Industria metalurgică din România Mare a anului 1930

Formarea statului național – unitar român în anul 1918 a dus la o dezvoltare a bazei industriale prin preluarea fabricilor din fosta Austro – Ungarie, dar au fost deschise și noi capacități de producție în vederea satisfacerii cererii de mărfuri. Se producea o creștere a numărului de angajați și calitatea acestora era pe zi ce trecea mai bună. Autoritățile și particularii căutau bunuri de înaltă tehnologie și patronii încercau să se adapteze noilor vremuri.

Industria metalurgică din România Mare a stârnit un interes deosebit din partea celor care aveau potențial financiar, a băncilor și a statului, prelucrarea metalelor ducând la apariția unor mărfuri cu valoare adăugată mare și cu utilizare îndelungată. Statistica din 1930 confirma acest interes prin faptul că în procent de 58,1% din totalul capacităților de producție a fost înființat după 1919.

Statistica întocmită după recensământul din anul 1930 indica apariția a trei fabrici de avioane cu un total de 989 de angajați, cea mai mare fiind cea din Brașov cu un total de 895 de muncitori și personal de conducere. Statul cerea și armament, alte trei fabrici având un personal cifrat la 883 de salariați. Un domeniu interesant era cel al aparaturii electrice și erau 122 de firme și 1.366 persoane activau în ceea ce se anunța de viitor.

Fierul era metalul de mare interes în epocă și era prelucrat de cei mai mulți muncitori. Numai în industria de material rulant erau 22.807 de salariați. România începea să fie pusă în mișcare prin locomotive și uzinele metalurgice aveau nevoie de 14.791 de angajați pentru a satisface parțial cererea de oțel de diferite tipuri.

În anul 1930, industria metalurgică avea 101.264 de angajați sub contract, ceea ce raportat la populația țării însemna cam un om din 180. Veneau și salariați străini în România pentru câștiguri materiale și pentru instruirea personalului local. Era evident că se făceau progrese în domeniul metalurgic, dar era greu să se investească într-un domeniu costisitor. Trebuia să intervină masiv statul pentru ridicarea de instalații complexe și de mari dimensiuni. Nu s-a procedat ca-n spațiul sovietic și nu s-a ajuns la utilizarea deținuților pentru ridicarea de furnale sau de întreprinderi. Era o dezvoltare normală și treptată, accelerată după 1933 de amenințarea cu un nou război devastator.

Istoricii contemporani nu subliniază suficient de mult progresele din perioada interbelică și încă se simte influența ideologiei comuniste în scrierea trecutului.