Conacul Goleștilor, leagănul boierimii progresiste din Țara Românească

Trecutul conacului din Golești se leagă de acela al boierilor care l-au stăpânit. Descinzând din vechea familie a boierilor Craiovești, Goleștii și-au luat numele de la satul Golești, pe care Baldovin Pârcălabul, un mic boier de țară, l-a stăpânit către sfârâitul secolului al XV-lea. Urmașii acestuia, preocupați să-și mărească domeniul feudal și să obțină dregătorii cât mai mari, au sprijinit autoritatea centrală, reprezentată de domn, fiind răsplătiți, pentru „dreapta și credincioasa slujbă”, cu moșii și funcții politice. Așa se face că, de-a lungul anilor, ei au ajuns, din obscuri proprietari feudali, mari boieri cu rosturi importante în desfășurarea unor evenimente istorice.

Stroe Leurdeanu - un reprezentant de frunte 

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Stroe Leurdeanu intră în familia Golescu prin căsătorie cu Vișa, fata lui Ivașcu logofăt Golescu, ajungând reprezentantul cel mai de seamă al Goleștilor. Stroe Leurdeanu rămâne, însă, important în familie pentru că, în vremea sa, au fost ridicate conacul și biserica din Golești. În 1656, el a găzduit, la Golești, pe patriarhul Macarie al Antiohiei. Secretarul acestuia, Paul de Alep, în însemnările pe care le face, cu acest prilej, numește conacul din Golești „palat mare și elegant”. El este autorul primei descrieri destul de sumare, care s-a păstrat asupra conacului și a bisericii de aici.

Dacă până în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea familia Golescu a reprezentat întru totul interesele de clasă ale feudalității, schimbările survenite în viața economică a țării, în perioada următoare, apariția și dezvoltarea germenilor noii orânduiri capitaliste s-au reflectat și în ideologia membrilor ei. Banul Radu Golescu (1746 - 1818), nepot al spătarului Radu Golescu, s-a dovedit întreprinzător în sporirea averilor sale și cu alte mijloace decât cele feudale, tradiționale (obținerea de danii din partea domniei, acapararea pământurilor țăranilor etc.).

Conacul Goleștilor, într-o fotografie de la 1898

Pe proprietățile sale a pus să se construiască o sticlărie, mori și poduri, prăvălii și hanuri. A făcut un cămin pentru săraci și a întreținut, pe cheltuiala sa, două paturi pentru bolnavi. În testamentul pe care l-a redactat în 1815, banul Radu Golescu a fixat, ca venituri, pentru întreținerea lor „un pod ce m-am apucat să-l fac peste Argeș, stătătoriu îl fac pentru oareșicare ajutoriu la săracii ce vor șede în cele oase odăi... cum și trei roate de moară în apa Argeșului... Așișderea și via de la Negovani, o las să fie totu pentru acești săraci...” .

Fiind un boier „aprețuitor al învățăturii”, cum spunea despre el Heliade Rădulescu, banul Radu Golescu a înființat la Golești o școală începătoare în limba română, de existența căreia aflăm din însemnările fiului său Dinicu:

„În viață încă fiind ... părintele mieu s-au așezat dascăl la moșia Golești... pentru învățătura copiilor satului”.

Deși învățătura se făcea pe temeiul bucoavnei, al ceaslovului și al psaltirei, construirea ocolii de la Golești era o inițiativă înaintată pentru acea vreme. Dintre cei trei fii ai banului Radu Golescu, Iordache și Dinicu ocupă un loc de seamă în istoria culturii românești.

Iordache îl ajută pe Gheorghe Lazăr 

Iordache Golescu (1768 - 1848) a sprijinit organizarea și dezvoltarea învățământului și a teatrului românesc. În calitate de efor al ocoalelor, s-a străduit să ia unele măsuri pentru a face „bună rânduială spre folosul învățăturii pentru a nu rămâne copiii patriei în proastă stare”. În 1818, ajută pe Gheorghe Lazăr să întemeieze, în vechiul local de la Sfântul Sava, prima ocoală superioară cu limba de predare românească.

Dinicu scoate primul ziar în limba română 

Dinicu Golescu (1777 - 1830), fiul cel mai mic al banului Radu Golescu, a înființat, în 1826, pe moșia sa din Golești, o școală cu limba de predare română, la care puteau învăța gratuit tinerii, indiferent de categoria socială din care făceau parte. La 1821, refugiat pentru o vreme la Brașov, Dinicu Golescu a pus bazele unei Asociații literare care avea drept scop „a face tâlmăciri din cărți străine în limba națională” și de a edita un lexicon și o gramatică a limbii române. Asociația din Brașov a avut o existență efemeră, dar din ideea ei s-a închegat, în 1827, în casele lui Dinicu de la Belvedere, din București, Societatea Literară.

Dinicu Golescu a tradus numeroase cărți care i s-au părut „mai trebuitoare luminării poporului” ca: „Elementuri de filozofie morală”, după Neofit Vamva; „Starea de acum din oblăduirea gheograficească, orășenească și politicească a prințipaturilor Valahiei și Moldovei”, după Thomas Thornton etc. A contribuit, activ, la apariția primului ziar în limba română Curierul românesc, la 8 aprilie 1829.

Dintre scrierile sale, cea mai importantă este „Însemnare a călătoriei meale de Constandin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826”, tipărită la Buda în 1826. Paginile acestui jurnal de călătorie consemnează impresii în legătură cu realitățile social-economice întâlnite în Ungaria, Austria, Elveția, Italia. Notele sale de drum cuprind, de asemenea, referiri critice la starea de înapoiere socială și culturală a țării Românești, în comparație cu cea existentă în centrul și apusul Europei, condamnând cu vigoare nedreptățile regimului feudal.

Tudor Vladimirescu se ascunde la Golești 

În timpul vieții lui Dinicu, conacul din Golești a fost martorul deznodământului tragic al mișcării revoluționar-populare din 1821. Apropierea armatelor turcești, chemate de boieri să înăbușe răscoala, îl obligase pe Tudor, aflat în București, să ridice, la 15 mai 1821, tabăra de la Cotroceni, și să se îndrepte către munții Olteniei pentru a continua, acolo, lupta începută cu câteva luni înainte. După un marș de trei zile, pandurii au ajuns la Golești, unde au hotărât loc de popas mai îndelungat pe plaiul din fața conacului. Dorind să fie mai aproape de panduri, Tudor s-a stabilit în foișorul situat deasupra porții de la intrare în conac.

Nemulțumirile unora din căpitanii lui Tudor, provocate de severitatea disciplinei statornicite în tabăra pandurilor, au fost folosite de eteriști pentru a pune la cale un complot împotriva lui Tudor Vladimirescu. Având sprijinul trădătorilor Hagi Prodan și Dimitrie Macedonski, Iordache Olimpiotul, unul din comandanții eteriștilor, însoțit de circa 25 de arnăuți, a izbutit să-l aresteze pe Tudor, la 21 mai 1821, pe când se afla în camera sa din foișor. Dezarmat, el a fost trimis, pe drumul Câmpulungului, spre Târgoviște, unde se afla Alexandru Ipsilanti, conducătorul suprem al eteriștilor. Acesta, după o sumară judecată, l-a predat pe Tudor lui Lassani și Caravia, doi din cei mai cruzi ofițeri ai săi, care l-au torturat și apoi l-au ucis cu săbiile, în noaptea de 26 spre 27 mai 1821.

Moartea curajosului Tudor a avut ca rezultat imediat descompunerea oastei de panduri. Dându-și repede seama că au fost înșelați și trădați, cei mai mulți dintre panduri s-au îndreptat către satele Olteniei, pentru a aștepta un nou moment prielnic reînceperii luptei. Conacul de la Golești este unul din locurile unde s-au întâlnit și au pregătit izbucnirea revoluției burghezo-democratice, din 1848, oamenii progresiști ai vremii, printre care se afla și Nicolae Bălcescu.

Alexandru-Albu sprijină Revoluția de la 1848 

Fiii lui Dinicu și ai Zincăi Golescu: Ștefan, Nicolae, Radu și Alexandru-Albu, și, mai ales, vărul lor, Alexandru - Arăpilă, fiul lui Iordache Golescu, au desfășurat o activitate susținută în timpul revoluției. Încă înainte de izbucnirea revoluției, cei patru frați Golescu, împreună cu Alexandru Golescu – Arăpilă, au intrat în comitetul de pregătire al acestuia. În ziua de 11 / 23 iunie 1848, ziua izbucnirii revoluției la București, sub presiunea maselor populare, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să subscrie programul revoluționar, prezentat de o deputăție, în frunte cu Nicolae Golescu.

În guvernul provizoriu, lui Nicolae Golescu i s-a încredințat, mai întâi, Departamentul (ministerul) din Lăuntru, iar lui Ștefan Golescu, pe cel al Dreptății. Deși nu a ocupat funcții în guvernul provizoriu, Alexandru Golescu Albu a fost un militant activ în cadrul grupării democrat-revoluționare, conduse de Nicolae Bălcescu. De nenumărate ori, el a criticat membrii Guvernului pentru slabele măsuri luate împotriva dușmanilor, atât dinăuntru, cât și din afară, recomandând „o politică mai energică”.

Despre el, Nicolae Bălcescu, într-o scrisoare de după revoluție, spunea că este singurul care-i împărtășite, în întregime, ideile politice. Alexandru Golescu - Albu s-a dovedit apropiat de necazurile țăranilor, iar în scrierile sale se arată mâhnit și intrigat de starea țării, „unde 99 sutimi din locuitori trăiesc în sărăcie și întuneric, pentru a procura celeilalte sutimi plăceri ușuratice și de lux barbar”. În Țara Românească, spune el, existau „robi zăcând dezbrăcați pe pământ, îndobitociți de biciul stăpânului”, alături de un „palat măreț în care stă cineva mai de plâns decât robul însuși și care se chiamă boierul”.

Cât p-aci să-și pună averea în slujba revoluției 

După înăbușirea revoluției, Alexandru Golescu-Albu, într-o scrisoare trimisă fraților săi în 1850, le pro- punea să-și vândă întreaga avere, inclusiv proprietatea de la Golești, unde locuia mama lor, pentru strângerea de fonduri, în vederea pregătirii unei noi revoluții, căci „dacă prin tot ce inima noastră are iubitor și omenesc, zboară către inima mamei noastre, prin tot ce are ideal și supraomenesc revine de fapt patriei noastre”.

Carol Davila continuă tradiția 

În a doua jumătate a secolului trecut, doctorul Carol Davila, căsătorit cu Ana, nepoata lui Dinicu Golescu, continua tradițiile înaintate ale Goleștilor. Personalitate cu o bogată activitate, doctorul Carol Davila a organizat serviciul sanitar militar și ocrotirea sănătății publice, a pus bazele învățământului mediu sanitar, și, mai apoi, al acolii naționale de medicină și farmacie din București (1857). În timpul războiului de Independență (1877 - 1878), a condus serviciul sanitar al armatei, dovedind excepționale calități organizatorice. Este autorul unor opere deosebit de valoroase pentru știința medicală românească.

Portretul lui Carol Davila, expus în Conacul Goleștilor

Fiii lui Carol Davila și-au petrecut anii copilăriei la Golești. Unul dintre ei, Alexandru Davila, și-a cucerit un deosebit renume ca om de teatru, militând neobosit pentru afirmarea dramaturgiei naționale și universale. El este autorul dramei istorice în versuri „Vlaicu - Vodă”, capitol dintr-o proiectată trilogie „Mirciada”, una din operele de bază ale repertoriului dramatic românesc. O mare parte a dramei „Vlaicu - Vodă” a fost scrisă la Golești, în tăcerea și farmecul locurilor de aici. La conacul din Golești, Alexandru Davila se întâlnea cu alți oameni de seamă ai scrisului românesc, cu care se antrena în înflăcărate discuții literare. Printre ei se găsea, de regulă, și Alexandru Odobescu, care îndrăgea mult pitorescul conacului, pe care îl vizita destul de des.