Industria extractivă în România Mare

Omul a fost inițial o ființă ce se ocupa cu culegerea a ceea ce găsea la suprafața solului, dar evoluția uneltelor a permis deschiderea de cariere și mine din care să scoată din ce în ce mai multe materii prime pentru realizarea de construcții sau pentru realizarea de mașini și arme. Scoarța terestră era distrusă fără milă în vederea acumulării de capital.

Revoluția industrială a adăugat forța mașinilor în această muncă intensivă de prelucrare a resurselor subsolului și minele au început să fie din ce în ce mai adânci și totuși producția nu satisfăcea lumea patronilor. Nici conducătorii statelor nu erau mulțumiți cu ceea ce aveau și se dorea mai mult.

România Mare a fost acel stat în care au fost înregistrate progrese deosebite în domeniul industrial, dar propaganda regimului comunist a făcut totul pentru a șterge amintirea capitaliștilor. Datele statistice publicate în epocă arată clar că omul pătrundea adânc în subsol în căutarea de bogății și rocile erau exploatate pentru utilizare în formă brută sau prelucrată.

Sarea era un produs deosebit de căutat pentru industrie, alimentație și agricultură. Era normal ca ocnele să asigure cantități importante de marfă și statul să dețină monopol asupra vânzărilor. Au fost obținute drept mărfuri definitive în 1937 313.566 t și alte 353.567 t în anul 1938, cel ce mereu era un reper al propagandei comuniste.

Structura subterană a fost modificată și mai mult prin extracția de petrol, masa acestuia fiind de 6.594.252 t în 1938. Presiunea gazelor ce însoțeau combustibilul lichid putea să fie deosebit de mare și activitatea sondelor putea să genereze o tasare a straturilor din adâncuri, fenomen ce continuă și astăzi între Ploiești și Focșani. Transilvania era un important furnizor de gaze naturale și acestea fiind sub presiune în adâncuri.

Numai în anul 1938 au fost folosiți peste 1,86 miliarde de metri cubi din noul combustibil definit drept curat și util în gospodăriile din marile orașe și în diferite uzine. Nu era uitat nici cărbunele, cel ce era o sursă de energie pentru locomotive și vapoare. Au fost smulse din minele din Valea Jiului și din alte zone aproape 2,1 milioane de tone în anul 1938 și era prețuit la ceva peste 1,3 miliarde de lei ai timpului, prețul mijlociu pe tonă fiind de 620 lei.

Erau căutate an de an cât mai multe și mai bune produse, ceea ce însemna o modificare a geologiei patriei românești, dar istoricii de astăzi tot nu sunt mulțumiți cu ceea ce au realizat înaintașii din perioada interbelică. Este și normal, fiecare încercând să se afirme prin afirmațiile făcute în cât mai multe publicații științifice și de popularizare a datelor economice.

_{Foto sus: Mină de cărbune (© Library of Congress)}