Marea industrie din România Mare

Statul național român s-a format după unirea de la 1 decembrie 1918 și a cunoscut o dezvoltare deosebită în această perioadă postbelică, piața internă fiind permanent în extindere prin creșterea cererii. Au sporit și exporturile pentru a se realiza acoperirea importurilor de mașini. Economia era în plin avânt, dar a fost cumplit de mult denigrată de unii specialiști ai perioadei și apoi de către comuniști.

Industria s-a bucurat de atenția deosebită a autorităților, cele ce considerau că fabricile reprezintă progresul. Patronii au investit în capacități de producție deoarece acestea aduceau venituri sporite și pofta de avere a fost întotdeauna motorul activităților umane. O statistică a timpului a înregistrat existența în anul 1938 a 3.767 de uzine mari din industria transformatoare și acestea aveau nevoie de forță de muncă fidelă și de calitate. Existau 289.117 angajați, ceea ce însemna peste un procent din întreaga populație a țării. Era un proces de creștere continuă după model occidental.

Sporirea numărului afacerilor a dus la o creștere a bogăției existente în țară și anul 1938 i-a obsedat pe comuniștii dornici să facă multe comparații din care să rezulte că economia socialistă a însemnat ceva extraordinar în raport cu greaua moștenire capitalistă. Valoarea calculată de autorități a tuturor bunurilor rezultate din fabricile mari a fost de 69.206.738.000 de lei buni, ceea ce era un progres deosebit în raport cu cei 34.940.747.000 lei din 1933. A urmat războiul provocat de marile puteri și economia și banii au fost afectați grav de trecerea la producția militară. Nu mai era timp pentru rezolvarea problemelor sociale, chiar dacă autoritățile au depus eforturi serioase și pentru menținerea unui nivel de trai cât mai bun.

Industria națională a început să se dezvolte din punct de vedere tehnologic și să realizeze mărfuri cu valoare adăugată mare. Uzina Ford a început să livreze camioane și chiar limuzine, mașini doar asamblate în București din piesele aduse de peste ocean. Locomotivele Malaxa erau o adevărată legendă pe drumurile de fier ale epocii. Alte mijloace de tracțiune feroviară erau produse la Reșița pentru cale ferată normală și pentru cea forestieră. Uzina metalurgică din Turda dispunea de un cuptor electric pentru fabricarea de oțel de înaltă calitate, cel ce era util în industria constructoare de mașini. O fabrică din Galați putea să producă până la 15.000 t de tablă galvanizată sau plumbuită. Întreprinderile metalurgice S. A. Brăila erau specializate pe fier beton, fier comercial și sârmă ghimpată. Fabrica de țevi Malaxa putea să livreze conducte cu un diametru interior de până la 400 mm.

Automotor construit la Uzinele Malaxa în perioada interbelică (© Fortepan)

Trei fabrici de avioane livrau către armată tehnică de zbor din ce în ce mai performantă și după modele proiectate în Occident. La Reșița s-a trecut la realizarea de tunuri antiaeriene după licență britanică, gurile de foc destinate nimicirii bombardierelor fiind renumite prin complexitatea tehnică și prin calitatea materialelor utilizate la producerea armelor și a munițiilor. Un tun de calibrul 75 mm era o adevărată bijuterie tehnică. Orașul Cugir era renumit pentru producția de muniție de infanterie și se producea pușca-mitralieră Z.B. după licență cehoslovacă.

Industria alimentară a făcut progrese deosebite în epoca interbelică și numai la capitolul mori existau circa 106 unități ce puteau să macine cel puțin trei vagoane de cereale pe zi. Existau și fabrici ce ajungeau la o producție de 30 – 40 de vagoane în același interval de timp. Centrele de prelucrare a sfeclei de zahăr aveau nevoie și de câte 200 de vagoane în 24 de ore.

Dezvoltarea industriei a dus la creșterea populației urbane sau a celei care făcea naveta spre localitățile dens locuite. Capitala țării creștea în fiecare an în medie cu peste 30.000 de oameni. Nu era suficient pentru a sublinia gradul de modernizare. Răsăreau ca din pământ clădiri particulare și fabrici în orașele cu tradiție deosebită. Nu mai era de recunoscut orașul Iași în Moldova, Basarabia fiind dominată de faima Chișinăului. Bucovina progresa în jurul renumitului Cernăuți. Transilvania avea în centru Clujul, cel ce trecea devenea un pilon industrial al României Mari.

Brașovul, ferit între munți, a fost transformat în motor economic prin deschiderea unei mari fabrici de avioane, I.A.R. Brașov fiind renumită pentru calitatea aparatelor de vânătoare și a bombardierelor. Capacitățile industriale permiteau realizarea aproape în totalitate a unui avion complet metalic. Timișoara și Oradea se dezvoltau în regiunile vestice și erau în plină competiție edilitară. Orașul Galați avea un șantier naval capabil să producă nave comerciale și militare. S-a trecut chiar la asamblarea de submarine. Orașul Brăila se dezvolta în apropiere. Petrolul a dus la înflorirea localităților urbane din zona Prahova. Constanța se dezvolta drept singurul port important la Marea Neagră. Industrializarea schimba rapid fața României, chiar dacă exista impresia că se stă pe loc.

România Mare a cunoscut o adevărată înflorire economică, dar au venit bombardierele și tunurile inamice să nimicească munca unor întregi generații. Chiar dacă erau ani de război, modernizarea industrială a continuat și au fost aduse din Germania cantități uriașe de mașini și de materii prime. Numai pentru industria metalurgică au sosit 6.700 t de mașini-unelte în perioada 1941 – 1943. Industriile textilă și cea a pielăriei au primit alte 6.100 t de utilaje.

Era un flux permanent de mărfuri dinspre Germania spre România și localitățile continuau să se schimbe la față, dar ritmul era încetinit de lipsa forței de muncă a bărbaților luați la armată. Au sosit și trupele care au jefuit tot ce apucau în trecere și apoi au fost impuse despăgubiri de război, statul din Carpați fiind o adevărată mină de bogății pentru puterea de peste Prut. Este interesant de observat că istoricii au putut să scrie multă vreme că statul de la Dunăre și Carpați a fost vinovat de nenorocirea mondială și a fost normal să plătească scump distrugerile săvârșite în timpul luptelor.

Erau multe de făcut, dar cursul istoriei a fost altul. România Mare putea să fie un model de dezvoltare, dar centrul de putere de la Moscova a deturnat totul spre est și astfel au fost pierdute cinci decenii de progres. Mișcarea comunistă a profitat în mod deosebit de ceea ce a găsit în anul 1944, dar a avut grijă să scrie că n-a fost ceva bun în România interbelică.