Expoziție dedicată descoperirilor arheologice de pe traseul autostrăzii Sibiu–Pitești / secțiunea 3 (foto: Muzeul Județean Argeș)

Expoziție dedicată descoperirilor arheologice de pe traseul autostrăzii Sibiu–Pitești

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 12 februarie 2026

Muzeul Județean Argeș a vernisat joi, 12 februarie, expoziția foto-documentară „Drum prin istorie. Patrimoniul arheologic în contextul construirii autostrăzii Sibiu–Pitești / secțiunea 3”.

Expoziția aduce în fața publicului larg rezultatele preliminare ale cercetărilor arheologice preventive coordonate de Muzeul Național de Istorie a României, desfășurate în contextul construirii primei autostrăzi din România care va traversa Munții Carpați, notează Muzeul Județean Argeș, pe pagina de Facebook a instituție.

Totodată, viitoarea autostrada străbate traseul unor vechi rute de circulație, Valea Topologului și Valea Băieșului, folosite încă din Preistorie până în zorii modernității. Acestui fapt se datorează atât numărul mare de situri identificate, cât și complexitatea lor.

Pe secțiunea 3 (Tigveni‒Cornetu) a autostrăzii Sibiu‒Pitești au fost identificate opt situri, șase dintre ele în județul Argeș și două în județul Vâlcea. Acestea se jalonează, din punct de vedere cronologic, din Preistorie până în preajma Primului Război Mondial.

Expoziția surprinde aspecte diverse din cercetarea arheologică, astfel sunt ilustrate materiale arheologice descoperite, tehnici de cercetare, unele dintre acestea destul de laborioase, dar și aspecte „cotidiene” din timpul efectuării cercetărilor arheologice.

Muzeul Județean Argeș a fost partener în cadrul proiectului de cercetare, participând atât la diagnosticul arheologic intruziv efectuat pe întreaga secțiune, cât și la cercetarea arheologică preventivă a sitului nr. 5.

Expoziția „Drum prin istorie. Patrimoniul arheologic în contextul construirii autostrăzii Sibiu–Pitești / secțiunea 3” poate fi vizitată la Muzeul Județean Argeș – clădirea fostei Prefecturi (Str. Armand Călinescu nr. 44, Pitești). Accesul este gratuit.