Iordache Golescu, ctitorul Școlii românești de la Sfântul Sava
„Cultura românească a avut adesea în serviciul său oameni despre cari se știe puțin, deși partea pe care au avut-o la înaintarea acestei culturi n-a fost neînsemnată. Unul din aceștia e și Marele-Vornic Iordache Golescu, despre care se poate zice că „și-a închinat întreaga viață scrisului, cu gândul la ridicarea neamului său”, relata profesorul Nicolae Bănescu.
Gheorghe (Iordache) Golescu s-a născut în anul 1768, după cum rezultă din inscripția de pe piatra de mormânt aflată la biserica din Golești. Era fiul marelui ban Radu Golescu și al Mărioarei. Mai puțin cunoscut decât frate său mai mic, Constantin (Dinicu) Iordache a fost unul din cei mai activi cărturari și oameni de stat ai Țării Românești în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Prin grija părinților, învață, întâi, în casa părintească, căci Banul Radu Golescu era între boierii cei mai „aprețuitori ai învățăturii” și copiii săi aveau profesori pentru limbile elenă, latină, italiană și franceză. Apoi urmează cursurile Academiei grecești din București.
Cariera boierească
După săvârșirea învățăturii, începe, de îndată, cariera boierească. În anul 1803 este mare stolnic, în 1816 va ajunge mare logofăt al Țării de Jos, făcând parte din Divanul țării. În timpul domniei lui Caragea Vodă, Iordache Golescu intră în viața publică, devenind membru al Comisiei pentru cercetarea situației învățământului.
Din 1818 va fi efor al școlilor, iar din 1831, mare vornic și ministru al dreptății. Avea înclinații pentru studierea matematicii. În 1800 a tipărit la Viena o hartă geografică în limba greacă. În viața publică s-a distins prin activitatea de efor al școlilor.
Ctitor al Școlii românești de la Sfântul Sava
Comisia a întocmit un regulament al școlilor, în 1817, apoi i-a prezentat domnitorului Ioan Caragea cererea de a se înființa o școală românească. Cererea Comisiei, din care făcea parte și Iordache Golescu, a fost aprobată de domn, care a dat dispoziții să se găsească profesorii necesari. În acest context a fost înființată Școala românească de la Sfântul Sava.
Este meritul lui Iordache Golescu de a fi descoperit și invitat pe Gheorghe Lazăr să predea la această școală, date fiind afinitățile comune pentru matematică. La o astfel de întreprindere, Iordache Golescu a fost ajutat de socrul său, Constantin Bălăceanu, de Mitropolitul Dionisie Lupu, de logofătul Ștefan Nestor.
Pe elevii care s-au distins la învățătură, ca: Eufrosin Poteca, Ion Pandele, Costache Moroiu, Simion Marcovici, eforii i-au trimis la studii în străinătate în calitate de bursieri, spre a deveni profesori eminenți ai generațiilor viitoare.
Funcția de efor al școlilor a ocupat-o Iordache Golescu până la 20 august 1820. Se mai îngrijea și de Școala românească din Slatina, deschisă de negustorul Ionașcu la finele secolului al XVIII-lea, ai căror epitropi fuseseră marele ban Radu Golescu și Gheorghe Filipescu.
Iordache Golescu a mai ocupat și funcția de Vornic al Obștirilor, în timpul domnitorului Alexandru Șuțu, în care calitate a contribuit la modernizarea capitalei prin lărgirea străzilor și a drumurilor de acces.
„Divanul... cere domnului să însărcineze pe Iordache Golescu cu îngrijirea specială a acestor ulițe, dar nu ca Vornic al Obștirilor, ci pe obrazul dumnealui s’o aibă întotdeauna. Să meargă prin urmare dânsul la ulițele târgului...la ale mahalalelor și să taie orice tarabă, orice scară încălcând lumina stradei ori a cui a fi casa sau pravalia și să redea astfel ulițelor lărgimea lor de patru stânjeni canonisită din vechime... ”.
Activitatea diplomatică
Un moment important din viața marelui vornic este legat de mișcarea revoluționară condusă de Tudor Vladimirescu. În 1821 începe revoluția. Aflat în Capitală, Iordache Golescu intră în legătură cu poetul grec Rigas, care preconiza o alianță a statelor creștine din sud-estul Europei împotriva Imperiului Otoman, idee împărtășită și de Nicolae Roznoveanu, care preconiza o „Confederație dunăreană”.
Boierii doreau înlăturarea regimului fanariot, și în acest scop trebuiau să se înțeleagă cu Tudor Vladimirescu, pentru a-și atinge scopul. Trimisul boierilor, vornicul Nicolae Văcărescu, eșuează în încercarea de a se înțelege cu Tudor, mai mult, garda sa trece de partea pandurilor. Boierii „strânși” între înaintarea eteriștilor și cea a lui Tudor Vladimirescu s-au refugiat la Brașov și Sibiu.
Dinicu Golescu își face, întâi, datoria de a conduce la Brașov familia răposatului domn Al. Șuțu. Cei de la Golești rămâneau în grija lui Iordache, care rămăsese cu prea puțini boieri în țară, spre a pune la cale vreun mijloc de scăpare. Iordache s-a strecurat cu dificultate la Golești.
„...El abia se strecurase prin mulțimea țăranilor îndârjiți, cari strigau pretutindeni «Uideo, ciocoiule! Uideo, ciocoiule!». Pe drum se întâlnește cu o ceată de arnăuți, cari nu-i fac alta de cât îi cer «de cheltuială»... E nevoit să le dea jumătate din ce avea la sine, ba pe deasupra și înscris că, întâlnindu-se cu dânșii, n’a avut a suferi din parte-le nici o supărare.”
Aici nu mai găsește familia, căci Marioara, cu copiii săi și ai lui Dinicu, plecaseră la Curtea de Argeș, la mănăstire. Iordache se îndreaptă spre Curtea de Argeș, și, de aici, cu mare cheltuială, reușește sa ia drumul Brașovului, împreună cu familia sa și a fratelui său Dinicu. Evenimentele le-a relatat Iordache Golescu în „Preascurtă însemnare de turburarea Țării Românești, ce s-a întâmplat la leat 1821, mart, după moartea lui Aleco-Vodă Șuțu”.
Goleștii și domniile pământene
Instaurarea domniilor pământene și venirea noului domn Grigore Ghica pun capăt regimului fanariot, iar boierii încep a se întoarce din pribegie. Între grijile domnitorului a fost aceea a școlilor. Eforia școalelor își reia activitatea; în noiembrie 1822, Grigore Ghica numește ca efori și pe biv vel vornicul Constantin Bălăceanu și biv vel vornicul Iordache Golescu.
Noii efori trebuiau să cerceteze „starea școalei: cum se află și ce îndreptare se cuvine a face... spre folosul învățăturii, a nu rămânea copii patrii în proastă stare. Să se ia seama și la venituri, pentru care să se facă iarăși orânduiala cuviincioasă”.
Țara avea datorii mari de plătit, iar domnitorul, strâmtorat din toate părțile, restrânge cheltuielile școlilor. Îngrijorat de reducerea finanțării, Iordache Golescu, în semn de protest, rostește acele frumoase cuvinte:
„Străinii (grecii) fură întemeietorii acestei școli și creatorii veniturilor sale și acum, când un pământean domnește asupra Valahiei, noi am vrea să lucrăm ca să o ținem în ignoranță, întunericul și barbaria pe care europenii ni le impută cu drept cuvânt!”.
În pofida protestelor, bugetul școlilor era unul mic: 69.630 taleri. Școala, a fost, fără îndoială, una din ocupațiile de căpetenie ale lui Iordache Golescu. Din domnia lui Caragea și până la 1830, nu a părăsit niciodată Eforia. Prețuitor al învățăturii înalte, trimite, pe cei doi fii mai mari, Dimitrie și Radu, la școlile din Paris.
Pe lângă Eforie, Iordache Golescu, a avut sub domnia lui Ghica multe alte însărcinări: făcea parte, alături de Constandie Buzău și Constantin Bălăceanu, din „Epitropia sărmanilor evangheliști” care se îngrijea de copiii fără părinți.
Și în timpul ocupației rusești purta de grijă acestei instituții. După urcarea pe tron a lui Grigore Dimitrie Ghica, Iordache Golescu a fost însărcinat și cu epitropia spitalului „Iubirii de oameni”, calitate în care ținea socoteala veniturilor și a cheltuielilor, cu „catastih în regulă”. Se va ocupa de grija epitropiei în toată domnia lui Grigore Ghica.
Împreună cu marele spătar Alexandru Ghica, Iordache Golescu avea și îngrijirea caldarâmurilor de piatră ale poliției. Intrarea oștilor rusești în Principate, în primăvara anului 1828, pune capăt domniei lui Grigore Dimitrie Ghica. Iordache Golescu se împacă lesne cu noua stăpânire, în care vedea o protectoare gata să scoată țara de sub tirania turcească.
Îndată ce se instalează la București „Împuternicitul Prezident al Divanurilor Moldovei și Valahiei”, Iordache Golescu se află printre cei dintâi în serviciul noii cârmuiri. În noiembrie 1828 este membru în „Comisia îndestulării oștilor împărătești”.
Această nouă funcție nu-i mai permite să se ocupe de caldarâmurile orașului și de aceea, la 17 noiembrie 1828, este schimbat cu marele agă Costache Cantacuzino. În ianuarie 1829 se înființează „Divanul săvârșitor” pentru satisfacerea nevoilor crescânde ale armatei ruse. Între membrii săi se numără și Iordache Golescu.
Datorită îndeplinirii cu succes a însărcinărilor primite, acesta nu va fi schimbat din funcție, cum se întâmplase cu alți boieri. Mai mult, în octombrie 1830 este numit mare logofăt al Țării de Sus, în locul fratelui mai mic Constantin (Dinicu), care decedase de puțin timp.
Regulamentul Organic
Anul 1831 aduce cu sine deschiderea Obșteștii Extraordinare Adunări pentru votarea Regulamentului Organic în Țara Românească. Lucrările adunării s-au deschis în martie, în prezența președintelui Kiseleff și a vicepreședintelui Minciaky. Cu acest prilej, Iordache Golescu, în calitate de mare logofăt la Țării de Sus, citește cuvântul Împuternicitului Prezident.
Este ales, apoi, în comisia pentru răspunsul la Adresa lui Kiseleff. Asistă regulat la ședințe, luând o parte activă la dezbateri. A propus de mai multe ori amendamente, care au fost acceptate de Adunare.
Generalul Kiseleff îl numește Logofăt al Dreptății
Bine văzut de generalul Kiseleff, căruia îi închina versuri, Iordache este numit în mai 1831 Mare Logofăt la Dreptății, funcție în care propunea Obșteștii Adunări proiecte pentru reglementarea normelor judecătorești, în vederea îndeplinirii bunelor orânduieli. Iordache Golescu ocupă această funcție până în martie 1832, când va fi înlocuit cu Alexandru Filipescu.
De acum înainte, se va afla, neîntrerupt, în cea mai înaltă magistratură a țării. Lunga sa experiență în viața publică, practica legilor, în primul Divan al țării îl făceau destoinic a ocupa locurile cele mai de frunte ale carierei judecătorești. Astfel, în 1838, este numit president al „Sfatului Consultativ” – o curte superioară de justiție, creată în 1836, pentru a judeca în ultimă instanță.
Gheorghe Bibescu îl numea, în septembrie 1844, membru la secția a II-a a Înaltului Divan (o adunare cu rol judecătoresc). Întreaga secție va fi desființată de domnitorul Gh. Bibescu, ca urmare a unei sentințe greșite de judecată, dată de președintele secției Teodor Văcărescu. Iordache nu va ierta o asemenea jignire (era pentru prima oară destituit dintr-o funcție, și, nu din vina sa). Ca o revanșă, a scris o lungă piesă dramatică, intitulată Mavrodinada.
Revoluția de la 1848 îl surprinde pe Iordache Golescu în București; era membru al Înaltei Curți de judecată. Tulburările, care se întețeau în vara acelui an, cât și vârsta înaintată (avea 80 de ani) îl fac sa-și caute un adăpost mai sigur. Hotărăște să plece la băi, la Mehadia, pentru a-și îngriji sănătatea.
Pe drum, la Orșova, s-a stins din viață, în august 1848. va fi înmormântat în cripta familiei din biserica de la Golești, unde, după 12 ani, avea să-i stea alături soția sa, Mărioara (Bălăceanu). Moartea sa trece aproape neobservată. Nu i s-a consacrat, cum era obiceiul vremii, vreun necrolog sau vreo foaie a timpului care să înregistreze trecerea în neființă. Lumea era acum ocupată cu revoluția, mișcare în care un rol însemnat l-a avut și fiul său cel mic, Alexandru (Negru).
Iordache Golescu a avut 23 de copii, i-au trăit doar două fete: Elena, căsătorită Bengescu, și Caty, căsătorită Descombes, în Franța, și patru băieți: Dumitru, Radu, Iorgu și Alexandru (Arăpilă).
Alexandru Negru, cel mai însemnat între fiii marelui vornic, a jucat un rol important în viața politică a Țării Românești. S-a căsătorit cu Ecaterina Vlădoianu. A avut mai mulți copii: Elana, Zoe, Eugenia, Nicolae (inginer la C.F.R.), Vasile (inginer silvic), Dimitrie (magistrat), Gheorghe (licențiat în drept).
Cărturar autentic, spirit activ și de o mare deschidere, Iordache Golescu desfășoară o bogată activitate culturală, dar și administrativ-politică: mare stolnic, apoi mare logofăt și mare vornic la Curtea domnească, se ocupă în același timp de propășirea neamului românesc, contribuie la întemeierea de școli, elaborând instrumente fundamentale pentru procesul de învățământ (gramatici, dicționare) și încurajând trimiterea la studii în străinătate a unor tineri români, ca bursieri.
Mai multe pentru tine...
