărați, uitați-vă la mine, și eu am apucat timpurile acelea, specificați faptul că a fost și mai rău, dar asta doar în 1947 când a fost secetă, foamete, până au venit comuniștii la putere, de atunci au început să fie lipsuri, până atunci nu existau. Atunci ați promis că până în 1980 o să curgă mierea pe stradă și uite unde am ajuns, când am cerut mâncare, lumină, căldură, ne-ați bătut, ne-ați pregătit o farsă de proces. Așa de furios era Postelnicu, nu știa ce să mai facă. Eu credeam că o să mă lichideze și le dădeam replica. Era și șeful Securității acolo și se uita ca un taur la mine, dar nu mă sperii eu repede”.
Întrebat de un ofițer, căruia toți ceilalți i-au arătat un respect deosebit, de ce au ieșit tocmai pe 15 noiembrie și nu în altă zi, brașoveanul i-a spus: „Am ieșit ca să nu-l mai legitimăm pe Ceaușescu ca conducător!”. Drept răspuns, a primit câteva lovituri. În 1990 îl va recunoaște pe ofițer: fostul șef al Securității, gl. Vlad Iulian.
„Heil Hitler! = Heil Ceaușescu!”
Werner Sommerauer a declarat că a strâns niște documente aruncate din clădirea Comitetului județean și le-a dus acasă. Prin urmare, la 19 noiembrie, se face o percheziție domiciliară și documentele se recuperează. Apoi, pentru că era supravegheat permanent în celulă prin microfoane, anchetatorii află că neamțul avea documente compromițătoare acasă („Pe timpul cercetării acestuia și supravegherii informative în locul de reținere s-au obținut date din care rezulta că deținea la domiciliu materiale cu conținut dușmănos și propagandistic”).
Astfel, în 23 noiembrie se face o nouă percheziție, „sub acoperirea organelor de miliție”, al cărei proces-verbal a fost atașat dosarului de urmărire informativă al Rozei Sommerauer. Operațiunea este realizată de lt.-col. Pîrvulescu Marin (anchetator al Direcției a VI-a a Securității, detașat câteva zile la Brașov) și de cpt. Marin Constantin din Miliția locală.
S-au confiscat mai multe „materiale cu conținut dușmănos (caiete-jurnal, însemnări, decupări din presa străină) precum și diverse publicații (broșuri, cărți, calendar birou etc.), pe care cel în cauză a făcut adnotări sau comentarii tendențioase la adresa politicii statului nostru”.
Cel mai interesant material a fost un caiet intitulat Studii alternative. Însemnări 1983-1984, care conține „însemnări și la unele file se află adăugate decupări din ziare sau alte însemnări”. Conform procesului-verbal, caietul ar fi început cu „Heil Hitler”.
Că nu era așa ‒ ba chiar cu totul altfel ‒ o spune astăzi fata lui Werner Sommerauer, Florentina, adolescenta care tocmai împlinise 14 ani în noiembrie 1987. În conversații prilejuite de documentarea acestui text, Florentina Sommerauer mi-a spus că, deși mama ei a insistat, cei care au făcut percheziția au refuzat să menționeze ceea ce tatăl ei scrisese cu adevărat la începutul caietului: „Heil Hitler = Heil Ceaușescu”. Ceva de neconceput pentru anchetatori?
Angajații Ministerului de Interne mai omit ceva: au găsit în apartament și cinci portrete ale lui Nicolae Ceaușescu, depozitate în lada canapelei din sufragerie. Ele sunt menționate doar în declarația scrisă în acea zi de Roza Sommerauer.
După terminarea anchetei și anunțarea sentinței, „pentru că nu a fost oportună cercetarea lui Sommerauer Werner în legătură cu aceste aspecte” – care ar fi dovedit opoziția sa politică –, în 11 decembrie 1987 Direcția Cercetări Penale a DSS a trimis procesul-verbal și materialele confiscate la Brașov. Niciunul dintre materiale nu a fost atașat unui dosar al membrilor familiei Sommerauer.
Acest text este un fragment din articolul „Revolta de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, trăită și povestită de Werner Sommerauer”, publicat în numărul 250 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.
Foto sus: Nicolae şi Elena Ceauşescu primesc raportul de la Ion Radu, prim-secretar al Comitetului Județean al PCR Brașov, în prezența activiștilor partidului din județ (1986); un an mai târziu, protestatarii îşi vor îndrepta furia împotriva simbolurilor regimului din interiorul şi exteriorul clădirii (© Arhiva CNSAS)
Mai multe pentru tine...
