⬆

Dezvoltarea aviației românești cu ajutorul tehnologiei germane, în anii celui de-al Doilea Război Mondial

România Mare a fost un stat în care s-a dezvoltat industria, poate nu atât de repede pe cât ar fi vrut unii istorici contemporani, dar s-a reușit ridicarea a trei fabrici de avioane, cea mai importantă fiind IAR Brașov. A fost amplasată în mijlocul țării pentru a fi departe de frontiere și de bazele aeriene inamice. Statul a colaborat intens cu firme franceze și poloneze în vederea dezvoltării de motoare și avioane din ce în ce mai performante. Important era că se reducea și dependența de firmele străine și se forma o forță de muncă înalt calificată, capabilă să execute și întreținerea avioanelor pe front sau refacerea celor cu avarii grave.

Capacitățile industriale din București au fost dezvoltate pentru avioane ușoare de antrenament, legătură și cercetare. Nu era suficient pentru asigurarea unei aviații moderne, puterile industriale fiind rezervate în ceea ce privește transferul de tehnologie cu rol militar, ofereau modele depășite sau la preturi deosebit de ridicate.

Proiectanții români au reușit să schițeze și apoi să asambleze un aparat de vânătoare care să înfrunte tehnica volantă a inamicului și chiar să fie bombardier în picaj. Au fost livrate 450 de exemplare de IAR 80 în diferite configurații și a fost o producție mare pentru un stat în curs de industrializare normală. Rezultatele erau uimitoare și nu s-a mai reușit vreodată să se producă local aparate de vânătoare, cele ce implică un întreg lanț industrial în vederea acumulării de materiale și aparatură de bord.

Adevărul a fost că autoritățile de la București au cumpărat din Germania materiale și componente esențiale în vederea accelerării producției și așa se explică minunea livrărilor rapide și de calitate. Au fost aduse în 1942 oțeluri speciale pentru structură și aliaje din aluminiu pentru fuzelaj și aripi. Producția de aluminiu în România era deosebit de redusă și s-a recurs la topirea nasturilor de la uniformele militare în vederea strângerii a ceva metal ușor. Berlinul a trimis duraluminiu, un aliaj complex ce cuprinde cupru, magneziu și mangan, metale greu de găsit în România. Au fost trimise și cantități de elektron, un aliaj ușor din magneziu, zinc, aluminiu și mangan. Era esențial în a realiza un avion fiabil și rezistent în condițiile efectuării de manevre bruște la viteze sporite. Au fost livrate bujii, aparatură de bord și lacuri pentru vopsire rapidă și de calitate.

Avioanele din Al Doilea Război Mondial foloseau elicea pentru accelerarea aerului și obținerea de portanță. Teoretic, la o primă vedere, este o piesă simplă ce are două, trei sau patru pale din lemn sau metal. Realizarea în practică este mult mai complicată și materialele utilizate trebuie să reziste la vibrații ce pot rupe părțile componente. Orice eroare în execuție poate să genereze un dezastru și astfel nu mai pare ciudat că au fost uzine specializate în realizarea elicelor. Practica a demonstrat că aterizările forțate duceau în mod obligatoriu la avarierea sau ruperea elicei și se impunea existența unor stocuri importante din această piesă fundamentală. Partea germană a trimis exemplare din modelul VDM pentru accelerarea producției, dar documentul din ianuarie 1943 nu precizează în ce cantitate. Elicea cu pas variabil permitea o optimizare a funcționării motorului în diferitele faze ale zborului și era regăsită pe renumitele Me-109 și FW-190.

Fundamental în luptele aeriene rămâne armamentul ce trebuie să asigure lovirea rapidă și puternică a țintei ce se deplasează în viteză și execută manevre de evitare. Erau sosite deja în ianuarie 1943 140 de tunuri automate și 300 de mitraliere de bord, guri de foc speciale ce nu se realizau în România timpului. Cum uzina brașoveană avea potențial uman, partea germană a trimis componentele pentru 800 de mitraliere de calibrul 7,92 mm. Dacă se face o raportare la modul de înarmare a aparatelor de vânătoare, cu patru sau șase arme, rezultă că erau disponibile pentru 310 sau 206 avioane. Urmau să sosească alte 260 de mitraliere Mauser. Existau și 1.500 mitraliere Rheinmetall, dar acestea nu s-au potrivit cu modelul românesc.

Istoricii români au scris cândva că Berlinul n-a ajutat România în domeniul militar și a știut doar să jefuiască bogățiile statului aliat. Industria germană era în cele mai bune avioane românești și calitatea acestora a crescut în mod deosebit. Se știe că regimul de la Berlin era unul deosebit de sângeros, criminal, dar este absolut incredibil să poți redacta o carte științifică în care să se spună că n-au fost livrări cu destinație specială. Există și variantele în care sunt omise cu totul expedierile de armament sau se spune că acesta era de captură.

Avionul de vânătoare n-a dezamăgit în primele faze ale războiului, dar specialiștii marilor puteri au venit cu idei noi și, în plus, aveau resurse din abundență. Motorul de origine franceză a cunoscut unele îmbunătățiri, dar și-a atins limitele. S-a încercat adoptarea unor grupuri propulsoare germane, dar acestea nu erau potrivite cu fuzelajul și s-a recurs la soluția trecerii la producția de Me-109.

IAR 80 a fost un adversar periculos pentru aviatorii inamici, dar realizările de pe Frontul de Est încă zac prin arhivele prăfuite. Nici partea rusă nu vrea să nareze ceva despre piloții care au ajuns să zboare până la Stalingrad.

Cazul IAR 80 a fost util în istoriografia românească și s-a demonstrat că se poate scrie orice dacă un centru de putere dorește și este generos. Germania a găsit România la nivel de PZL P.11f, PZL P.24 și prototipurile de IAR-80 și a lăsat-o în august 1944 în situația utilizării de aparate Me-109 G6 si IAR-80 cu tunuri de bord. Berlinul a trimis armament produs în statele învinse și care se potrivea cu ceea ce se afla în dotarea escadrilelor românești. Au sosit astfel mitralierele Browning de calibrul 7,92 mm ce se asamblau în Belgia.

_{Foto
sus: Avioane}_{IAR 80 (© Wikimedia
Commons)}

Bibliografie minimală

Documente

_{Relațiile
militare româno- germane 1939 – 1944, Fundația General Ștefan
Gușă, Editura Europa Nova, București, 2000.}

Lucrări generale și speciale

_{Avram,
Valeriu, Aviația sovietică deasupra României 1940 – 1944,
Editura Miidecărți, Bragadiru, 2020.}

_{Hătărăscu,
Ovidiu, Metalele în epoca actuală, Editura Albatros,
București, 1982.}

_{Ștefănescu,
Alexandru V., În umbra marelui Reich Tehnica de luptă a Armatei
române pe Frontul de Est (1941 – 1944). Editura Cetatea de
scaun, Târgoviște, 2020.}

_{Tudor,
Vasile, Războiul aerian în România 1941 – 1944, Editura
Tiparg, Pitești, 2006.}