Tânărul Caragiale: „Am o educaţie nu tocmai îngrijită, fiindcă părinţii mei n-au avut mijloace”

Aşa cum a exagerat caracterul umil al naşterii sale, Caragiale a lăsat în mod repetat să se înţeleagă că ar fi avut o educaţie şcolară destul de precară: „Am o educaţie nu tocmai îngrijită, fiindcă părinţii mei n-au avut mijloace să-mi dea una aleasă”.

Cert este faptul că Luca Ştefan Caragiale, tatăl, odată cu trecerea în avocatură, se mută cu întreaga familie în Ploieşti, prima locuinţă fiind cu chirie la Hanul dracului de pe strada denumită ulterior Ştefan cel Mare. Aidoma lui Creangă, micul Caragiale deprinde întâia dată buchiile chirilice cu dascălul Haralambie şi preotul Marinică, de la biserica Sf. Gheorghe.

Cele patru clase primare le face la Şcoala Domnească din Ploieşti, cu rezultate meritorii, fiind premiant cu coroniţă. Primul său învăţător a fost Zaharia Antinescu, „deţinătorul unei impozante cărţi de vizită, cu un neverosimil palmares de titluri, distincţii şi participări la societăţi culturale din toate ţările neolatine, pe deasupra ambiţios de notorietate literară şi poligraf abundent, care-i va fi servit, măcar prin pletora de atribuţii sociale, la creionarea măreţului încornorat din O scrisoare pierdută, Zaharia, iar după numele patronimic Trahanache” (Şerban Cioculescu).

Cel care îi va marca perioada şcolară neastâmpăratului Iancu va fi însă învăţătorul din clasa a III-a, ardeleanul Basil Drăgoşescu. Gras, roşcovan şi bonom, dascălul Drăgoşescu va fi cel de care viitorul mare comediograf îşi va aminti întotdeauna cu plăcere şi nostalgie, deoarece unea un deosebit talent pedagogic cu o profundă cunoaştere a ortografiei şi sintaxei limbii române.

„Ah! Sfinte analize, gramaticală şi logică, şi încă şi mai sfântă nuieluşă! Să fi poftit să scrii la dictando, indiferent «numai» şi «nu mai», sau să fi confundat pe «şi» conjuncţia cu «şi» adverbul, ori să nu fi pus virgulele şi celelalte semne la locul cuvenit”, îşi va aminti cu nostalgie Caragiale mai târziu.

Cea mai pregnantă amintire însă pentru Caragiale trebuie să fi fost cea legată de vizita domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Ploieşti, în toamna anului 1861. După ce asistă la o lecţie ţinută de Basil Drăgoşescu, Cuza va fi condus până la ieşirea din oraş, cu tot alaiul, inclusiv de către elevii Şcolii Domneşti, printre care se număra şi entuziastul Caragiale. Amintirea acestui moment, precum şi simpatia pe care i-o va purta domnitorului Unirii îl vor face, nu rareori, să persifleze în piesele sale de teatru şi în nuvele lovitura de stat din 11 februarie 1866, care a dus la abdicarea şi îndepărtarea lui Cuza.

După şcoala primară, Caragiale se înscrie la cursurile gimnaziului „Sfinţii Petru şi Pavel”, unde obţine rezultate şcolare foarte bune, mai cu seamă la limba română, latină, franceză, dar şi matematică. Mai limitate sunt progresele la limba germană, pe care o învaţă cu profesorul ardelean Constantin Sachellario, nemurit de Caragiale mai târziu în portretul dascălului Marius Chicoş Rostogan.

Îndată după terminarea gimnaziului, se pune problema alegerii unei cariere pentru tânărul Iancu. Tatăl său, care practicase avocatura pe toată durata şederii în Ploieşti, se gândeşte să treacă în magistratură, ca supleant la Tribunalul de Prahova. Cât despre Caragiale, acesta face eforturi disperate pentru a-şi convinge părintele să-l lase la Bucureşti, pentru a se înscrie la Conservator. Tatăl se lasă înduplecat anevoie, gândindu-se fără îndoială la nesfârşitul calvar al condiţiei actoriceşti, la propriile decepţii încercate altădată, la mizeriile îndurate de fraţii săi.

Ceea ce pare să fi înclinat balanţa în favoarea lui Iancu este faptul că unchiul Costache îşi înscrie fiul, pe George, la Conservator, exact la catedra de declamaţie şi mimică ale cărei cursuri le ţinea chiar el. Vor urma doi ani de studenţie artistică pentru tânărul Caragiale, care însă „purta ponosul, încă din adolescenţă, al unui organ vocal cam răguşit, impropriu cerinţelor scenice” (Şerban Cioculescu).

Acest text este un fragment din articolul „Adevăratul Caragiale”, publicat în revista Historia Special, nr. 12, disponibilă în format digital pe paydemic.com.