Fabricile și alimentația în România anului 1934

Cerealele stau la baza alimentației în majoritatea statelor de pe planetă din moment ce producția la unitatea de suprafață este deosebit de mare în raport cu ceea ce pot oferi animalele. România nu făcea excepție de la regulă și populația era deosebit de dornică să dețină cantități sporite de grâu și porumb pentru a face față sezonului rece sau lungilor perioade de secetă. Niciodată nu se știa ce vrea clima să aducă. Cum populația orașelor a sporit pe măsură ce s-a trecut la dezvoltarea industrială, s-a trecut la o dezvoltare a industriei alimentare și la nivelul anului 1934 erau vizibile semnele progresului tehnologic.

Existau în România Mare 106 mori uriașe ce puteau să macine cel puțin trei vagoane de cereale pe zi, ceea ce ar fi acoperit necesarul de făină și mălai al populației urbane. Erau ajutate de cele 195 de unități mecanice ce puteau să livreze zilnic între unul și trei vagoane de produse din cereale. Acestea aveau piața de desfacere diminuată de capacitățile de măciniș din mediul rural ce exploatau forța apei râurilor de munte. Basarabia dispunea de mori de vânt, instalații ce se găseau și prin Dobrogea.

Materia primă prelucrată era trimisă către cele 36 de brutării ce dispuneau de mijloace motorizate de producere a pâinii. Marile orașe cereau din ce în ce mai multă mâncare și în timp cât mai scurt. Pâinea cea de toate zilele era completată cu paste făinoase și existau deja 18 fabrici. Biscuiții începeau să fie ceva universal răspândit prin intermediul băcăniilor și 14 întreprinderi lucrau zi și noapte pentru a face față cererii.

Cerere și mai mare era în domeniul uleiului vegetal, cel ce era folosit la gătit și-n timpul lungilor perioade de post religios. Dacă populația căuta un astfel de produs, fabricile au început să se dezvolte și să ofere marfă din ce în ce mai multă și mai bună. Erau 136 de rafinării ce prelucrau diferite semințe oleaginoase și 1.493 de angajați aveau grijă să se găsească uleiul în magazine. Cererea nu era satisfăcută în totalitate de industria zisă mare și presele locale completau cantitățile necesare pieței interne.

Gustul de dulce începea să se dezvolte și-n România și nu se discuta încă despre efectele negative ale zahărului în corpul uman. Dimpotrivă. Substanța plăcută la gust era considerată un aliment ieftin și care oferea multe calorii. Erau 15 fabrici mari ce lucrau pentru saturarea pieței interne și era nevoie de 10.103 oameni pentru a asigura funcționarea corectă a instalațiilor.

Produsele alimentare au cusurul să nu aibă un termen de valabilitate mare și trebuie să fie respectate reguli stricte de păstrare pentru ca nu cumva bacteriile să degradeze hrana și să înlocuiască substanțele nutritive cu toxine. Erau 18 fabrici de conserve ce prelucrau materii prime în valoare de 41 milioane de lei și valoarea producției era de 90,7 milioane de lei.

Setea de alcool era greu de stins și oamenii de afaceri au sesizat oportunitatea oferită de un viciu ce putea să fie chiar extins. Erau 188 de fabrici de spirt și 1.882 de angajați lucrau neîntrerupt pentru a satisface cererea de la restaurante, cârciumi și birturi. Se adăugau 43 de capacități de producere de bere

Alimentația în spațiul românesc se îmbunătățea din punct de vedere cantitativ și calitativ, dar încă mai existau locuitori săraci ce se îmbolnăveau de pelagră în urma consumului excesiv de porumb. Piața era în plin proces de extindere și băcăniile rurale începeau să răspândească produsele industriale și sătenilor.

_{Foto sus: Tractor din perioada interbelică (© Fortepan / Szabó Lóránt)}