Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
În 1890, îl regăsim pe Caragiale profesor de istorie pentru clasele I-IV la Liceul Privat „Sf. Gheorghe“. Fusese angajat de bunul său prieten, Anghel Demetrescu, care era directorul liceului și care îi cunoștea cultura enciclopedică.
Cum se desfășura o oră la clasa domnului Caragiale? Să ne închipuim o dimineaţă senină de primăvară, cadrul perfect pentru următoarea scenă, descrisă de Radu D. Rosetti, unul dintre elevii săi:
„«Domn al Ţării Românești, prin calităţile-i fine de diplomat, el este singurul nostru domnitor care a știut să unească la un moment dat, sub un singur sceptru, toată suflarea românească», explică maestrul inspirat,copiilor, pagina aceasta frumoasă din istoria românilor. Dar observă că un copil nu e atent. Copilașul, cu ochii ţintă pe fereastra deschisă, prin care se zărește cerul albastru, pomii verzi și «cocoarele» venind – cum zice Alecsandri –, pare dus pe ceea lume.
— Popescu Ion I –(mai era un Popescu Ion II)–, ce am spus acum?
Popescu Ion I bâlbâie de frica pedepsei, uitând că are de-a face cu unul care nu pedepsește niciodată și nu știe ce să răspundă.
— Dacă-mi spui drept unde te gândeai, te iert, îi zice dascălul îngăduitor.
— Ascultam mierloiul din pom, mărturisește cinstit elevul.
Într-adevăr, prin fereastra deschisă, trilurile mierloiului se-nălţau, nebune de veselie, în natura renăscândă. În tăcerea mormântală care se făcu în sală, cântecul se ridica la cer ca un imn.
— Bine, mă, Popăscule! îl dojenește maestrul iertător și glumeţ în același timp; eu fac aci diplomaţie înaltă, îmi sparg plămânii să vă explic politica lui Mihai Viteazul, și tu – ochii la mierloi?
Dar profesorul n-apucă să–și urmeze lecţia, și Popescu Ion I tot cu ochii la mierloi.
Chestia se complică, însă, căci acum iată și alţi distraţi de cântecul păsării minunate; profesorul însuși, tot vorbind de Bartolomei Pezzen, comisarul lui Rudolf al II-lea, și de banul Mihalcea, face din când în când pauze, cu ochii duși spre mierloi“.
În cele din urmă, sedus el însuși de atmosfera frumoasă de afară, dascălul își invită elevii în grădină, pentru a se delecta cu trilurile păsărilor.
Această experienţă pedagogică, oricât de scurtă va fi fost ea, l-a făcut pe Caragiale să reflecteze la ceea ce înseamnă cunoașterea istorică și la limitele acesteia, iar concluziile sale dezvăluie o concepţie uluitor de modernă:
„Învăţăm din trecutul patriei și neamului nostru numai istoria politică și militară, dar istoria societăţii, lumii d-asupra vieţii zilnice a căreia s-a desfășurat politica, ori s-au înfăptuit vitejiile, nu învăţăm, și prin urmare nu știm nimica.
Învăţăm un fel de epopee sarbădă, în proză mai mult sau mai puţin limpede și comodă, care nu evocă în imaginaţia noastră nicio icoană vie și care e prin urmare lipsită în cea mai mare parte de interes. Îngrămădiri de date, înșirări de nume proprii, înregistrări de fapte, și-ncolo nimic. Ce vreme era la acele date? Ce fel trăiau zi cu zi fiinţele care purtau acele nume proprii? Cum erau locurile unde se săvârșeau acele fapte?
Niciun răspuns la aceste întrebări.
Poveste fără zugrăvire despre nume fără persoane și despre fapte fără loc: într-un cuvânt, istoria unei lumi fără carne, fără oase, fără trup.
Și este oare naţiune care să aibă mai multă nevoie decât noi de cunoașterea vieţii sale trecute? Dar între viaţa din trecut și cea din prezent este la noi o adevărată prăpastie. Lucruri și moravuri au fost măturate de suflarea civilizaţiei moderne fără să lase decât rare urme, care să ni le amintească fie cât de departe“.
Fragmentul face parte din articolul „Nenea Iancu și Conița Clio”, publicat în numărul 248 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 septembrie - 14 octombrie, și în format digital pe platforma paydemic.
