O poveste diferită: Orașul vechi de peste 4.000 de ani care a sfidat „regulile” istoriei

Timp de decenii, arheologii au susținut că dezvoltarea orașelor a mers mână în mână cu creșterea inegalității. Pe măsură ce așezările se extindeau, bogăția ajungea adesea să fie concentrată în mâinile conducătorilor, preoților și familiilor de elită. Un nou studiu despre Mohenjo-daro prezintă însă o poveste diferită.

Cercetători de la Universitatea din York au analizat tiparele locuințelor din Mohenjo-daro, unul dintre cele mai mari orașe ale Civilizației Indusului. Orașul a prosperat între anii 2600 și 1900 î.Hr., pe teritoriul actualului Pakistan. Analiza lor a indicat niveluri mai reduse de inegalitate decât cele observate în alte societăți urbane antice. Mai mult, diferența dintre locuitorii bogați și cei mai săraci s-a redus în timp, informează Archaeology News.

Cercetătorii au studiat documentația provenită din săpături arheologice anterioare realizate la sit. Ei s-au concentrat asupra dimensiunilor locuințelor din întregul oraș și au utilizat coeficientul Gini pentru a măsura inegalitatea economică. Economiștii folosesc frecvent acest sistem și astăzi pentru a compara distribuția bogăției. Valorile mai ridicate indică diferențe economice mai mari.

Mohenjo-daro a înregistrat scoruri mai mici decât orașele din Mesopotamia și Grecia Epocii Bronzului. Cercetătorii au identificat și un alt tipar: pe măsură ce orașul se dezvolta, inegalitatea scădea în loc să crească.

Dimensiunile locuințelor au devenit mai asemănătoare în perioadele târzii ale istoriei orașului. Diferențele dintre reședințele mari și cele mici s-au redus până la niveluri mai apropiate de cele întâlnite în satele agricole timpurii decât în marile centre urbane. În același timp, Mohenjo-daro s-a extins și a devenit mai prosper.

Arheologii au remarcat de mult timp ceea ce lipsește din acest oraș

Săpăturile nu au scos la iveală palate regale, statui monumentale ale conducătorilor sau morminte somptuoase pline cu aur și bunuri de lux. Alte civilizații antice au investit masiv în monumente asociate regilor și claselor conducătoare. Mohenjo-daro a urmat însă o altă cale.

Orașul a devenit cunoscut pentru străzile sale bine organizate și pentru sistemele avansate de canalizare. Canale de drenaj căptușite cu cărămidă traversau cartierele și deserveau gospodăriile obișnuite din întreaga așezare. Infrastructura publică pare să fi fost răspândită în tot orașul, în loc să fie concentrată în jurul cartierelor elitelor.

Practicile comerciale indică un model similar. Sigiliile din Civilizația Indusului, folosite în afaceri și administrație, au fost găsite în locuințe obișnuite din întregul oraș. Arheologii nu au descoperit dovezi care să arate că accesul la aceste obiecte era controlat de conducători. De asemenea, greutățile și unitățile de măsură standardizate s-au răspândit în întreaga regiune, contribuind la dezvoltarea unor practici comerciale uniforme.

Cercetătorii consideră că modul de guvernare al orașului a avut un rol important în limitarea inegalității. Investițiile s-au concentrat pe sisteme practice legate de viața de zi cu zi, inclusiv canalizare, întreținerea străzilor și infrastructură comună. Dezvoltarea de-a lungul străzilor orașului a crescut în aceeași perioadă în care diferențele economice se reduceau.

Autorul principal al studiului „Inequality declined in the Bronze Age city of Mohenjo-daro”, publicat în revista Antiquity, dr. Adam Green, a declarat că Mohenjo-daro se deosebea semnificativ de alte mari societăți ale vremii. Egiptul Antic construia piramide pentru conducători, iar Grecia Epocii Bronzului ridica palate pentru elite. Mohenjo-daro investea în servicii publice utilizate de întreaga populație.

Rezultatele studiului contestă ideea larg acceptată că dezvoltarea economică conduce inevitabil la creșterea inegalității. În Mohenjo-daro, dezvoltarea urbană și creșterea productivității au avut loc concomitent cu o distribuție mai echitabilă a resurselor. Cercetătorii susțin că orașul oferă unul dintre cele mai clare exemple antice de viață urbană la scară largă construită în jurul accesului comun la infrastructură și activitate economică.

Studiul ridică, de asemenea, întrebări mai ample despre modul în care funcționau primele orașe. Arheologii asociază adesea creșterea urbană cu puterea politică centralizată și cu accentuarea diviziunilor sociale. Mohenjo-daro indică însă un model alternativ, în care guvernarea colectivă și investițiile publice au contribuit la stabilitatea pe termen lung a orașului.

_{Foto sus: Ruinele de la Mohenjo-daro (© Saqib Qayyum / Wikimedia Commons)}