
„Iancu de Hunedoara și timpul său” - simpozion la Academia Română
Academia Română organizează joi, 12 martie, începând cu ora 11, simpozionul „Iancu de Hunedoara și timpul său”.
Evenimentul va avea loc în Aula Academiei Române (Calea Victoriei 125, București) și va reuni specialiști din instituții academice din România, care vor oferi auditoriului diferite perspective asupra epocii și personalității lui Iancu de Hunedoara, informează un comunicat al Academiei Române.
„Anul 2026 a fost instituit prin lege, promulgată prin Decretul 16/2026 (15 ianuarie), de către Președintele României, ca Anul Iancu de Hunedoara. Proiectul a fost inițiat de Primăria Hunedoara.
Anul acesta se împlinesc deopotrivă 570 de ani de la victoria de la Belgrad (21-23 iulie 1456) și de la trecerea în eternitate (11 august 1456) a lui Iancu de Hunedoara.
Dacă este să ne încredem în ceea ce au spus adversarii săi, Iancu a murit ca un «El Cid» al Balcanilor. Dacă este să-i urmăm pe alții, el a dispărut răpus de «molimă». Toate arată că Iancu a fost mult mai mult decât un simplu războinic. Socotit fiu nelegitim al regelui și împăratului Sigismund de Luxemburg și numit în documente de tinerețe «Românul» (Olah), el a fost prezentat ca urmaș al Basarabilor din Țara Românească (pe al cărei tron a și ajuns o clipă să domnească). A fost «produsul» popoarelor de la Dunărea Mijlocie și de Jos din acel timp, al maghiarilor (pe care i-a condus și din rândul cărora și-a luat soție), al sârbilor (despre mama lui Iancu se zicea că ar fi fost de neam înalt sârbesc), al bulgarilor (cu al cărei vechi țari s-a zis că se înrudea și a căror coroană a poftit-o), dar și al turcilor (fiul său, Matia Corvin, și Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, pretinzând că sunt rude, «prin valahi»).
Românii din posteritate l-au considerat erou național și i-au pus numele familiei în Imnul de Stat, iar occidentalii l-au prețuit ca pe «ultimul mare cruciat european»”, spune acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Simpozionul este organizat de Academia Română, în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara și Muzeul Național al Literaturii Române și este dedicat uneia dintre cele mai importante personalități ale istoriei Europei Centrale și de Sud-Est.
Simpozionul este transmis în direct pe canalul Youtube al Academiei Române.

















