Broderia cu fir de mătase din Salonul turcesc de la Castelul Peleș

La 7 octombrie 1883, în prezența regelui Carol I, a reginei Elisabeta și a unor personalități ale epocii, avea loc inaugurarea Castelului Peleș, leagănul dinastiei, opera desăvârșită și nepieritoare a suveranului României. Stilurile decorative diferite ale frumoaselor săli, bogat ornate cu lemn sculptat cu minuție de artiști talentați, covoarele încântătoare de dimensiuni generoase în culori armonioase, valoroasele obiecte de artă și instalațiile moderne ofereau edificiului un confort de excepție și un aspect unic, fermecător.

Amenajarea interioarelor a continuat și după inaugurare, așa cum aflăm din jurnalul regelui Carol I al României, din ziua de 7/19 august 1884, când suveranul menționa, în stilul său concis: ,,sala turcească aproape gata”. Detaliile exoticei încăperi ne sunt relevate în lucrarea ,,Albumul Peleșu Sinaia”, publicată la București în anul 1889, în care apare fotografia Salonului turcesc, alături de alte imagini ale interioarelor reședinței regale de vară de la Sinaia, realizate în jurul anului 1885, de către Maria Szöllöszy, scrie Muzeul Național Peleș, pe pagina de Facebook a instituției.

Salonul turcesc, aflat la parterul Castelului Peleș, păstrat în forma din prima etapă de construcție (1875-1883), atrage în continuare admirația vizitatorilor. În monografia Castelului Peleș, publicată în anul 1924, Mihai Haret descrie minunatul Salon turcesc, care cuprindea ,,mobilier, pereți, plafon, îmbrăcați în oglinzi și admirabile broderii moderne turcești”. Peste ani, Alexandru Tzigara-Samurcaș, părintele muzeografiei românești, considera această sală, în care suveranii își invitau oaspeții de seamă, un adevărat ,,cuib oriental de umbră, odihnă și visare”.

Broderiile din mătase, lucrate în atelierele Siegert, în stil otoman, în cromatică albastru, roșu, galben, verde, negru, care îmbrăcau plafonul, pereţii şi mobilierul, au figurat în Expoziţia Universală, organizată la Viena, în anul 1873. Apreciate pentru calitatea și frumusețea compozițiilor, acestea au fost achiziționate după închiderea evenimentului de către suveranul român. Stilul pitoresc al Orientului etalat în cadrul expoziției vieneze a devenit o modă și o curiozitate, care s-a răspândit rapid în decorația reședințelor regale și princiare europene de la finele secolului al XIX-lea. Broderia plafonului din Salonul turcesc a suferit degradări, în urma unei inundații petrecută în jurul anilor 1920, fiind înlocuită în perioada restaurării Castelului Peleș (1975-1990), cu copia realizată la Întreprinderea Arta Textilă din Ploiești, ca și tapiseria mobilierului.

S-a păstrat broderia de mari dimensiuni, 340 cm x 230 cm, fixată pe peretele nordic al încăperii, lucrare restaurată între anii 1977-1978. Motivele ornamentale brodate cu fir de mătase policromă pe atlas negru și roșu, ce formează un ansamblu rafinat, sunt specifice lumii orientale și reprezintă flori, palmete, motive geometrice, lambrechine, cartușe de diferite forme închizând volute vegetale, scuturi heraldice și trofee militare. Inițial, această broderie era încadrată de oglinzi mari, care au fost ulterior reduse la două segmente marginale, restul suprafeței fiind acoperită de două fâșii înguste din mătase multicoloră, cu decorație identică cu a celorlalte piese din sală.

La solicitarea regelui Carol I au fost editate albume și monografii dedicate Castelului Peleș, pentru ca publicul român și străin să cunoască ctitoria regală de la Sinaia. Descrieri ale Salonului turcesc, însoțite uneori de imagini ale frumoaselor sale broderii, au fost publicate în monografiile din 1893, semnate de Léo Bachelin, Castel Pelesch, residence d’été du Roi Charles I-er de Roumanie, Editura Firmin Didot, din Paris și de către Jakob von Falke, Das rumänische Königsschloss Peles, Editura Druck und Verlag Carl Gerolds Sohn, din Viena. În anul 1910, suveranul român solicită președintelui Asociației Hanul Drumeților, Mihai Haret, să publice monografia castelului regal, proiect finalizat în 1924, la București, la Editura Cartea Românească S.A., intitulat ,,Castelul Peleș. Monografie istorică- geografică-turistică-pitorească- descriptivă a Castelelor regale din Sinaia cu împrejurimile lor.” În anul 1933, la București, a văzut lumina tiparului ultima monografie din perioada monarhică, semnată de Alexandru Tzigara-Samurcaș, denumită ,,Semicentenarul Castelului Peleș”, realizată cu ocazia aniversării a 50 de ani de la inaugurarea castelului regal de la Sinaia.