Petru cel Mare. Portret de Paul Delaroche (© Wikimedia Commons)

Bătălia de la Stănilești (1711): Intrarea rușilor în istoria românilor

📁 Istorie Modernă Universală
Autor: Redacția
🗓️ 3 ianuarie 2025

De o importanță crucială în istoria poporului român și chiar a lumii, bătălia de la Stănilești, din 18-22 iulie 1711, rămâne până azi foarte puțin cunoscută publicului. Consecințele sale sunt majore pe multiple planuri și au multiple semnificații chiar simbolice.

Lupta de pe malul Prutului este o veritabilă Bătălie a Națiunilor la care participă ruși, moldoveni, turci, munteni, cazaci, tătari, polonezi, suedezi și contingente din diverse provincii ale Imperiului Otoman.

Campania marchează pătrunderea rușilor în istoria țărilor române. Legendarul țar Petru cel Mare face prima încercare a imperiului de la răsărit de a cuceri Balcanii și de a pune mâna pe Constantinopol. Eforturile Rusiei se vor repeta, în următoarele două secole, de zeci de ori.

Domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir are nefericita idee de a-i chema pe ruși în ajutor, sperând că astfel scapă de otomani, și semnează în aprilie 1711 un acord catastrofal la Luțk, prin care acceptă, practic, ca Moldova să devină gubernie rusească. Din fericire, de data aceasta otomanii câștigă și înțelegerea cade.

Celălalt domnitor celebru, Constantin Brâncoveanu din Țara Românească, merge la două capete. Ura dintre Cantemir și Brâncoveanu, marcată de trădări, turnări reciproce la ruși și la turci și încercarea de a juca dublu le va aduce amândurora pierderea tronului. În cazul lui Brâncoveanu, acesta și cei 4 fii ai săi își vor pierde și capul. Boierii moldoveni și munteni procedează la fel, se sapă și se pârăsc unii pe alții atât la domnitori, cât și la ruși și otomani.

O altă consecință majoră a campaniei rusești pe Prut și a bătăliei de la Stănilești este că otomanii își pierd definitiv încrederea în domnitorii pământeni și de acum numesc sistematic fanarioți pe tronurile Moldovei și Țării Românești. Pentru principatele extracarpatice începe cea mai îngrozitoare perioadă din istorie, un secol de domnii străine cunoscute azi sub numele de Epoca Fanariotă.

Despre incredibilul joc de culise făcut de toate părțile implicate, raportul de forțe, trădările și alianțele făcute din mers, precum și despre crâncena bătălie la care au participat și moldovenii povestește Andrei Pogăciaș, doctor în istorie, în episodul de mai jos al podcastului „Colecționarul de Istorie“:

Foto sus: Petru cel Mare. Portret de Paul Delaroche (© Wikimedia Commons)

Mai multe pentru tine...