
Uimitoarea transformare metalurgică a României Mari, în timpul Marii Crize Economice
Recesiunea a izbucnit în SUA anului 1929 în urma prăbușirii bursei din New York și fenomenul s-a extins planetar. Se spune în cel mai hotărât mod că orașele dependente de industria grea au fost deosebit de afectate și activitatea practic a încetat în construcții. S-a mers din rău în mai rău până s-a ajuns la un nou conflict mondial, mai devastator decât primul din cauza dezvoltării industriei constructoare de mașini tocmai în perioada denumită acum interbelică.
Datele anuarului statistic publicat în România în 1936 sunt deosebit de multe și detaliate, dar parcă sunt contrare teoriilor istoriografice clasice, cele care au fost dezvoltate de specialiști aparținând curentelor de stânga. În anul 1929, au fost livrate 49.386 t de oțel, material ce era esențial în domeniul construcțiilor de mașini și se începea utilizarea masivă în structura imobilelor.
În plus, fierul era utilizat la acoperirea caselor și fonta făcea parte din conducte sau sisteme de încălzire. În 1930, au fost pregătite 128.419 t și s-a ajuns în anul 1933 la 144.766 t. Producția a fost constant peste o sută de mii de tone, ceea ce demonstrează că cererea din economie era în creștere în zisa vreme de recesiune.
Nici prețurile și încasările nu erau rele, dar se poate scrie oricând că se putea mai mult. Oțelul era prețuit în funcție de cantitate și de modul în care se negocia, dar prețul mediu n-a scăzut în epoca de recesiune sub 3.419 lei. Patronii din domeniul construcțiilor de mașini aveau tot interesul să obțină materia primă cât mai ieftină și anul 1934 a fost un fel de paradis al clienților furnalelor. Atunci a fost prețuită tona de oțel la numai 3.268 lei.
Suma încasată de către patronii din domeniul metalurgic a fost de peste 361 milioane de lei în cel mai slab an, respectiv 1932. Anul următor s-a ajuns la peste 505 milioane de lei și pe fondul creșterii livrărilor. Cererea sporită din partea industriei prelucrătoare a dus la suma record de 759.924.269 de lei în anul 1935. S-a scris de multă vreme că a fost o supraproducție de mărfuri, dar în România se resimțea o lipsă de metal și cererea a fost în creștere, livrările fiind în ultimul an analizat de 213.086 t.
România Mare devenea un stat în care se trecea de la civilizația lemnului la cea a pietrei și a metalului în cel mai rapid ritm, procesul fiind afectat însă de orientarea unei mari părți din producție către fabricile de armament. Autoritățile și patronii importau noi și noi utilaje în vederea obținerii de aliaje cu calități superioare și apoi acestea să fie transformate în mașini performante.
Foto sus: Hunedoara. Furnalele Uzinelor de Fier în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Mai multe pentru tine...