Epoca de Aur: Industria grea a lui Ceaușescu și falimentul României din 1981

Profesorul universitar Bogdan Murgescu explică, în episodul de mai jos al podcastului „Colecționarul de Istorie”, felul în care a funcționat economia României comuniste și cum s-a ajuns ca țara să dea faliment în 1981.

Cât de performantă a fost industria grea construită de Ceaușescu?

Ce și cât exporta România?

De ce a ajuns o țară care producea 15 milioane de tone de țiței pe an să importe încă 10 milioane la prețuri colosale?

Erau pe profit industria petrochimică și metalurgică?

De ce nu erau piese de schimb pentru mașini?

Cum s-a ajuns în anii 80, după trei decenii de pace, ca în România să se reintroducă rațiile alimentare?

A fost bună decizia ca România să plătească anticipat datoriile făcute de Ceaușescu?

Ce economii s-au realizat prin tăierea curentului electric și a căldurii iarna, în casele românilor?

De ce nu era interesat statul român să importe portocale pentru consumul populației?

Când și de ce a pierdut economia socialistă competiția cu cea capitalistă?

Cum a fost posibil ca România să iasă din comunism cu un decalaj mai mare față de Europa decât atunci când intrase?

În cartea „România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, apărută la Editura Polirom, Bogdan Murgescu și-a propus să răspundă la câteva întrebări, pornind de la analizele unor economiști, sociologi, politologi și istorici renumiţi: Cum s-a ajuns la decalajele de dezvoltare existente în Europa de astăzi? Când s-au acumulat deosebirile de nivel economic dintre România și celelalte ţări europene? Au existat momente când a fost posibilă depășirea stării de subdezvoltare?

După cel de-al Doilea Război Mondial, a avut loc o accelerare fără precedent a creșterii economice mondiale. Economistul britanic Angus Maddison a constatat că economia mondială a performat în ultima jumătate de secol „mai bine ca în orice altă perioadă din trecut. Produsul global brut a crescut de șase ori între 1950 și 1998“. În anii ’80, România s-a confruntat cu o reducere a consumului, deoarece Nicolae Ceaușescu a luat decizia de a acorda prioritate achitării datoriilor externe. Același Angus Maddison a spus că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial Danemarca s-a descurcat cel mai bine dintre ţările europene, deși a întâmpinat multiple greutăţi (a suferit, în primul rând, de întreruperea aprovizionării cu materii prime din exterior).

Irlanda a fost catalogată, către sfârșitul secolului al XX-lea, drept „tigrul celtic“, deoarece a reușit cel mai bine în perioada postbelică depășirea subdezvoltării și înapoierii economice, mai ales că la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial economia se afla într-o stare deplorabilă.Un tablou dezolant

Situaţia României, imediat după prăbușirea regimului comunist și începutul tranziţiei spre un sistem politic democratic bazat pe economia de piaţă, a fost descrisă astfel de Daniel Dăianu:„La sfârșitul anilor ’80, economia românească, ţara, oamenii ofereau un tablou dezolant. După mai mult de patru decenii de industrializare forţată, competitivitatea economiei se afla la nivelul cel mai scăzut în cadrul «ligii comuniste», dezechilibrele dintre sectoare și penurie erau în creștere, suferinţa oamenilor era inimaginabilă;România era cu mult în urma ţărilor vecine în ceea ce privește premisele instituţionale necesare pentru tranziţia postcomunistă, pregătirea psihologică a populaţiei pentru schimbări sociale și baza socială a reformelor către economia de piaţă“.

_{Foto sus: Nicolae Ceauşescu în vizită la Fabrica de confecţii Bucureşti (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 59/1970)}