Scurte considerații despre drumurile României

Se scrie mult pe tema stării rețelei rutiere din statul carpatic și se constată că asfaltul nu este de cea mai bună calitate și că întreținerea podurilor lasă de dorit. Un pod din Moldova chiar s-a prăbușit în anul 2022 din cauză că n-a fost reparat și, mai grav, a fost prost proiectat și construit din perioada comunistă. Chiar este de mirare cum a rezistat atâtea decenii traficului în creștere. Nici la capitolul autostrăzi nu se stă mai bine și mulți spun acum că numai Nicolae Ceaușescu a fost capabil să organizeze o rețea de drumuri de calitate și, dacă nu era dictatorul comunist, nimic nu se făcea în țara asta în care politicienii fură cât pot sub ocrotirea partidelor aflate la putere.

Orice carte poate să fie utilă în zilele noastre pentru a afla informații inedite și acestea pot da peste cap teoriile infiltrate timp de decenii în creierul mulțimilor de români de un aparat de propagandă bine pus la punct și care a continuată să verse minciuni și după 1989. Politrucii nu puteau să vadă adevărul și avantajele democrației. Au rămas tot la munca subversivă, cea mai plăcută și pentru care au fost antrenați în aurita epocă de dictatură.

Generalul Gheorghe Tomaide a lăsat amintire generațiilor un jurnal despre ceea ce a făcut și a văzut în perioada 1932 - 1943 și este fundamental pentru a înțelege societatea românească interbelică sau aflată în vârtejul de foc al războiului mondial. Ofițerul de artilerie a făcut o excursie în iulie 1935 și a mers pe șoseaua Avrig – Brașov cu automobilul. Drumul era aproape complet amenajat și era o plăcere să șofezi pe panglica neagră de asfalt. Porțiunea Brașov – Sinaia era în întregime modernizată.

Statul român era pregătit să treacă la o muncă titanică de amenajare a rețelei rutiere, obiectivul principal fiind legarea capitalei de Transilvania și apoi de Occident prin Ungaria. Materiale existau și planurile stufoase erau făcute, dar interesele obscure ale conducătorilor politici și declanșarea războiului au împiedicat dezvoltarea normală a țării întregi.

Venirea la putere a comuniștilor a însemnat un real regres în planificarea strategică a dezvoltării României. Chiar dacă erau construite multe camioane și alte autovehicule, investițiile în rețeaua rutieră au fost minore în raport cu alte domenii. Nu este de mirare că statul comunist se putea lăuda în anul 1989 cu numai 114 km de autostradă, un ciot ce se întindea de la București la Pitești și camioanele grele treceau prin mijlocul orașului de pe malul Argeșului în drumul spre Occident. Resursele umane și materiale au fost angajate în săparea Canalului Dunăre – Marea Neagră și în Transfăgărășan, drum complet inutil din moment ce sezonul rece era de lungă durată și nici turismul în regiune nu era dezvoltat prin ridicarea unor lanțuri de hoteluri și cabane.

A fost un adevărat cutremur devastator instalarea comuniștilor la putere în martie 1945 și politicile interbelice au fost uitate sau au fost amânate timp de decenii pentru a pune în practică fanteziile legate de cucerirea întregii planete în numele unei ideologii utopice.

Autoritățile de după evenimentele din decembrie 1989 au fost obligate să facă față unui adevărat val de automobile și lucrările de modernizare nu țin pasul cu capacitățile industriale de producție a mașinilor, multe fabrici fiind robotizate și automatizate. Cum statul este singurul stăpânitor asupra drumurilor, este absolut normal să nu fie suficiente fonduri și aparatul birocratic să ia decizii eronate. O țară se construiește în timp și cu oameni interesați să realizeze ceva durabil și în care să le rămână amintirea pentru generațiile următoare. Administrațiile sunt celebre prin faptul că toacă foarte mulți bani pe lucrări ce n-au cea mai bună calitate.

_{Foto sus: ©
„Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 116/1979}