Moartea fulgerătoare a marelui om politic Take Ionescu

La 21 iunie 1922, se stingea subit din viață, la Roma, marele om politic și diplomat Take Ionescu. Moartea sa neașteptată a dat naștere celor mai diverse speculații, fiind emise opinii dintre cele mai diverse cu privire la cauza morții: angină pectorală, febră tifoidă, toxiinfecție alimentară sau o otrăvire minuțios planificată de inamicii săi politici, din țară ori din străinătate.

Conform versiunilor conspiraționiste, el ar fi contractat boala necunoscută în Napoli, unde ar fi mâncat stridii posibil otrăvite sau infestate, cumpărate de la o femeie misterioasă, și i s-a făcut rău în timp ce își continua călătoria prin Sicilia. Pe măsura trecerii timpului, aceste alegații privind asasinarea lui Take Ionescu au căpătat amploare, dar în epocă diagnosticul medical pus de medicul curant nu a fost totuși contestat, fiind cunoscut faptul că omul de stat suferea de o afecțiune cardiacă, notează Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, pe pagina de Facebook a instituției.

Romulus Seișanu, biograful lui Take Ionescu, consemna în volumul omagial din 1930: „La Roma s-a îmbolnăvit și a fost internat în sanatoriul din Vila Toscani. Cele dintâi îngrijiri medicale au fost date lui Take Ionescu de un medic englez. Apoi, pe neașteptate, în ziua de 21 Iunie, în timpul unei crize de angină pectorală, a murit, în vârstă de 64 ani. Sub cerul senin al frumoasei Italii, în Cetatea eternă, în apropierea columnei lui Traian, s-a sfârșit viața celui mai strălucit om din epoca de renaștere și de înălțare a românismului.

Moartea neașteptată a lui Take Ionescu a îndurerat întreg poporul românesc. Corpul lui a fost adus în țară și depus în rotonda Ateneului Român din București, unde cei cari l-au iubit și admirat și cei care i-au fost adversari, în zbuciumata lui viață publică, au venit să-i dea ultimul salut. Apoi, rămășițele pământești ale lui Take Ionescu au fost transportate, la Sinaia și înmormântate la mănăstirea din această localitate, lângă biserica cea veche. Acolo, s-a construit apoi un mausoleu, unde, în fiecare an, foștii amici și admiratori ai marelui dispărut, vin în pelerinaj.”

Fiul unui modest negustor de cereale

Take Ionescu s-a născut la 13 octombrie 1858 la Ploiești, cu numele Dumitru Ioan, fiu al unui modest negustor de cereale. Viitorul om politic, de stat și diplomat român de elită a efectuat studiile liceale la două faimoase licee, “Sfinții Petru și Pavel” și “Sfântul Sava” iar studiile superioare la Paris, în Franța (1875-1881), unde a obținut doctoratul în drept (1881).

A fost un orator excepțional, un om politic vizionar pentru vremea în care a trăit, profund atașat de spiritul democratic și valorile progresiste pan-europene, fiind acuzat de adversarii săi că este filofrancez și filosemit, într-un cadru politic preponderent conservator și tradiționalist.

Take Ionescu (© Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe)

În 1897, I.L. Caragiale i-a făcut un portret deosebit de flatant: “Ușor e să desenezi o figură care ți s-a arătat sub toate înfățișările-i posibile, să analizezi un talent care s-a cheltuit întreg, să apreciezi o viață care a dat societății tot ce-i putea da prin concursul personal al inteligenții și al voinței, al ideii și al faptei; să schițezi însă chipul unui om care, desigur încă nu și-a ajuns culmea carierei este o sarcină mai grea, fiindcă promisiunile acesteia sunt încă supuse îndoielii. Este adevărat că Take lonescu promitea mult și că tot ce a promis până acum a îndeplinit cu prisos potrivit vârstei; și mereu promite mult și, poate, va îndeplini și mai mult. Fără îndoială acest om care posedă o mare virtute, ambițiunea, posedă și toate mijloacele de izbândă; și e știut că nu e virtute socială mai mare decât ambițiunea, când ajutată de un potrivit talent, e insuflată de dragostea binelui public.”

Barbu Delavrancea, îl caracteriza și el în aceeași lumină pozitivă: “Strălucirea domnului Take Ionescu orbește pe cei care nu pot privi în sus de admirație, elocvența lui fermecătoare irită capetele înguste și înveninează sufletele mici, inima lui bună, bună în toata accepțiunea cuvântului, fatal coalizează pe toți cei răi ; vasta lui minte stârnește pleava din rândurile adversarilor și furia lor crește pe măsură ce crește numele aceluia pe care îl admirăm cu toții".

În țară, Take Ionescu a practicat cu succes avocatura și publicistica. Tot din această perioadă datează și debutul său în viața politică, în rândurile Partidului National Liberal, fiind deputat liberal și colaborator la ziarul Românul (1884-1886). În 1886 a trecut la partidul rival, Partidul Conservator, publicând la principalul ziar al acestuia, Timpul, și conducând ziarul redactat în limba franceză, La Liberté Roumaine (1889-1890).

A fost ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice și Finanțelor în mai multe mandate, între 1891 și 1907. A devenit șeful Partidului Conservator-Democrat, formațiune politică constituită în 1908. Take Ionescu a făcut parte din cabinetul conservator prezidat de Titu Maiorescu ca ministru de Interne (14 octombrie 1912- 31 decembrie 1913).

În perioada neutralității României (1914-1916), Take Ionescu a fost un militant al intrării României în război alături de Antanta. A fost ministru de Stat (11 decembrie 1916- 10 iulie 1917) și apoi vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (10 iulie 1917- 26 ianuarie 1918). A plecat apoi la Paris, pentru a susține lupta românilor pentru realizarea Marei Uniri. A fost ales președinte al Consiliului Național pentru Unitatea Românilor, la 20 septembrie 1918.

În primii ani postbelici a ocupat poziții politice importante, fiind ministrul Afacerilor Străine (13 iunie 1920- 17 decembrie 1921, președintele Consiliului de Miniștri și ministrul Finanțelor (17 decembrie 1921- 17 ianuarie 1922).

Tratatele de Pace de la Paris (1919-1920) au consacrat recunoașterea internațională a unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România. În cazul Basarabiei, România a semnat un tratat cu Franța, Marea Britanie, Italia și Japonia, la 28 octombrie 1920, la Paris, prin care puterile semnatare recunoșteau unirea cu România a vechii provincii românești răpite de Imperiul Țarist la 1812.

Triumful carierei diplomatice a lui Take Ionescu a fost reprezentat de definirea principalului obiectivul al politicii externe românești din perioada interbelică - apărarea noilor frontiere ale României, iar pentru îndeplinirea acestuia, vizionarul om politic și diplomat a trasat principalele direcții de acțiune pentru diplomația română:

consolidarea relațiilor cu Franța și Marea Britanie;

crearea unui sistem propriu de alianțe, care să contracareze acțiunile statelor revizioniste;

participarea la Societatea Națiunilor, care era văzută ca un scut al legalităţii internaţionale, o apărătoare a statelor mici şi mijlocii în faţa tendinţelor de expansiune şi dominaţie a marilor puteri.

Astfel, pentru a face faţă eventualelor acţiuni revizioniste iniţiate din vest, România s-a aliat cu Cehoslovacia şi Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, punând bazele Micii Înţelegeri prin intermediul unor tratate bilaterale , semnate în perioada 1920-1921. Ameninţării venite dinspre est i s-a răspuns prin semnarea Tratatului de alianţă româno-polonă, în 1921. Ulterior, ideile lui Take Ionescu au fost completate prin crearea Înţelegerii Balcanice, la 9 februarie 1934, când România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia au semnat tratatul de constituire al organizaţiei.

Nicolae Iorga: „Cu dispariția lui Take Ionescu, mort între străini, se împuținează însăși viața publică a țării”

Marele istoric Nicolae Iorga a deplâns în câteva rânduri deosebit de calde moartea omului politic care îi fusese și oponent: „Cu dispariția lui Take Ionescu, mort între străini, se împuținează însăși viața publică a țării. Căci el aduce cu dânsul împreună cu un cald patriotism, cu o largă inteligență și cu o activitate care nu s-a încetinit niciodată, ca și darul special de a găsi imediat soluții potrivite problemelor momentului, cu o avere extraordinar de prețioasă pentru țară: tezaurul unei imense experiențe de lucruri și de oameni.”

Take Ionescu (© Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe)

Ion I.C. Brătianu, și el fost adversar politic, a deplâns moartea marelui orator și om politic: “Strălucitele facultăți ale lui Take Ionescu nu se puteau stinge fără ca o durere mare să se întindă în tot cuprinsul României. În numele guvernului, părtaș al acestei dureri, aduc omagiul nostru pios memoriei aceluia care a participat la viața politică a statului român și care la realizarea unității naționale a putut zice: "magna pars fui", a acelui care constituie o figură ilustră și reprezentativă din luptele pentru dezvoltarea României moderne și pentru întregirea neamului. În marile frământări ale veacului, însușirile lui Take lonescu n-au stat la întuneric și numele lui s-a făcut ilustru și în politica generală a lumii. Concetățenii săi, prieteni și adversari, se simțeau măguliți de acest renume european, precum fuseseră încântați de farmecul elocinței sale...”

Și omul politic francez Georges Clemenceau a scris la superlativ despre Take Ionescu, încă din timpul vieții acestuia: “...În România, spre gloria sângelui latin, am întâlnit un bărbat de stat, care pe drept se poate numi european... Take Ionescu a dovedit în mod strălucit cum dintr-un popor mic se poate naște un popor mare... Noi nu vom refuza să propovăduim înțelegerea amicilor noștri, dispuși să se inspire de la înalta înțelepciune a unui bărbat de stat balcanic, care este un bun, un mare european!”