„Eleganță și rafinament la Curtea Regală a României. O poveste țesută pe... tulle”
Vestimentația a fost, este și va fi o preocupare importantă a vieții de zi cu zi a oamenilor, omul ca ființă socială trebuie să se îmbrace, aspect reliefat și de filozoful și scriitorul francez Auguste Comte (1798-1857) atunci când afirma că hainele poartă „marca civilizației, dovada supremației rațiunii asupra simțurilor”.
De-a lungul timpului, țesăturile au fost omniprezente în viața cotidiană, ele îmbrăcând trupurile celor bogați, dar și pe a celor săraci, au fost purtate atât de femei și copii, cât și de bărbați. Valoarea textilelor era determinată de calitatea fibrelor folosite, măiestria meșterului, de diverse ornamente și decorații, toate aceste elemente făcând diferența dintre cei bogați și săraci, dintre elite și vulg. Arta veșmântului a diferit în decursul istoriei, reflectând în permanență melanjul tradiției cu noul, inovația și modernul în concordanță cu prefacerile societății umane.
Se spune că moda este, în special, apanajul femeilor, dar prin schimbările ei repetate aceasta este, de fapt, o preocupare a tuturor, ținutele vestimentare fiind adaptate fiecărui moment al zilei sau activităților pe care le desfășurăm.
Luxul poate fi considerat un diamant cu multiple fațete, tăiate astfel încât reflexiile lor infinite să surprindă, uneori să epateze, el rămânând veșnic legat de destinul acelor femei pentru care această aventură a căpătat adesea o lumină de basm. Poetul Charles Baudelaire (1821-1867) spunea că „ femeia are dreptul și chiar datoria să pară magică și supranaturală, să uimească, să vrăjească; idol fiind, ea trebuie să se împodobească spre a fi prețuită”.
Luxul și opulența au fost dintotdeauna legate de țesăturile scumpe, brodate cu fir de aur sau argint, de blănurile de hermină și zibelină, de trăsurile decorate cu aur, de diamante, safire sau perle, ele adaptându-se mereu modei, gusturilor sau mentalităților societății. Un parfum, o rochie, o bijuterie sau un accesoriu au „spus” întotdeauna o poveste despre oameni și despre epoca în care au trăit, o epocă al cărei parfum subtil continuă să ne seducă și să ne fascineze și astăzi. Din totdeauna modul în care ne îmbrăcăm evocă o poveste despre noi, cine suntem, ce ne place, ce ne face fericiți, dar în același timp poate să „spună” și povestea materialului. Poate un material să te facă să visezi la povești frumoase cu voaluri de mireasă, la rochii de basm și prinți sau la mișcările diafane ale unei balerine?
Țesătura tulle diafană și sofisticată în același timp poate fi răspunsul acestor fantezii, dar și a altor combinații stilistice. Delicatul și elegantul tulle este un material folosit în industria textilă și de modă de foarte multă vreme, care imprimă ținutelor o notă de rafinament, fiind o alegere versatilă și atemporală.
Material folosit pentru a crea rochii pentru Regina Victoria a Marii Britanii
Creat prima dată la începutul secolului al XIX-lea în micul oraș francez Tulle, vaporosul material a dobândit notorietate începând cu anul 1850, când a fost folosit pentru a crea rochii pentru Regina Victoria a Marii Britanii (1819-1901). Tullul este un material subțire, elastic și transparent care se distinge printr-o structură de plasă care imprimă țesăturii o lejeritate fluidă sau rigiditate în funcție de dimensiunea firelor din care este creat, fibre din bumbac ori mătase în varianta naturală sau fibre de naylon, poliester sau celofibră pentru varianta sintetică.
Tullul este adesea asociat cu diferite tipuri de țesături din dantelă pentru a realiza anumite ornamente decorative pentru rochii sau lenjerie, decorațiuni interioare, cea mai spectaculoasă fiind folosirea lui în realizarea fustelor balerinelor, a acelor minunate tutuuri. Această țesătură poate fi produsă în diferite moduri în funcție de utilizare, ceea ce diferențiază tipurile de tulle (din bumbac, silk-tulle, illusion tulle, tulle italian, nylon tulle, din poliester, tulle turcesc, etc) este dimensiunea plasei. Tullul de mătase franceză este realizat din mătase pură cu o țesătură fină, netedă și durabilă, fiind cel mai scump tip de tulle, dar în același timp este una din cele mai frumoase și luxoase țesături de cusut. Alături de dantelă, mătase sau chiar piele, folosirea tullului în moda de haute-couture sau prêt-à-porter, ca bază pentru broderii și aplicații tridimensionale (flori, pene, cristale) are ca rezultat crearea unor rochii și accesorii uimitoare.
Stil, eleganță, rafinament, senzualitate, romantism sunt câteva atribute ale pieselor vestimentare și accesoriilor la care se folosește tullul ca detaliu creativ.
La Belle Epoque, cum numesc francezii perioada de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la Primul Război Mondial, este definitorie pentru creionarea unei noi imagini a femeii, suavă și senzuală în același timp, dar cu o puternică personalitate afirmată în viața mondenă a societății dar și în domeniul artelor, perioadă în care moda feminină cunoaște spectaculoase transformări.
Noile creații vestimentare scoteau în evidență frumusețea țesăturilor, completate de uimitoare accesorii, poșete de mână de mici dimensiuni, umbrele, eșarfe și șaluri elegante, mănuși scurte sau lungi, evantaie, batiste fine, pălării bogat ornamentate, imprimând întregii ținute stil și rafinament. Existau, astfel, toalete de dimineață, de după-amiază și de seară, de vizită și de plimbare cu trăsura sau „au pied”. Erau ținute distincte pentru petrecerea verii la țară sau la băi, la munte sau la mare. Pentru seară toaleta era foarte elegantă; femeia renunța la gulerele foarte înalte realizate din dantelă, purtate pe timpul zilei, care aveau ca efect alungirea gâtului și își expunea gâtul, umerii și brațele într-o rochie cu decolteuri adânci, pătrate, rotunde sau în forma literei „V”. Doamnele își puteau, astfel, etala bijuteriile scumpe și să-și acopere umerii cu șaluri realizate din cele mai fine și fluide țesături, adesea confecționate din tulle. Existau diferențieri și pentru rochiile de seară care erau lungi și aveau trenă: cele pentru teatru, operă, serate sau dineuri erau mai sobre, cu decolteuri mici, umerii acoperiți și ornamente puține, iar cele pentru dineuri de gală și baluri erau foarte luxoase, din stofe scumpe, cu broderii sofisticate și bijuterii prețioase. Accesorii indispensabile erau mănușile lungi, evantaiul, lornionul, iar pentru seratele dansante era nelipsit ordinul de dans (carnețel de bal), care prezenta o panglică sau un element decorativ pentru a fi atașat la încheietura mâinii sau la rochia de bal, pe care erau înscrise ordinea dansurilor și numele partenerilor cărora le-au fost acordate. Rochiile erau croite cu multă atenție din mătase, catifea, moar, tafta brodată, satin, tulle etc., toate acestea fiind materiale prețioase și costisitoare.
Izbucnirea „Marelui Război pentru Civilizație” a impus schimbări profunde inclusiv la nivelul costumului feminin. Tot mai multe femei au fost nevoite să muncească, în condițiile în care bărbații au fost mobilizați, astfel că hainele de damă au devenit mai simple și practice, mai naturale, adaptate noilor ocupații. În acest context, s-a declanșat procesul de emancipare a femeii, când se redefinesc locul și rolul acesteia în societate.
De la începutul secolului al XX-lea, doamnele din înalta societate românească încep să se îmbrace elegant luând etalon moda din Paris sau Viena, iar suveranele reprezentau un model pentru întreaga lume feminină, ele dând tonul atât din punct de vedere vestimentar, cât și al atitudinii etice și estetice.
Regina Elisabeta (1843-1916), cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva, a iubit muzica, pictura și literatura, fiind fascinată de tradițiile din țara ei de adopție. Primul contact al tinerei Elisabeta de Wied cu România, la puțin timp după căsătoria cu principele Carol, a fost la recepția oferită în onoarea lor, când doamnele din înalta societate a Bucureștilor i-au oferit principesei un dar special, o diademă cu diamante și perle și un costum popular. La castelul Peleș se organizau frecvent serate muzicale la care participau invitați de marcă. Inteligentă, cultivată, vorbitoare a multor limbi străine, regina și-a ilustrat singură volumele de desene și scrieri. În timpul domniei sale, țara noastră a participat la Expozițiile Universale organizate la Paris în anii 1867, 1889 și 1900, cu multe articole lucrate tradițional de femei, broderii și tapiserii. În anul 1912, sub înaltul patronaj al reginei s-a organizat la Berlin expoziția Femeia în artă și meșteșuguri. Prin exemplul personal, a încurajat doamnele din înalta societate să poarte cu mândrie piese vestimentare populare, punându-și amprenta artistică și în vestimentație. Rochiile pe care le purta erau ornamentate cu dantele și fine broderii și bijuterii create de ea. Eleganța și cochetăria doamnelor, alături de muzică și de poezie, erau reflectate și în știrile mondene ale epocii. Despre Regina Elisabeta, Alexandru Tzigara-Samurcaș avea să noteze : „A redat viața portului, poeziei și cântecului curat românesc, a prezidat sărbători la Palat în costum țărănesc”.
Regina Maria (1875-1938), considerată cea mai frumoasă și elegantă suverană a Europei acelei vremi, a avut un rol foarte important în contextul istoric al Marelui Război, dar și în plan internațional în realizarea României Mari. Personalitate complexă și puternică, înzestrată cu talent literar a fost o iubitoare și o colecționară de artă, susținând personalități artistice și literare cu burse și bani. A fost numită „regina artistă”, realizând lucrări de pictură, schițe de mobilier, decorațiuni interioare, fiind autoarea unor scrieri memorialistice, precum și a unor versuri și povești pentru copii.
Deasupra acestor preocupări, Regina Maria a fost o persoană elegantă și feminină pasionată de vestimentație și bijuterii, reușind să-și creeze un stil propriu și să fie în pas cu moda. Din aprecierile contemporanilor, dar și din jurnalul personal putem afla de preocupările sale în materie de modă, de gustul său rafinat pentru accesorii care completau eleganța rochiei. A comandat ținute la cei mai cunoscuți creatori de modă din epocă, Jean Patou, Paul Poiret, Cheruite, Gabrielle Channel la care asorta bijuterii minunate, perle, rubine, safire, diamante, pe care le achiziționa de la celebra și elitista firmă de bijuterii Cartier din Paris, care prin creațiile sale sedusese capetele încoronate ale lumii.
Ambasadorul Franței la București, contele de Saint-Aulaire (1866-1954), spunea despre frumoasa, eleganta și admirata Maria, Regina României: „La strălucirea și duritatea diamantului ea adaugă transparența cristalului, o inimă de aur și o rezistență de fier”.
Și ce-ar fi fost o ținută sofisticată și distinsă fără un parfum care să-i reliefeze personalitatea și rafinamentul?! Regina Maria a fost clienta fidelă a Casei Houbigant din Paris (fondată în secolul al XVIII-lea), a parfumurilor „Quelques Fleurs” și „Mon Boudoir”. Încă de la lansarea, în anul 1919, a parfumului „Mon Boudoir” cu note de violetă pudrată (creat de Robert Bienaimé), Regina Maria a devenit imaginea parfumului și a întregii linii de produse a acestui parfum (colonie, săpun, săruri de baie, pudră).
La moartea suveranei, în anul 1938, în semn de respect și omagiu, parfumul „Mon Boudoir” a fost retras, el fiind relansat la un secol distanță, în anul 2019, noua variantă fiind un parfum ambrat cu o ușoară tentă orientală, din care se detașează melanjul subtil dintre violete și iasomie, unele din florile preferate ale Reginei Maria (creat de Luca Maffei).
A purtat cu mândrie și eleganță costumele populare românești, deopotrivă cu uniforma militară, apărând la diferite serate, baluri sau recepții îmbrăcată în cămăși brodate cu motive tradiționale, văluri înflorate, fote și ii. Regina Maria a trăit românește, s-a dăruit cu toată ființa sa acestei țări și a făcut cunoscute în lume cultura și tradițiile românești.
Suverana și-a iubit cu devotament poporul la a cărui schimbare de destin a înscris o pagină importantă, pe care noi astăzi o întoarcem nu numai cu admirație, dar și nostalgie și respect.
Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, în cadrul proiectului cultural „Exponatul lunii noiembrie”, aduce în atenția publicului trei piese din patrimoniul instituției care au aparținut Familiei Regale a României, prin intermediul cărora încercăm să călătorim în timp pentru a evidenția gustul vestimentar de odinioară, frumusețea țesăturilor și a transmite farmecul și rafinamentul unor timpuri trecute.
Prima piesă este reprezentată de un șal dreptunghiular (260x115 cm.) realizat din tulle de culoare gri, cu broderie pe trei laturi din mătase mov și mici mărgele de culoare gri-argintat; broderia constă în coaserea unor fine elemente florale, una din laturile șalului prezentând o bordură accentuată, semirotundă. Din cercetările întreprinse până în acest moment se pare că șalul ar fi aparținut Reginei Elisabeta, ca făcând parte dintr-o toaletă de seară a suveranei, atelierul unde s-a produs nefiind cunoscut.
A doua piesă este un cordon de rochie confecționat din voal din mătase naturală écru (127-13 cm.), foarte delicat; pe toată lungimea cordonului, pe centru este aplicat un ornament format din frunzulițe și mici flori de tei de culoare gri-argintiu. Piesa a aparținut Reginei Elisabeta și a făcut parte din setul folosit de aceasta la toaleta purtată pentru celebrarea, în anul 1894, a nunții de argint a Cuplului Regal.
Ultimul articol vestimentar care a aparținut doamnelor din Familia Regală a României este un șal dreptunghiular (255x115 cm) realizat din tulle de culoare crème, cu broderie pe trei laturi din mătase crème și mărgele mici albe; broderia fină a fost realizată prin coaserea unor delicate elemente vegetale la un atelier nemenționat.
Afișul „Exponatul lunii noiembrie „Eleganță și rafinament la Curtea Regală a României, O poveste țesută pe tulle...” (imagine fundal-planșă litografie, „Rochii de bal, 1902”, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia)
