Marea Criză Economică și consumul de petrol din România Mare

Fenomenul economic declanșat dincolo de ocean în octombrie 1929 a fost descris de savanți în toate modurile posibile în funcție de talentul literar pe care l-au avut și a fost luat drept exemplu în descrierea unor situații asemănătoare.

Nenorocirea din domeniul afacerilor a fost prezentată drept cauza tuturor relelor, pentru venirea la putere a lui Hitler, afirmarea partidelor extremiste și începerea unui nou război mondial. Poveștile spuse în perioada interbelică și repetate de către specialiști reputați au devenit adevăr științific datorită prestigiului celor care au scris cu înverșunare timp de decenii. Se vede că omenirea adoră minciunile de cea mai joasă calitate și blocajele intelectuale.

Nici România Mare nu putea să scape de fenomenele universale deoarece nu era izolată într-un termos. Au fost narate datele din presa timpului până când generații de elevi au fost intoxicate cu ceea ce au dorit stăpânii științelor să fie inoculat tinerilor. Anuarele statistice ale timpului nu prea erau de acord cu ceea ce spuneau cei instruiți superior, dar nu puteau să vorbească în numele lor și rămâneau tăcute și prăfuite prin biblioteci. Petrolul era bogăția principală din adâncuri și era exploatată intensiv de către români și firme străine, cele din urmă fiind mereu avantajate de puterea capitalului și de interesele politicienilor locali, renumiți prin lăcomie și trădare. Regiunea Prahova a cunoscut o dezvoltare deosebită în perioada interbelică, dar a venit recesiunea și s-a ajuns la tensiuni sociale între muncitori și patronat, pe larg descrise de către istoricii comuniști. A fost deosebit de rău în interbelic și noroc că a venit regimul roșu să rezolve de pe tancurile sovietice problemele țării.

Anuarele statistice ale țării demonstrează că n-a fost pic de criză în domeniul petrolului și datele sunt pur și simplu uimitoare. Producția a fost în anul 1926 de puțin peste trei milioane de tone și ar fi fost normal să scadă catastrofal în anii recesiunii. Problema este că au fost peste 4,6 milioane de tone în 1929 și s-a ajuns în anul 1933 la 7,29 milioane de țiței extras din adâncurile patriei capitaliste. Pragul de opt milioane a fost depășit în anul 1933.

Nu exista o supraproducție la nivel mondial, ci era prea puțin combustibil lichid în raport cu poftele civililor și ale militarilor. Decenii la rând a fost lansată prostia pură a existenței unor cantități excedentare de țiței, ceea ce a dus la scăderea prețurilor și la probleme în afaceri. Populația nu avea de unde să facă rost de o sticlă de gaz și istoricii se vaită că erau prea multe mărfuri pe piață.

Consumul de produse petroliere era menținut în mod artificial limitat pentru a crește încasările de valută forte din comerțul internațional. Totuși, cererea patronilor și a populației a crescut pe măsură ce numărul motoarelor din fabrici și din transporturi a crescut. Au fost vândute pe plan intern 1.292.649 tone de combustibil lichid în anul 1926, an în care nu exista criză, și s-a ajuns la 1.765.943 tone în 1933. Piața românească nu era încă suficient de dezvoltată pentru a prelua o mare cantitate de combustibil din cauză că se investea prea puțin în automobile, camioane și tractoare, persoanele cu bani preferând să cumpere mărfuri străine scumpe pentru asigurarea prestigiului social și nu era de mirare pentru un observator independent să se observe că magazinele de lux erau pline de clienți sau se asigura livrarea la domiciliu. Banii curgeau spre stațiunile scumpe din străinătate deoarece viața era scurtă și trebuia trăită din plin. Carpe diem.

Benzina ar fi trebuit să se scurgă spre rezervoarele automobilelor, dar cererea era destul de redusă. Au fost doar 72.112 t în 1926 și s-a ajuns la 85.409 t în anul 1933. Petrolul lampant a fost cel mai interesant pentru populație în vederea asigurării unor surse de lumină și de folosit în bucătării. Cele mai mari livrări erau cele de combustibil greu de tip păcură, cel ce era folosit în centrale termice, la locomotive și vapoare. Un rezervor de navă era dificil de umplut și de aceea în porturi erau depozite vaste cu combustibili.

Este interesant de observat un fenomen plăcut patronilor: prețul țițeiului a fost scăzut prin diferite metode și cotații în anii recesiunii. A fost deci o criză. Fals! Măsurile au fost luate astfel încât patronii ce prelucrau țițeiul și apoi cei care-l utilizau să aibă profituri mai ridicate. Mereu era vorba de acumularea primitivă de capital și arginții în plus asigurau prestigiul în societate. Nu mai era vorba de vreo urmă de patriotism sau credință dincolo de vorbele mieroase spuse pentru înșelarea maselor și a istoricilor.

Afacerile cu produse petroliere erau în floare și setea motoarelor nu mai putea să fie potolită cu ceea ce exista pe piață. Nu este de mirare că au fost inventate instalații pentru transformarea cărbunelui de proastă calitate în combustibili lichizi prin hidrogenare.