„Luchi”, fiul favorit al lui Ion Luca Caragiale
„Luchi” Caragiale a fost fiul preferat al dramaturgului Ion Luca Caragiale. Poet modernist, Luca Caragiale a lăsat literaturii române un singur volum de versuri, publicat post-mortem. A murit la 27 de ani.
Marele dramaturg Ion Luca Caragiale a avut doi băieţi însă numai unul singur i-a fost favorit. Fiul nelegitim, Mateiu Caragiale, născut în urma relaţiei amoroase a dramaturgului cu Maria Constantinescu, nu i-a fost aproape de inimă. Nenea Iancu l-a iubit şi l-a considerat fiul său de suflet pe cel de-al doilea băiat, născut de Alexandrina Burelly.
Caragiale şi-a botezat fiul favorit chiar cu numele lui: Luca Caragiale. Destinul ambilor băieţi a fost unul ciudat. În vreme ce Mateiu nu a beneficiat de susţinerea tatălui său, a reuşit să scrie o carte cu care a rămas în istoria literaturii române. Luca Caragiale sau Luchi, aşa cum l-a alintat tatăl său în copilărie, deşi a fost favorit şi încurajat de tatăl lui în cariera literară, a rămas un ilustru anonim de care criticii literari amintesc rar.
Luca Caragiale s-a născut pe 3 iulie 1893 la Bucureşti. Şi-a petrecut prima parte a copilăriei la Bucureşti, fiind răsfăţatul familiei până la apariţia surorii sale Ecaterina, cel de-al treilea copil al dramaturgului. Luca Caragiale a colindat împreună cu tatăl său implicat în diverse proiecte artistice mai multe ţări din Europa, încă din primii ani de viaţă.
Atunci când Caragiale s-a autoexilat la Berlin, şi-a luat familia cu el. Luca Caragiale şi-a făcut studiile în particular, avându-l profesor pe Panait Cerna. Încurajat de tatăl său începe să aibă în adolescenţă primele încercări literare. Scrie poezii şi recenzii.
Caragiale şi-a luat fiul preferat în călătorii. Luca l-a însoţit în Danemarca şi în România, unde Caragiale l-a adus cu puţin timp înainte de moarte. În ziua în care dramaturgul a murit, Luchi a fost ultima persoană care a vorbit cu Caragiale, aşa cum obişnuiau tatăl şi fiul preferat până la ore târzii din noapte.
A scris un roman
După moartea lui Caragiale, Luca a revenit în ţară împreună cu mama şi sora sa. Tânărul şi-a continuat activitatea literară şi a debutat în timpul Primului Război Mondial. Pe 14 mai 1916, a publiat poemul Triptic Madrigalesc în revista literară ”Flacăra”. Poezia este cea mai cunoscută creaţie a sa şi una dintre puţinele menţionate de criticii literari.
S-a căsătorit cu Funy, fiica deputatului Alexandru DobrogLuca Caragiale în Berlin, 1911eanu Gherea. În parteneriat cu Ioan Dobrogeanu Gherea, cel de-al doilea fiu al teoriticianului marxist Constantin Dobrgeanu Gherea, după Alexandru, a scris un roman. ”Nevinovăţiile viclene” a fost singurul roman semnat de fiul favorit al dramaturgului Caragiale. Romanul avea să fie publicat în 1920 în în revista ”Viaţa Românească”. Nu s-a putut discerne cât a fost contribuţia fiului lui Caragiale şi cât a fost creaţia lui Ioan Dobrogeanu Gherea.
Nu a apucat să publice primul volum de poezii
Luca Caragiale îşi adunase toate poeziile scrise şi se pregătea să scoată un volum în 1921. Nu a mai apucat să facă acest lucru pentru că destinul i s-a curmat brusc la doar 27 de ani. A murit brusc pe 7 iunie 1921, înainte să-şi vadă tipărit primul volum de versuri.
Volumul de versuri ”Jocul oglinzilor”, singurul scris de fiul favorit al dramaturgului, a apărut abia în 1972, graţie criticului Barbu Cioculesscu şi surorii lui Luca Caragiale, Ecaterina.
Sursa: Adevărul
Mai multe pentru tine...