Semnarea Tratatului de la Trianon: Recunoașterea internațională a Marii Unirii de la Alba Iulia
Tratatul de Pace de la Trianon a fost semnat la 4 iunie 1920 de Franța, Marea Britanie, Italia, Statele Unite, Japonia, România, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Cehoslovacia și alte nouă state, pe de o parte, și de Ungaria, pe de altă parte, aceasta fiind reprezentată de Agost Benárd, ministrul Muncii și Ocrotirii Sociale, și Alfréd Drasche-Lázár, ministru plenipotențiar. Din partea României, Tratatul a fost semnat de dr. Ion Cantacuzino și de Nicolae Titulescu, fost ministru.
Pentru români, semnarea Tratatului de la Trianon a însemnat în mod special parafarea Unirii Transilvaniei cu România. Nu a fost o mare zi de sărbătoare, deoarece în percepția opiniei publice, semnarea Tratatului recunoștea doar hotărârea deja luată de românii din Transilvania la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918. Cuvintele lui Nicolae Iorga rezumă această stare:
„Ca unii care avem în inimile noastre cultul omeniei, înțelegem și prin experienţa proprie, care e lungă de atâtea veacuri, durerile morale cele mari ale altora, pe care-i atinge suprema nenorocire a înfrângerii. (...) Din suflet compătimim pe unguri, ale căror calități de rasă suntem în stare a le prețui, pentru cumplita nenorocire la care i-au adus defecte tot atât de însemnate şi neputința de a se conduce în momente de criză. Și, oricât ar fi fost de firesc ca la București să se facă demonstrație pentru triumful final al unei oștiri așa de încercate, care e cea mai mare iubire și mândrie a noastră, n-a stat în intenția noastră să ofensăm suferința. (...) Și am dori ca prin aceasta să fim și provocatorii acelui reviriment în spirite, care ar reda operei comune a civilizației moderne pe un popor maghiar raționabil, fără nimic din acel imperialism copleșitor pentru alții, care exclude până acum pe unguri de la orice colaborație folositoare".
Recunoașterea unirii tuturor românilor a fost rodul unor dârze lupte diplomatice purtate la Paris și la Londra. Totuși, harta viitoarelor frontiere ale României s-a trasat și pe teren, iar meritul principal i-a aparținut lui Ionel Brătianu care a știut să pună mereu presiune pe Aliați pentru ca Statul român să își îndeplinească majoritatea obiectivelor la Conferința de Pace. Rămân definitorii, pentru relațiile dintre România și Puterile Aliate din timpul negocierilor de la Paris, cuvintele rostite de Ionel Brătianu în decembrie 1919, la o ședință a Adunării Camerei Deputaților:
„Consiliul Suprem, cu hotărârile sale, este o instituție vremelnică. Peste el, pe deasupra lor, stă interesul superior și permanent al unui popor civilizat, care vrea în aceste ținuturi ale lumii să se așeze și să se dezvolte un Stat puternic (român), puternic prin ceea ce reprezintă, puternic prin ceea ce este, puternic prin constituirea sa internă, puternic mai presus de toate prin conștiința pe care o are despre înalta lui misiune...”.
Dar poate cea mai tranșantă concluzie în ceea ce privește recunoșterea internațională a Unirii românilor îi aparține marelui istoric Florin Constantiniu:
„Peripețiile recunoașterii diplomatice a Marii Uniri relevă două realități fundamentale: România Mare nu este creația artificială a tratatelor de pace din anii 1919–1920, o «plăsmuire monstruoasă» a Versailles-ului și a Trianonului, aşa cum a repetat în perioada interbelică (dar și mai târziu) propaganda revizionistă ungară și sovietică. Desăvârșirea unității naționale a românilor s-a înfăptuit înainte de Conferința de Pace prin actele de unire de la Chişinău, Cernăuți și Alba Iulia, toate în 1918, în timp ce tratatele de pace care le-au dat consacrarea internațională au fost semnate în anii 1919-1920”.
Tratatul de la Trianon s-a alăturat celorlalte tratate semnate la Paris care au condus la recunoașterea internațională a unității naționale a României: Tratatul de la Saint Germain-en-Laye, semnat cu Austria la 10 decembrie 1919, recunoștea Unirea Bucovinei cu România (celelalte puteri îl semnaseră la 10 septembrie), Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine cu Bulgaria, pe care România l-a semnat la 10 decembrie 1919, și Tratatul de la Paris, din 28 octombrie 1920, prin care Franța, Marea Britanie, Italia și Japonia recunoșteau Unirea Basarabiei cu România.
Acest text este un fragment din articolul „Războiul de după Marele Război. Drumul României către Tratatul de la Trianon”, publicat în nr. 31 al revistei Historia Special (revista:special/38), disponibil în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Sosirea celor doi semnatari maghiari, Agost Benárd și Alfréd Drasche-Lázár, la palatul Trianon din Versailles, la 4 iunie 1920 (© Gallica Digital Library)
Mai multe pentru tine...
