A fost odată ca niciodată: La Belle Époque  jpeg

A fost odată ca niciodată: La Belle Époque

E o constant─â ├«n istoria umanit─â┼úii ca oamenii s─â se raporteze cu nostalgie la diferite perioade anterioare, pe care nu le-au tr─âit, dar pe care le regret─â, consider├óndu-le ÔÇ×v├órsta de aurÔÇŁ, ├«n raport, fire┼čte, cu propria lor existen┼ú─â. Cet─â┼úenii Imperiului Roman din secolele III-IV, confrunta┼úi cu desele incursiuni barbare, cu nesf├ór┼čite uzurp─âri de tron ┼či r─âzboaie civile, persecu┼úii religioase etc., ├«┼či alinau nelini┼čtile existen┼úiale cu amintirea veacului de aur al dinastiei Antonine (96-192), o perioad─â de pace ┼či prosperitate, niciodat─â reg─âsit─â. Rena┼čterea (secolele XV-XVI) a fost la r├óndu-i o epoc─â regretat─â, la fel ca ┼či domnia Reginei Victoria (1837-1901), apogeul imperiului britanic. Americanii anilor ÔÇÖ80-ÔÇÖ90 ai veacului trecut s-ar fi re├«ntors bucuro┼či la lini┼čtea ┼či prosperitatea anilor ÔÇÖ50, la fel cum rom├ónii ├«┼či imagineaz─â ast─âzi o Rom├ónie interbelic─â plin─â de via┼ú─â ┼či lipsit─â de griji, lucru de altfel fals din multe puncte de vedere.

Timpul istoric cuprins ├«ntre 1871 ┼či ├«nceputul Primului R─âzboi Mondial (1914) a p─ârut celor care l-au tr─âit cu intensitate ┼či la un anumit nivel economic, cultural ┼či social, o epoc─â frumoas─â ÔÇô ÔÇ×la belle ├ępoqueÔÇŁ ÔÇô ├«n raport cu carnagiul care a urmat ┼či cu r─âsturn─ârile social-economice, adeseori violente, consecutive ├«ncheierii p─âcii de la Versailles (1919). ÔÇ×Ne amuzam netulbura┼úi de nimic, iubeam cu frenezie fiece clip─â de via┼ú─â... negurile acestui veac nu ne cople┼čisera ├«nc─â existen┼úele, r─âzboiul din 1914, cu toate groz─âviile sale, era doar o tain─â a viitoruluiÔÇŁ (Lady Curzon).  

spec jpg jpeg

Dar la belle ├ępoque a fost mai mult dec├ót o perioad─â de pace ┼či prosperitate, a fost ├«n primul r├ónd un r─âstimp al marilor prefaceri sociale, al amelior─ârii generale a condi┼úiilor de via┼ú─â, al apari┼úiei unor noi ideologii, al laiciz─ârii societ─â┼úii, al alfabetiz─ârii ┼či al triumfului presei de mas─â; ┼či, mai cu seam─â, al unor excep┼úionale descoperiri ┼čtiintifice care au jalonat traseul umanit─â┼úii ├«n urm─âtorul secol. Apare social-democra┼úia modern─â ├«n diferitele ei variante: reformatoare (Partidul Laburist din Marea Britanie), revizionist─â (Partidul Social-Democrat German) sau radical─â (bol┼čevicii ru┼či). ├Än Anglia, mi┼čcarea sufragetelor, animat─â ├«n principal de Emmeline Pankhurst, ├«┼či propune s─â dea femeii un statut egal cu al b─ârbatului, milit├ónd pentru acordarea unor drepturi politice, ├«n primul r├ónd dreptul la vot.

Pacifismul este un alt curent care ia acum amploare, ca o replic─â la spectrul unui r─âzboi mereu iminent ┼či mereu evitat ├«n ultim─â instan┼ú─â. Bertha von Suttner, Jean Jaures ┼či Henri Dunant (fondatorul Crucii Ro┼čii) sunt apostolii acestei noi religii care-┼či va oficia ceremoniile ini┼úiatice la Haga ├«n 1899 ┼či 1907. Ia av├ónt na┼úionalismul, v─âzut ca o misiune mesianic─â de c─âtre marile puteri (Germania, Marea Britanie, Statele Unite), dar ┼či ca o rede┼čteptare a con┼čtin┼úei de sine ┼či de emancipare a popoarelor aflate sub domina┼úie str─âin─â ( India, China, Egipt, Africa de Sud).

Cea mai fecund─â perioad─â de dup─â Rena┼čtere 

├Än plan ┼čtiin┼úific, explozia creativit─â┼úii umane este cu adev─ârat impresionant─â: ├«n 1888, Hertz descoper─â undele electromagnetice, ├«n 1895, R├Ântgen pune ├«n eviden┼ú─â radia┼úiile care-i poart─â numele, Max Planck formuleaz─â ├«n 1900 teoria cuantic─â ┼či, ca un corolar al tuturor acestor progrese, ├«n 1905, Einstein, cu a sa teorie a relativit─â┼úii, propune un nou mod de interpretare a fenomenelor ┼čtiin┼úifice, ├«nlocuind vechiul cadru newtonian ┼či d─âruind lumii cea mai cunoscut─â ecua┼úie din istorie: E= mc┬▓.

├Än cercetarea medical─â, Robert Koch identific─â bacilul tuberculozei (1882), ├«n tehnologia transporturilor, Daimler construie┼čte motorul cu benzin─â (1884), iar un an mai t├órziu realizeaz─â primul automobil. Londra devine primul ora┼č din lume care ├«┼či construie┼čte metroul (1890), Graham Bell proiecteaz─â telefonul ├«n 1876, Marconi, telegrafia f─âr─â fir ├«n 1897, iar fra┼úii Wright, aeroplanul cu motor ├«n 1903. Auguste ┼či Louis Lumi├Ęre n─âscocesc ├«n 1895 primul aparat de filmat, oferind oamenilor inefabila vraj─â a celei ce va deveni de atunci ├«ncolo a ┼čaptea art─â: cinematografia. Nici mijloacele de distrugere nu sunt uitate: dup─â ce Nobel creeaz─â ├«n 1867 dinamita, Maxim (1883) ┼či Burstyn (1911) vor ├«mbog─â┼úi panoplia de arme a omenirii cu mitraliera ┼či cu tancul. ┼×i dac─â to┼úi se preocup─â s─â l─ârgeasc─â orizontul cuno┼čtin┼úelor umane trebuia s─â sondeze cineva ┼či meandrele sufletului omenesc ├«n aceast─â epoc─â, descoperindu-i vulnerabilit─â┼úile ┼či recomand├óndu-i leacul: psihanaliza lui Sigmund Freud. ÔÇ×Totul te face s─â crezi c─â tripticul ┼čtiin┼ú─â-ra┼úiune-progres e pe cale de a tiumfa asupra tuturor obstacolelor naturaleÔÇŁ (Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley).

Toate aceste schimb─âri sociale ┼či politice, toat─â aceast─â efervescen┼ú─â cultural─â, de care vom vorbi mai ├«ncolo, tot acest neast├ómp─âr creator fac din r─âstimpul cuprins ├«ntre 1871 ┼či 1914 nu doar un r─âgaz ├«ntre dou─â conflicte, ci probabil cea mai fecund─â perioad─â de dup─â Rena┼čtere din istoria b─âtr├ónului continent.

Europa, centrul lumii 

La belle ├ępoque e ultima perioad─â din istoria omenirii ├«n care Europa se poate erija ├«n principala for┼ú─â economic─â ┼či politic─â a lumii, ├«n purt─âtoarea celor mai ├«nalte standarde de cultur─â ┼či civiliza┼úie. ├Än 1913, Europa asigura ├«nc─â 44% din produc┼úia industrial─â a lumii, partea leului revenind Germaniei (15,7%) ┼či Marii Britanii (14%), ambele fiind ├«ns─â dep─â┼čite de Statele Unite, a c─âror pondere cre┼čte la 35,8%. Jum─âtate din exporturile ┼či 75% din importurile mondiale sunt europene.

Din punct de vedere financiar, preeminen┼úa b─âtr├ónului continent e ┼či mai accentuat─â: 91% din capitalurile investite ├«n lume sunt britanice, franceze, germane, olandeze, elve┼úiene etc., Statele Unite ├«nsele fiind debitoare ale Europei. Principalul factor al puterii economice europene este ├«ns─â cel demografic, nicic├ónd ├«n istoria omenirii ponderea popula┼úiei europene ├«n ansamblul general nefiind at├ót de mare, adic─â 27%, dar dispersat─â pe cel mai mic dintre continente (10 milioane de kilometri p─âtra┼úi). Nu trebuie omis ├«ns─â faptul c─â ├«ntre 1840 ┼či 1914, peste 35 de milioane de emigran┼úi p─âr─âsesc Europa, ├«ndrept├óndu-se ├«n special spre Lumea Nou─â (Statele Unite ┼či Canada), dar ┼či spre Australia, Noua Zeeland─â, Africa de Sud, India sau Indonezia. Irlandezii ├«┼či p─âr─âsesc ┼úara din cauza foametei, polonezii ┼či rom├ónii din considerente de persecu┼úie na┼úional─â, spaniolii ┼či italienii de s─âr─âcie etc. Peste tot, ace┼čti coloni┼čti de factur─â nou─â duc cu ei valorile, mentalit─â┼úile ┼či comportamentul specific societ─â┼úilor din care proveneau, toate purt├ónd ├«ns─â pecetea inconfundabil─â a civiliza┼úiei europene de sorginte cre┼čtin─â. ÔÇ×├Än ultim─â instan┼ú─â, expansiunea european─â a avut ca efect apari┼úia pe tot globul a unei serii de societ─â┼úi de factur─â european─âÔÇŁ (Jean Carpentier, Francois Lebrun).

Pare c─â pe m─âsur─â ce Europa devine mai mic─â ├«n spa┼úiul planetar, datorit─â noilor mijloace de transport ┼či rute de comunica┼úii (canalul Suez ÔÇô 1869, canalul Panama ÔÇô 1914, Orient-Expressul ÔÇô 1883, Transsiberianul ÔÇô 1903), voin┼úa ei de putere cre┼čte p├ón─â la a considera legitim s─â fac─â din ├«ntreaga lume o singur─â Europ─â. Dar tot acum ├«ncep s─â apar─â ┼či primele semne ale declinului vechiului continent, odat─â cu apari┼úia pe scena mondial─â a for┼úelor extraeuropene, Statele Unite ┼či Japonia, care par hot─âr├óte s─â pun─â cap─ât domina┼úiei exclusive a Europei.

Cel mai ├«nsemnat c├ó┼čtig al epocii: din supu┼či, oamenii devin cet─â┼úeni 

├Än plan spiritual, cel mai ├«nsemnat fenomen ├«l reprezint─â democratizarea culturii, ea ├«ncet├ónd s─â mai fie doar apanajul unor elite. Presa devine accesibil─â oamenilor de r├ónd, pre┼úul unor ziare fiind modic, iar tirajele lor ating├ónd milioane de exemplare zilnic. Dincolo de informa┼úii ┼či opinii, cititorul de pres─â scris─â se familiarizeaz─â cu operele marilor scriitori, Zola, de exemplu, care-┼či public─â romanele ├«n foileton. Un av├ónt deosebit ├«l cunosc bibliotecile publice ÔÇô cu s─âli de lectur─â sau ├«mprumut ÔÇô ├«ncep├ónd de la cele ┼čcolare ┼či s─âte┼čti, termin├ónd cu cele or─â┼čene┼čti sau sindicale. Evident, procesul nu e acela┼či peste tot, avantajate fiind ┼ú─ârile Europei de vest ┼či de nord. ├Än schimb, evolu┼úia ┼ú─ârilor s─ârace din sud ┼či est este adesea contradictorie.

turn jpg jpeg

Simbolul noii culturi de mas─â devine ├«ns─â f─âr─â ├«ndoial─â cinematograful, o modalitate artistic─â de exprimare care va cunoa┼čte, ├«ntre arte, cea mai spectaculoas─â evolu┼úie, reu┼čind s─â se impun─â ├«n civiliza┼úia veacului XX cu o vitez─â ┼či pregnan┼ú─â remarcabile. Prima proiec┼úie public─â a fra┼úilor Lumi├Ęre are loc la data de 28 decembrie 1895, la Salonul Indian, o sal─â mic─â situat─â pe bulevardul Capucines din Paris. Asist─â doar 33 de spectatori, dar ├«n cur├ónd la u┼čile Salonului vor fi c├óteva mii de oameni, fiind necesar─â interven┼úia for┼úelor de ordine pentru a-i ┼úine la distan┼ú─â. Cinci ani mai t├órziu, la Expozi┼úia universal─â din capitala Fran┼úei, peste un milion ┼či jum─âtate de oameni vor viziona un adev─ârat maraton cinematografic, filmele fiind proiectate pe un ecran de 400 de metri p─âtra┼úi. Dedicat ini┼úial doar filmelor documentare, cinematograful se aventureaz─â ├«n cur├ónd ┼či pe t─âr├ómul imagina┼úiei.

Georges M├ęli├Ęs, cel care filmase ├«ncoronarea ┼úarului Nicolae al II-lea ├«n 1896, realizeaz─â ├«n 1902 primul film de fic┼úiune, ÔÇ×C─âl─âtoria ├«n Lun─âÔÇŁ, inspirat de opera omonim─â a lui Jules Verne. Fra┼úii Lumi├Ęre, la r├óndul lor, ofer─â unui public lipsit de posibilitatea de a c─âl─âtori primele reportaje (Muncitori pe str─âzile Saigonului, Ringul din Viena, Pia┼úa Soliman-Pa┼ča din Cairo etc.). ÔÇ×Capacitatea sa (a cinematografului, n.n.) de a reflecta actualitatea, de a-i face pe oameni s─â r├ód─â sau s─â pl├óng─â, de a povesti ni┼čte istorii simple sau a pune la dispozi┼úia tuturor o mizanscen─â teatral─â sau romanesc─â, face din acest mijloc de difuzare revolu┼úionar, care transcende frontiere ┼či clase sociale, simbolul unei noi ┼či autentice culturiÔÇŁ (Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley). ├Äntr-adev─âr, datorit─â presei ┼či a cinematografului, oamenii devin mai informa┼úi, mai con┼čtien┼úi de valoarea lor ┼či de drepturile care decurg din aceasta. Ei ├«nceteaz─â de a mai fi supu┼či, devin cet─â┼úeni ┼či acesta e probabil cel mai ├«nsemnat c├ó┼čtig al acestei epoci.

ÔÇ×Generale, la v├órsta dumneavoastr─â Napoleon era deja mort!ÔÇŁ 

Dup─â 1871, Fran┼úa este o Fran┼ú─â a ÔÇ×revan┼čeiÔÇŁ, a r─âzbun─ârii umilin┼úei la care fusese supus─â dup─â dezastrul de la Sedan de c─âtre Bismarck ┼či von Moltke, artizanii noului Imperiu german. Linia albastr─â a Vosgilor devine reperul unei ├«ntregi genera┼úii, coagul├ónd ├«n momentele decisive energiile ├«ntregii na┼úiuni. Dar p├ón─â atunci Fran┼úa este sf├ó┼čiat─â de disensiuni, de ezitarea dintre republic─â ┼či monarhie, dintre parlamentarism ┼či autoritarism, de dualitatea pozi┼úiei sale interna┼úionale, izolat─â ├«n Europa, agresiv─â ├«n plan colonial. Na┼úionalismul, militarismul, clericalismul, dar ┼či liberalismul, socialismul ┼či laicismul sunt principalele curente din ciocnirea c─ârora sar sc├ónteile disputelor politice, ale dezbaterilor intelectuale, ale scandalurilor parlamentare ┼či de corup┼úie, ale erorilor judiciare, ├«ntr-un cuv├ónt, ale diviz─ârii Fran┼úei. Nimeni nu va reprezenta mai bine aceast─â stare de confuzie ┼či turbulen┼ú─â dec├ót generalul Boulanger (1837-1891) ┼či mi┼čcarea heteroclit─â pe care p─ârea la un moment dat capabil s─â o conduc─â la victorie: boulangismul.

Georges Boulanger absolvise prestigioasa ┼čcoal─â militar─â de la Saint-Cyr, f─âc├óndu-se de t├ón─âr remarcat ├«n timpul r─âzboiului franco-austriac din 1859, c├ónd prime┼čte Legiunea de Onoare. Urc─â treptele carierei militare ajung├ónd general ├«n 1880 ┼či disting├óndu-se concomitent ├«n r─âzboiul franco-prusac (1870-1871), dar ┼či ├«n misiuni de peste m─âri (Indochina, Tunisia).

Dac─â dosarul s─âu militar este impecabil, op┼úiunile sale politice poart─â amprenta unei aparente neor├ónduieli cerebrale, ce pare s─â caracterizeze ├«ntreaga sa evolu┼úie public─â. Ini┼úial republican convins, Boulanger este promovat puternic de c─âtre partidul radical, care-l impune, ca ministru de r─âzboi, ├«n toate guvernele din care face parte. ├Än aceast─â calitate, el ├«i scoate din armat─â pe membrii fostei case regale dÔÇÖOrleans. Ia o serie de m─âsuri care vizeaz─â cre┼čterea moralului militarilor, are grij─â s─â se prezinte peste tot drept omul providen┼úial care e capabil s─â r─âspund─â provoc─ârilor lui Bismarck. E poreclit Generalul Revan┼č─â ┼či e aclamat frenetic de masele pariziene la parada militar─â din 14 iulie 1886. Popularitatea lui ├«ncepe s─â deranjeze, inclusiv pe tovar─â┼čii din partidul radical. Este ├«nlocuit din func┼úia de ministru de r─âzboi ├«n 1887 ┼či numit la comanda corpului de armat─â din Clermont-Ferrand. Au loc manifesta┼úii delirante la gara din Paris pentru a ├«mpiedica plecarea lui. ├Än martie 1888 este trecut ├«n rezerv─â ┼či din acel moment este disponibil pentru activitatea politic─â. ├Än spatele s─âu se reg─âsesc to┼úi cei nemultumi┼úi de regimul parlamentar: tinerii dezam─âgi┼úi de corup┼úia ┼či de ineficien┼úa sistemului, bonaparti┼čtii dornici de un regim autoritar, monarhi┼čtii ├«ncrez─âtori ├«n posibilitatea revenirii la regalitate, patrio┼úii convin┼či c─â generalul este persoana providen┼úial─â care va readuce Alsacia ┼či Lorena ├«n patrimoniul na┼úional etc.

Programul lui Boulanger era simplu: Revan┼č─â, Revizuire (a Constitu┼úiei), Restaura┼úie (a monarhiei), iar lozincile lui, simpliste: ÔÇ×Boulanger ├«nseamn─â familieÔÇŁ, ÔÇ×Boulanger ├«nseamn─â munc─âÔÇŁ, ÔÇ×Boulanger ├«nseamn─â onestitateÔÇŁ etc. ├Än fond, fiecare dintre sus┼úin─âtorii s─âi, de la muncitori la ├«nalta aristocra┼úie, g─âsea ├«n ideile generalului ceea ce dorea s─â g─âseasc─â. Generalul este ales deputat, pozi┼úie din care se pronun┼ú─â pentru desfiin┼úarea Senatului. Propunerea ├«i prilejuie┼čte premierului Fran┼úei, Charles Floquet, rostirea celebrei replici: ÔÇ×Generale Boulanger, la v├órsta Domniei voastre Napoleon era deja mort!ÔÇŁ. Duelului verbal din Parlament ├«i urmeaz─â unul real, pe teren, la Neuilly, unde, surprinz─âtor, marele erou este ├«nfr├ónt de mult mai pu┼úin experimentatul s─âu adversar.

├Än ianuarie 1889 au loc alegeri par┼úiale la Paris, iar Boulanger ├«┼či depune candidatura. ┼óara p─ârea a fi ├«mp─âr┼úit─â ├«n dou─â: boulangi┼čtii ┼či antiboulangi┼čtii. Scrutinul din Paris se transform─â ├«ntr-un adev─ârat plebiscit. Pe 27 ianuarie, Boulanger c├ó┼čtig─â zdrobitor 244.000 de voturi ├«mpotriva celor 162.000 ale candidatului unic al republicanilor. Entuziasmul este cov├ór┼čitor, iar o lovitur─â de stat care s─â ├«l instaleze pe general la Elys├ęe p─ârea iminent─â. Din fericire pentru republic─â, Boulanger nu se ridic─â la ├«nal┼úimea a┼čtept─ârilor suporterilor s─âi, ezit─â ┼či rateaz─â momentul. De acum ├«ncolo nu vom asista dec├ót la refluxul mi┼čc─ârii, alegerile din martie 1889 fiind un e┼čec al partidului revizionist care nu c├ó┼čtig─â dec├ót 38 de mandate. Amenin┼úat cu un proces la ├Änalta Curte de Justi┼úie, Boulanger fuge, ini┼úial ├«n Anglia, apoi la Bruxelles, unde, pe 30 septembrie 1891, se sinucide pe morm├óntul iubitei sale, decedat─â cu un an ├«nainte. Fran┼úa iese ├«ns─â ├«nt─ârit─â din aceast─â ├«ncercare la care o supusese un curent popular, v─âzut de mul┼úi drept precursor al fascismului sau peronismului, condus de un om al c─ârui epitaf a fost cel mai bine rostit de Georges Clemenceau: ÔÇ×A murit cum a tr─âit, ca un sublocotenentÔÇŁ.

Pe c├ónd ipocrizia era lege: cazul Oscar Wilde 

Pentru aceia dintre noi care ne mai amintim c─â odinioar─â copiilor li se citeau pove┼čti, Oscar Wilde (1854-1900) r─âm├óne autorul fermec─âtoarei parabole a Prin┼úului fericit, cel care ne-a fermecat ┼či ├«ntristat deopotriv─â primii ani ai vie┼úii. Capodopera remarcabilului stilist care a fost Wilde r─âm├óne ├«ns─â Portretul lui Dorian Gray, manifest literar al artei pentru art─â, op┼úiune artistic─â pentru care scriitorul irlandez a militat ├«ntreaga via┼ú─â. Mai pu┼úine se ┼čtiu ├«ns─â despre scandalul c─âruia i-a c─âzut victim─â Oscar Wilde, scandal care i-a ruinat cariera ┼či i-a gr─âbit sf├ór┼čitul vie┼úii.

Epoca de glorie a literatului ┼či a persoanei publice Oscar Wilde coincide cu ultimii ani ai epocii victoriene, cei mai glorio┼či ai istoriei britanice, ani ├«n care Union Jack flutura peste 30 de milioane de kilometri p─âtra┼úi, de la Capul Bunei Speran┼úe p├ón─â la Hong Kong ┼či de la Sydney p├ón─â la Gibraltar. Sunt totodat─â anii ├«n care Rudyard Kipling clama cu orgoliu nem─âsurat povara omului alb pe care englezii trebuiau s─â ┼či-o asume spre beneficiul ├«ntregii umanit─â┼úi. Dar dincolo de imperiu, de flot─â, de prosperitate economic─â ┼či de stabilitate financiar─â, Anglia victorian─â era profund ipocrit─â, filistin─â p├ón─â ├«n m─âduva oaselor ┼či lucrul acesta a ie┼čit cel mai bine la iveal─â ├«n cazul lui Oscar Wilde.

wilde jpg jpeg

Op┼úiunile sale sexuale nu erau un secret pentru nimeni. De┼či c─âs─âtorit ├«nc─â din 1884 ┼či tat─â a doi b─âie┼úi, Wilde are ┼či c├óteva rela┼úii homosexuale, prima fiind cea cu Robbie Ross, a c─ârui cenu┼č─â va fi ├«mpr─â┼čtiat─â dup─â moartea sa (1918) deasupra morm├óntului mult mai celebrului s─âu amant. ├Än 1891, Wilde face cunostin┼ú─â cu r─âsf─â┼úatul ┼či extravagantul lord Alfred Douglas, mai t├ón─âr cu 16 ani dec├ót el, cu care ├«ncepe o furtunoas─â ┼či ruin─âtoare rela┼úie homosexual─â. Cei doi se afi┼čeaz─â public ├«n saloanele londoneze, str─âlucitori, deprava┼úi ┼či provocatori, sfid├ónd la limit─â puritana societate victorian─â. Wilde cheltuie┼čte nebune┼čte, ├«mprumut├óndu-se de peste tot, pentru a satisface at├ót preten┼úiile nobilului s─âu amant, c├ót ┼či propriile sale escapade sexuale ├«n cele mai sordide cartiere ale Londrei. ├Än 1895 are loc premiera capodoperei teatrale a lui Wilde, ÔÇ×Ce ├«nseamn─â s─â fii onestÔÇŁ, primit─â cu un nest─âvilit entuziasm de c─âtre public. Succesul piesei, arogant─â ┼či cu un instinct de autodistrugere (recunoscut ulterior chiar de Wilde), ├«l face s─â ac┼úioneze contrar intereselor sale ┼či a sfaturilor primite de la prieteni, iar anul 1895 devine limita dintre triumf ┼či ruin─â.

Marchizul de Queensberry, tat─âl lordului Douglas, mult mai cunoscut ├«ns─â ca ini┼úiator al codului ce guverneaz─â ┼či ast─âzi practicarea boxului, ├«l someaz─â pe fiul s─âu s─â ├«nceteze rela┼úia scandaloas─â cu Oscar Wilde. ├Än fa┼úa r─âspunsului jignitor al acestuia, ├«i trimite lui Oscar Wilde un bilet ├«n care ├«l acuza de sodomie. Scriitorul, prea sigur pe sine, face gre┼čeala s─â-l dea ├«n judecat─â pe marchiz pentru def─âimare, permi┼ú├óndu-i acestuia ca ├«n cursul procesului s─â dea la iveal─â exact ceea ce Wilde n-ar fi dorit niciodat─â s─â fie f─âcut public. O ├«ntreag─â lume subteran─â ┼či depravat─â, de codo┼či, travesti┼úi ┼či prostituate masculine, de hamali, r├ónda┼či ┼či vale┼úi implica┼úi ├«n orgii dezgust─âtoare al─âturi de cel mai faimos literat al Angliei ┼či de tineri de vi┼ú─â nobil─â, apare ├«n fa┼úa auditoriului ├«nm─ârmurit din sala de tribunal. Presa are grij─â s─â popularizeze cu lux de am─ânunte cazul, des─âv├ór┼čind pr─âbu┼čirea lui Oscar Wilde, ÔÇ×cel mai penibil lucru pe care l-am cunoscut ├«n lumea literar─âÔÇŁ, dup─â m─ârturia scriitorului ┼či politicianului H.M. Hyndman. Genial ├«n surprinderea caracterelor ┼či a situa┼úiilor de via┼ú─â ├«n operele sale, Oscar Wilde face gre┼čeala de neiertat de a subestima gradul de ipocrizie al semenilor s─âi. ÔÇ×Ca artist ┼či intelectual surprins ├«n depravare sexual─â, el a st├órnit strig─âtele de m├ónie ale filistinilor ┼či a aruncat publicul britanic ├«n cel mai violent dintre accesele sale periodice de moralitateÔÇŁ (Barbara Tuchman).

Scriitorul este condamnat la doi ani de munc─â grea, pentru ultraj la morala public─â, iar dup─â eliberare, ├«n 1897, se stabile┼čte ├«n Fran┼úa, confrunt├óndu-se cu mari greut─â┼úi financiare ┼či cu dispre┼úul contemporanilor. Moare ├«n 1900, fiind ├«nmorm├óntat ├«n cimitirul P├ęre-Lachaise din Paris. Partenerul s─âu de via┼ú─â, lordul Douglas, ├«i va supravie┼úui 45 de ani, fiind la r├óndul s─âu implicat ├«ntr-un proces de def─âimare intentat ├«mpotriva sa, ├«n 1923, de c─âtre ilustrul om politic Winston Churchill. Douglas este condamnat la ┼čase luni de ├«nchisoare, r─âstimp ├«n care ├«┼či scrie principala oper─â poetic─â, In Excelsis. Moare la 20 martie 1945, ├«n urma unui atac cerebral.

Cazul Wilde ridic─â v─âlul de pe obrazul unei societ─â┼úi profund ipocrite, dar risipe┼čte ├«n acela┼či timp ┼či parfumul unei epoci, desigur decadente, dar at├ót de fermec─âtoare.

ÔÇ×Pentru Dumnezeu, s├ónge! A ucis-o pe ├«mp─âr─âteasa Austriei!ÔÇŁ 

├Äntr-o bl├ónd─â zi de toamn─â a anului 1898, dou─â doamne ├«mbr─âcate ├«n negru mergeau gr─âbite pe aleea care ducea de la hotelul Beau Rivage din Geneva spre cheiul portului din apropiere; acolo le a┼čtepta, gata de plecare, un vapor ce f─âcea curse regulate pentru turi┼čtii dornici s─â admire unica priveli┼čte a masivului Mont Blanc reflectat ├«n undele lacului Geneva. La un moment dat, un t├ón─âr robust, cu musta┼úa mare, neagr─â, ├«mbr─âcat ├«n haine modeste, se repezi asupra uneia dintre cele dou─â doamne, o lovi ┼či fugi disp─âr├ónd dup─â primul col┼ú. Femeia c─âzu, dar se ridic─â destul de repede ajutat─â de ├«nso┼úitoarea ei. ÔÇ×O fi vrut s─â-mi fure ceasulÔÇŁ, spuse ea destul de calm─â. Urcar─â la bordul vaporului care ├«ncepu s─â se ├«ndep─ârteze de ┼ú─ârm, c├ónd, la un moment dat, doamna agresat─â cu c├óteva clipe ├«nainte ├«ncepu s─â murmure, lipsit─â de vlag─â : ÔÇ×A┼č vrea s─â m─â a┼čez pe ceva, mi-e r─âuÔÇŁ. Capul ├«i c─âzu pe piept f─âc├ónd-o pe prietena ei s─â strige: ÔÇ×Ajutor, ajutor!ÔÇŁ. Singura infirmier─â aflat─â la bordul vasului reu┼če┼čte s─â desfac─â corsetul femeii r─ânite, constat├ónd o ran─â mare ├«n zona coastelor ┼či o pat─â imens─â de s├ónge ce se ├«ntindea cu fiecare secund─â scurs─â. Femeia mai t├ón─âr─â, contesa Szataray, nu se mai putu controla ┼či strig─â disperat─â: ÔÇ×Pentru Dumnezeu, s├ónge! Doamne, a ucis-o! A ucis-o pe ├«mp─âr─âteasa Austriei!ÔÇŁ, ┼či ├«┼či pierdu, la r├óndul ei, cuno┼čtin┼úa. Chemat de urgen┼ú─â la hotel, doctorul Golay nu putu dec├ót s─â constate decesul celei care fusese Elisabeta de Habsburg, ├«mp─âr─âteasa Austriei ┼či regina Ungariei, so┼úia ├«mp─âratului Franz-Joseph (1848-1916).

Mult mai cunoscut─â sub diminutivul de Sissi ÔÇô imortalizat─â magistral de Romy Schneider ├«n filmul din 1953 ÔÇô, Elisabeta avea obiceiul de a ├«ntreprinde lungi c─âl─âtorii prin lume sub un nume de ├«mprumut (la Beau Rivage fusese ├«nregistrat─â drept contesa de Hohenembs), ├«nso┼úit─â doar de c├óte o doamn─â de companie, ├«n cazul acesta contesa Irma Sztaray, care-i era ┼či o foarte bun─â prieten─â. Asasinul, prins la scurt timp, se numea Luigi Luccheni, avea 32 de ani, tr─âise ├«n mizerie ┼či s─âr─âcie, ├«i ura din suflet pe cei boga┼úi ┼či r─âsf─â┼úa┼úi de soart─â ┼či, de┼či se pretindea anarhist, nu ucisese dec├ót din r─âzbunare. O nimerise pe ├«mp─âr─âteas─â dintr-o singur─â lovitur─â, drept ├«n inim─â, cu o pil─â triunghiular─â foarte ascu┼úit─â pe care ┼či-o me┼čterise singur.

├Än analele crimelor politice ├«ns─â asasinarea nefericitei Sissi va fi atribuit─â anarhi┼čtilor, deoarece se ├«nscrie ├«ntr-un lung ┼čir de fapte similare care au jalonat ├«ntreaga epoc─â. Pe 1 martie 1881 este asasinat de c─âtre membrii grup─ârii teroriste Narodnaia Volia ┼úarul Alexandru al II-lea, ┼čase luni mai t├órziu fiind r├óndul pre┼čedintelui american James Garfield s─â cad─â victim─â gloan┼úelor trase de Charles Guiteau. Pre┼čedintele Fran┼úei, Sadi Carnot, nepotul marelui Lazare Carnot, ÔÇ×organizatorul victorieiÔÇŁ din timpul Revolu┼úiei Franceze de la 1789 ┼či ministru al lui Napoleon, va fi ucis de Sante Caserio pe 24 iunie 1894, drept represalii pentru refuzul pre┼čedintelui de a gra┼úia un grup de anarhi┼čti vinovat de alt atentat. ├Än august 1897 este omor├ót primul ministru spaniol Canovas, pe 29 iulie 1900 este ucis de c─âtre un alt anarhist italian, Gaetano Bresci, regele Italiei, Umberto I, iar un an mai t├órziu, William McKinley, de-abia realesul pre┼čedinte al Statelor Unite, va fi asasinat de un emigrant polonez, Leon Czolgosz.

Acestea sunt doar numele cele mai sonore dintr-o lung─â list─â de sute de nume ale celor care au pl─âtit cu via┼úa ideea fix─â a anarhi┼čtilor c─â moartea violent─â a unor lideri va duce la ridicarea poporului, la revolu┼úie ┼či, ├«n final, la schimbarea unei societ─â┼úi pe care ei o considerau nedreapt─â. Acesta era r─âspunsul pe care o parte a societ─â┼úii ÔÇô infim─â, e drept ÔÇô ├«l considera cel mai adecvat s─â fac─â fa┼ú─â provoc─ârilor capitalismului industrial ┼či omnipoten┼úei unui stat, adeseori represiv. Arhanghelii negri ai anarhismului erau Pierre-Joseph Proudhon, cel care ├«n a sa Ce este proprietatea? s-a definit prima dat─â ca anarhist, Mihail Bakunin ┼či prin┼úul Piotr Kropotkin. ├Än timp ce teoriile lui Proudhon, care considera proprietatea un furt, se adreseaz─â cu prec─âdere muncitorilor, Kropotkin este adeptul unui anarhism radical, ata┼čat micii gospod─ârii ┼ú─âr─âne┼čti, specific─â Rusiei sf├ór┼čitului de secol XIX. Excesele teroriste, precum ┼či lipsa de eficien┼ú─â ┼či viziune a ac┼úiunilor lor au f─âcut ca influen┼úa anarhi┼čtilor s─â scad─â mult dup─â Primul R─âzboi Mondial. ├Änmorm├óntarea lui Kropotkin, din 1921, la Moscova, va reprezenta c├óntecul de leb─âd─â al mi┼čc─ârii, mii de anarhi┼čti dorind s─â aduc─â un ultim omagiu b─âtr├ónului lor mentor. Va fi ultima manifesta┼úie necomunist─â autorizat─â de regimul bol┼čevic ┼či ultima dat─â c├ónd vor mai flutura steagurile negre ale anarhi┼čtilor.

Parisul vesel 

Dac─â exist─â vreun loc ├«n lume cu care la belle ├ępoque se identific─â integral ├«n percep┼úia public─â f─âr─â ├«ndoial─â c─â acesta este Parisul: Ora┼čul luminilor, dar ┼či al revolu┼úiilor, al marilor dezbateri de idei, al pl─âm─âdirii noilor curente literare sau artistice, creuzetul ├«n care se reg─âsesc cele mai fecunde spirite de pretutindeni, azilul tuturor n─âp─âstui┼úilor ┼či dezmo┼čteni┼úilor sor┼úii, dar ┼či ora┼čul ├«n care oricine poate savura acea joie de vivre, at├ót de proprie spiritului parizian, dar ┼či epocii de care vorbim.

De la Atena lui Pericle ┼či Floren┼úa lui Lorenzo Magnificul niciun ora┼č n-a dominat, cultural vorbind, at├ót de categoric lumea precum Parisul ├«ngem─ân─ârii veacurilor XIX ┼či XX. Aici, pe str─âdu┼úele din Montmartre, ├«n Cartierul Latin, la umbra Turnului Eiffel ┼či ├«n somptuoasele s─âli ale Operei Garnier se d─âdea ora exact─â a spiritualit─â┼úii universale. Sute de arti┼čti din toate col┼úurile lumii iau calea Parisului, atra┼či de vraja intelectual─â, de toleran┼úa spiritului, de pasiunile ce clocotesc ├«ntr-un ora┼č mereu viu, mereu primitor, el ├«nsu┼či reu┼čit─â simbioz─â dintre vechea capital─â a regilor Bourboni, edificiile napoleoniene ┼či urbanistica aerisit─â a baronului Haussmann.

paris jpg jpeg

Ce alt loc ar fi fost oare mai potrivit pentru ni┼čte tineri arti┼čti, dornici s─â sparg─â tiparele clasice, dec├ót ora┼čul care g─âzduise ├«n 1863 Salonul Refuza┼úilor, prilej pentru Manet ┼či Pissaro s─â-┼či expun─â lucr─ârile respinse de oficialit─â┼úi ┼či unde, unsprezece ani mai t├órziu, Claude Monet lanseaz─â impresionismul? Unde altundeva ar fi putut c─âuta un t├ón─âr literat gloria ┼či consacrarea dec├ót ├«n ora┼čul poe┼úilor blestema┼úi, Rimbaud, Verlaine, Mallarm├ę, locul unde, ├«n 1880, Zola, Guy de Maupassant ┼či Huysmans ├«┼či fac cunoscut─â apartenen┼úa la naturalism prin Serile de la Medan? ┼×i, la urma urmei, unde altundeva ar fi putut g─âsi Gertrude Stein toleran┼úa pentru rela┼úia ei lesbian─â cu Alice Toklas, ┼či Diaghilev pentru pasionala lui atrac┼úie pentru marele Nijinski, dac─â nu ├«n ora┼čul care ├«nchisese ochii complice la leg─âtura la fel de vinovat─â ÔÇô ├«n ochii pudibonzilor de serviciu ÔÇô dintre Rimbaud ┼či Verlaine?

A┼čadar, ├«i reg─âsim ├«n Parisul ├«nceputului de secol XX pe spaniolii Pablo Picasso ┼či Juan Gris, al─âturi de mexicanul Diego Rivera (so┼úul bizarei ┼či nefericitei Frida Kahlo) ┼či americancele Gertrude Stein ┼či Isadora Duncan (viitoarea so┼úie a lui Serghei Esenin), dar ┼či de ru┼čii Chagall, Stravinski sau Diaghilev, de italienii Modigliani sau Marinetti, de rom├ónii Enescu ┼či Br├óncu┼či, de irlandezul James Joyce, de belgianul Maeterlinck etc. Aici, ei fac cuno┼čtin┼ú─â cu autohtonii Braque, Vlaminck, Derain, Max Jacob, Apollinaire, Debussy, Ravel, al─âturi de care ini┼úiaz─â proiecte, lanseaz─â manifeste, provoac─â, ┼čocheaz─â, schimb─â ├«ntr-un cuv├ónt fa┼úa artei mondiale.

Cubismul, fauvismul, futurismul 

Refugiul celor mai mul┼úi dintre arti┼čtii veni┼úi la Paris se afla pe colina Montmartre, un cartier cu str─âdu┼úe ├«nguste ┼či ├«ntortocheate, cu cl─âdiri f─âcute din b├órne vechi, cu mici cafenele, pline de ┼čansoneti┼čti, prostituate ┼či poe┼úi rata┼úi. ┼×i totu┼či, aici, pe strada Orchampt, la num─ârul 13, se afla celebra Bateau-Lavoir, o cl─âdire ciudat─â, f─âcut─â numai din col┼úuri ┼či sc─âri, domiciliul ini┼úial al lui Picasso, c─âruia ulterior i se va ad─âuga ┼či Georges Braque: ÔÇ×Cl─âdirea aceasta ├«n care tr─âiau al─âturi croitorese, sp─âl─âtorese, oameni-reclam─â ┼či un zarzavagiu [ÔÇŽ] deveni ├«n pu┼úin─â vreme, un centru artistic ┼či v─âzu lu├ónd na┼čtere cubismulÔÇŁ (Pierre Labracherie). Din colaborarea parizian─â a lui Picasso cu Braque, care consider─â am├óndoi c─â descoper─â realitatea esen┼úial─â ├«n formele geometrice, se va na┼čte cel mai important curent artistic al secolului ÔÇô cubismul ÔÇô anun┼úat deja de Domni┼čoarele din Avignon, realizat de spaniol ├«n vara anului 1907, mixaj al propriei sale concep┼úii despre descompunerea ┼či recompunerea picturii, grefat─â pe influen┼úele iberice, polineziene ┼či africane pe care Picasso le resim┼úea ├«n acea perioad─â. ├Än siajul cubismului, dar g─âsindu-┼či c├ót de cur├ónd propriul traseu artistic, fauvismul (Raoul Dufy, Vlaminck, Derain) ┼či futurismul, al c─ârui manifest e lansat la Paris ├«n 1909 de Filippo Marinetti, completeaz─â explozia novatoare cu care este confruntat─â arta ├«nceputului de veac. Br├óncu┼či, prieten cu Modigliani ┼či Apollinaire, reconfigureaz─â sculptura modern─â, reduc├ónd-o la esen┼úa pur─â ┼či devenind ├«n domeniul s─âu ceea ce Picasso era pentru pictur─â.

├Äns─â oric├ót de profunde ar fi fost aceste muta┼úii artistice, ele sc─âpau atunci percep┼úiei mul┼úimilor care le ignora sau le lua ├«n der├ódere, prefer├ónd s─â-┼či consume energia ┼či s─â-┼či cheltuiasc─â banii la cursele de ciclism, la meciurile de box, la spectacolele de varieteu sau ├«n s─âlile de cinema.

Senza┼úia Baletelor ruse┼čti, omul-pas─âre, Vaclav Nijinski 

Cel mai spectaculos eveniment ├«n plan artistic pe care ├«l va cunoa┼čte Parisul va fi ├«ns─â prezen┼úa Baletelor ruse┼čti, ├«ncep├ónd cu anul 1907. O lume nou─â, uimitoare, str─âlucitoare ┼či barbar─â ├«n acela┼či timp se va dezv─âlui ├«n fa┼úa ochilor ului┼úi ai unor spectatori obi┼čnui┼úi totu┼či cu reprezenta┼úiile de la Moulin-Rouge ┼či Folies-Berg├Ęre.

Fondatorul Baletelor, patron ┼či critic de art─â ├«n acela┼či timp, Serghei Diaghilev, are inspirata idee de a prezenta Fran┼úei, noua aliat─â a Rusiei din cadrul Antantei, chipul luminos al unei culturi, practic necunoscute pe malurile Senei. Secondat de un mereu inovator director artistic, Leon Bakst, Diaghilev ob┼úine un triumf uria┼č, aduc├ónd ├«n fa┼úa publicului francez o pleiad─â de arti┼čti geniali, ├«ncep├ónd cu Serghei Rachmaninov, care ├«┼či c├ónta propriile compozi┼úii la pian, cu marele bas Fiodor ┼×aliapin, acompaniat de o orchestr─â condus─â de Rimski-Korsakov, cu Ida Rubinstein, despre care se spunea c─â e ÔÇ×aproape prea frumoas─âÔÇŁ, cu marile balerine Anna Pavlova ┼či Tamara Kar┼čavina, puse ├«n valoare de excep┼úionala coregrafie a lui Mihail Fokin, toate ├«ntr-o montare voluptuoas─â ┼či ame┼úitoare, poten┼úat─â de culori tari, violente, parc─â ├«n concordan┼ú─â cu fauvismul care lua na┼čtere atunci ┼či pe care l-a ┼či influen┼úat, de altfel.

bellleeee jpg jpeg

Senza┼úia Baletelor era ├«ns─â, f─âr─â ├«ndoial─â, Vaclav Nijinski, omul-pas─âre, cel despre care se spunea c─â are oasele umplute cu aer ┼či despre care spectatorii se ├«ntrebau la sf├ór┼čitul fiec─ârei reprezenta┼úii: ÔÇ×Oare chiar a s─ârit at├ót de sus?ÔÇŁ. Fenomenalul Nijinski, partenerul lui Diaghilev ├«n via┼úa privat─â, reu┼če┼čte o serie de crea┼úii uluitoare, senzuale, patetice ┼či emo┼úionante totodat─â, interpret─ârile sale din Petru┼čka lui Stravinski ┼či Dup─â-amiaza unui faun de Claude Debussy (sursa de inspira┼úie fiindu-i lirica lui Mallarm├ę) r─âm├ón├ónd ├«n con┼čtiin┼úa privitorilor drept cel mai minunat fapt artistic la care asistaser─â vreodat─â.

Ca un adev─ârat impresar hollywoodian, mereu ├«n c─âutare de noi talente, Diaghilev cerceteaz─â, g─âse┼čte ┼či comand─â al┼úi compozitori, alte balete. R├ónd pe r├ónd, apeleaz─â la Debussy, Manuel de Falla, Igor Stravinski, Maurice Ravel, Richard Strauss, Serghei Prokofiev etc. Nu-l descurajeaz─â nici m─âcar plecarea Annei Pavlova sau a lui Nijinski, care, ├«n 1913, este surghiunit, din cauz─â c─â se c─âs─âtorise cu... o femeie, ├«n cursul unui turneu efectuat ├«n America de Sud. Va fi repede ├«nlocuit ├«n via┼úa lui Diaghilev, ca ┼či pe scen─â, de un t├ón─âr sub┼úirel de 17 ani, Leonid Massin.

Baletele ruse┼čti cuceresc Viena, Berlinul, Londra, provoc├ónd senza┼úie ┼či nu arareori scandal, din pricina erotismului ostentativ al unor dansuri. Nimeni ├«ns─â nu poate r─âm├óne indiferent la acest adev─ârat taifun artistic, care revolu┼úioneaz─â dansul ┼či arta spectacolului. Pe 25 iulie 1914, Baletele ruse┼čti ├«┼či ├«ncheie stagiunea cu Iosif al lui Strauss ┼či Petru┼čka lui Stravinski. ├Än aceea┼či sear─â, ambasadorul austriac la Belgrad anun┼úa ruperea rela┼úiilor cu Serbia. R─âzboiul b─âtea la u┼č─â. La belle ├ępoque se sf├ór┼čise.

*

Ce r─âm├óne ├«ns─â din acest timp al unui Paradis pierdut? Poate dansul de pas─âre al lui Nijinski, poate silueta diform─â a lui Toulouse-Lautrec, schi┼ú├ónd pe masa unui birt, ├«ntre dou─â absinturi, trupurile cocotelor din Montparnasse, poate aeroplanul sau bicicleta, poate efectele opac-senzuale ale unei vaze Tiffany, poate olimpismul lui Pierre de Coubertin a c─ârui ini┼úiativ─â duce la organizarea primelor Jocuri Olimpice moderne de la Atena (1896), poate aspira┼úia spre ├«nalt a P─âs─ârii lui Br├óncu┼či sau poate Strig─âtul lui Munch, poate teoria relativit─â┼úii a lui Einstein sau cinematograful? Un lucru este ├«ns─â sigur: putem spera ┼či a┼čtepta, un astfel de timp noi nu vom mai tr─âi niciodat─â.