militari rusi sursa ministerul apararii din rusia (4) jpg

Avertisment: „Rusia ar putea ataca Europa curând!” Cine ar fi prima țară din UE si NATO vizată de război?

Lumea pare să stea pe un butoi de pulbere, în contextul în care Statele Unite ale Americii par să cedeze deliberat mii de kilometri pătrați din teritoriul Ucrainei către Rusia. Între timp, Rusia continuă să își extindă ambițiile teritoriale.

Ultima vară de pace, prima toamnă de război?

„Un atac rusesc asupra Lituaniei este posibil încă din această toamnă”, avertizează Senke Naitzel, expert militar, istoric și profesor la Universitatea din Potsdam, într-un interviu acordat publicației germane BILD. Acesta și-a argumentat îngrijorările subliniind că „situația de securitate globală s-a schimbat” sub influența dictatorului rus Vladimir Putin și a politicilor președintelui american Donald Trump.

image

„Observăm că Rusia a anunțat exerciții militare de amploare în Belarus. Există o teamă puternică în statele baltice că, sub pretextul acestor exerciții, trupele ruse ar putea traversa granița. De asemenea, există îngrijorări că Articolul 5 al NATO, cel puțin pentru Statele Unite, ar putea înceta să mai fie aplicat. Capacitatea de descurajare este în declin”, a explicat istoricul.

Citește: 100 de curiozități despre Rusia!

Există și vești bune?

Parțial. Potrivit lui Senke Naitzel, Putin nu va ataca alte țări europene atât timp cât războiul din Ucraina este în desfășurare. Însă, dacă un atac ar avea loc, Lituania, membră NATO și UE din primăvara anului 2004, ar beneficia de sprijinul aliaților. Rămâne însă incertă poziția Statelor Unite.

În eventualitatea unui conflict între Europa și Rusia, accesul la informații militare ar putea deveni o problemă majoră, mai ales dacă SUA își retrage sprijinul. „Avem prea puțini sateliți… și avem nevoie de o apărare aeriană mai puternică: cum ne protejăm de rachete, elicoptere, avioane?”, a subliniat expertul pentru BILD. Cu toate acestea, el se declară optimist că Europa va reuși să facă față unei confruntări cu Rusia lui Putin: „Canada rămâne în alianță. Parisul, Londra și acum Berlinul transmit semnale încurajatoare că, poate, noi, europenii, începem să învățăm să ne descurcăm singuri”.

Lituania – primul stat care a ieșit din URSS

În martie 1990, cu un an înainte de desființarea oficială a Uniunii Sovietice, Lituania a devenit prima republică sovietică ce și-a declarat independența, restabilindu-și statutul de stat suveran. Astăzi, cu o populație de aproape 3 milioane de locuitori, Lituania se află pe coasta de sud-est a Mării Baltice și are frontiere maritime cu Suedia și Danemarca.