Urbanizarea României Mari, împinsă până la toate granițele
Istoricii comuniști și apoi cei contemporani au tot scris că România interbelică nu era un stat dezvoltat și o dovadă în acest sens a fost slaba dezvoltare a orașelor în comparație cu țările din restul Europei. Nici economia nu era astfel înfloritoare. Dezinformarea merge tot înainte prin manuale, cărți și materiale postate în spațiul virtual, specialiștii fiind obișnuiți să repete ceea ce au spus înaintași ce se bucurau de prestigiu.
Realitatea era cu totul alta și a fost prezentată de anuarul statistic publicat foarte detaliat în anul 1936. Principala așezare urbană a țării era Bucureștiul, oraș care număra 631.288 de suflete în 1930, an al unui recensământ desfășurat după toate cerințele timpului. Pare foarte puțin, dar toată populația țării era de puțin peste 18 milioane de locuitori. Dezvoltarea se făcea după model occidental și se trecea la utilizarea betonului armat pentru ridicarea de blocuri cât mai înalte în centrul așezării, acolo unde terenul era puțin și scump pentru antrepenorii epocii. Impresiona în perioada interbelică Palatul Telefoanelor, o clădire ridicată după modelul zgârie-norilor americani. Forța de muncă din belșug atrăgea investiții pe măsură în domeniul industrial și s-a dezvoltat de către inginerul Nicolae Malaxa o fabrică de locomotive pentru a pune România în mișcare.
Procesul de urbanizare la granițele României Mari
Localitățile urbane atrăgeau precum tornadele oameni și resurse în funcție de capacitățile de producție și se înființau noi fabrici și se ridicau noi clădiri publice și particulare. Orașele apăreau peste tot și existau chiar și la granițe. Bazargic, oraș din Cadrilater și un târg veritabil, avea 29,938 de persoane recenzate. Domina mult mai celebra Silistra, care a rămas la doar 17.415.
Linia Nistrului era străjuită de mai multe centre urbane și cel mai mare era Cetatea Albă, portul având 33.495 de orășeni. Era urmat de Tighina cu 31.698 de locuitori. Aceste așezări de frontieră n-au putut să înflorească în perioada interbelică din cauza politicii staliniste de închidere a granițelor și astfel nu s-a făcut un strop de comerț cu Uniunea Sovietică, piață de desfacere fiind pe ambele maluri ale fluviului. Era însă foarte periculoasă orice apropiere de cursul de apă, grănicerii sovietici având muniție de război pe care nu ezitau s-o folosească.
Nu departe de granița de nord a României se afla inima Bucovinei și orașul Cernăuți era un pol de dezvoltare prin cei 111.147 de locuitori, un adevărat mozaic etnic și cultural. Nu era singurul centru urban din regiune și Sadagura adăuga alți 9.005 orășeni. Relațiile economice cu Polonia promiteau un viitor interesant pentru populația din apropierea graniței.
Mult mai bună era situația pe frontiera vestică și aici se dezvoltau în mod accelerat orașe precum Satu Mare, Oradea, Arad și Timișoara. Capitala Banatului ajungea la 91.866 de oameni și atrăgea investițiile precum un magnet. Se afla în apropiere un alt pol de dezvoltare numit Arad și acesta avea între limitele administrative 77.225 de orășeni. Distanța nu era mai mare de 60 km.
Dinamica economică și arhitecturală nu se putea compara cu cea din Oradea, un adevărat monument de artă ce continua progresele din era austro-ungară. Au fost înregistrați 82.355 de cetățeni ce puteau să admire cetatea și bisericile medievale. Distanța față de Arad era de circa 114 km. Satu Mare număra 49.917 locuitori și dispunea de industrie grea. Așezările mari de pe limesul vestic erau dublate de cele mici, de importanță locală. Carei avea în 1930 16.085 orășeni și mai la sud de Oradea se afla Salonta cu 15.176 de persoane în casele mai noi sau istorice. Dezvoltarea relațiilor economice cu lumea germană și cea din fostul spațiu austro-ungar asigura o perspectivă deosebită centrelor industriale și comerciale din vestul României.
Linia Dunării era dominată de centre urbane ce se înșirau precum mărgelele de-a lungul firului de apă. Turnu Severin a fost înainte de războiul mondial un important șantier naval românesc și este explicabilă creșterea demografică de până la 21.073 locuitori. Nu prea departe se afla Orșova cu 8.428 de suflete, așezare aflată într-un loc ideal pentru întâlnirea căii ferate cu șoseaua națională și cu autostrada albastră. Turnu Măgurele ajungea la un total de 17.351 de cetățeni. Cel mai favorizat centru urban de la Dunăre rămânea orașul Giurgiu, cel ce era portul capitalei și care număra 30.348 de persoane de toate vârstele și ocupațiile. Localitățile dunărene erau afectate de dezvoltarea centrelor urbane Galați și Brăila, cele ce puteau să primească nave cu deplasament maritim și Dunărea era dragată permanent. Nu erau resurse pentru adâncirea întregului curs al fluviului și Porțile de Fier erau greu de forțat. Fostul port al Moldovei a reușit o dezvoltare deosebită din punct de vedere demografic și a ajuns la 101.148 de locuitori, un centru industrial și comercial de frunte al României Mari. Brăila îi stătea în coastă cu 68.310 orășeni.
Centrele urbane înregistrau creșteri ale numărului de oameni dintre limitele administrative de la an la an și mulți săteni renunțau la traiul greu de pe ogoare pentru a trece de la opinci la pantofi eleganți. Dezvoltarea urbanistică și industrială a României Mari a atras atenția conducătorilor din statele vecine și s-a făcut totul pentru sfârtecarea statului ce prospera cam mult și suspect de repede. Nu se putea ca lumea capitalistă să fie înfloritoare chiar lângă lagărul socialist și tancurile au intrat în acțiune în 1940 pentru a șterge de pe hartă progresele din Basarabia și Bucovina de Nord. S-a făcut totul în vederea nimicirii a tot ceea ce s-a făcut bine în vremea zisului regim burghezo – moșieresc și un cumplit lagăr de concentrare a fost dezvoltat de către oamenii lui Iosif Stalin în 1940 și apoi din 1944. A fost normal să se uite epoca de prosperitate și să se repete ceea ce au inoculat autoritățile comuniste.
Orașele de frontieră au înregistrat creșteri demografice până la 1930 și dezvoltarea traficului de mărfuri promitea o creștere a prosperității economice de la an la an. Inima industrială a României Mari era reprezentată însă de localități aflate mai în interior și care urmau să fie protejate chiar cu ajutorul armelor. Statul din Carpați evolua deosebit de interesant din punct de vedere industrial și financiar, dar mai erau multe de făcut pentru a ajunge la și mai multă avere pentru întreaga populație a țării. Din păcate, politicile vecinilor de înarmare excesivă au dus la dirijarea fondurilor către fabricile de armament sau către cumpărarea de tehnică militară sofisticată și scumpă din Occident.
Foto sus: Orașul Bazargic din Cadrilater, carte poștală din perioada interbelică (© ImagoRomaniae)
Mai multe pentru tine...
