Bombardiere româneşti SM 79, în zbor spre Stalingrad, toamna anului 1942

Avioane românești deasupra Stalingradului

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: prof. univ. dr. Valeriu Avram

În toamna anului 1942, Stalingradul devenise nodul gordian al frontului sovieto-german. Convinși că aici se hotăra soarta marii confruntări, beligeranții sovietici şi germani, împreună cu aliaţii lor, s-au angajat într-o cursă contra cronometru, pentru pregătirea şi declanșarea în această zonă a unor lovituri hotărâtoare.

În lunile în care Aeronautica militară română s-a aflat pe frontul de la Stalingrad, forţele aeriene, comandate de către generalul de escadră aeriană av. Ermil Gheorghiu, au fost organizate sub forma unui corp aerian, denumit Gruparea Aeriană de Luptă (G.A.L.). Această mare unitate a avut în subordine următoarele unităţi:

1. Comandamentul Aviaţiei de Luptă, la început format din Flotila 2 Vânătoare (cu Grupurile 6, 7 şi 8), Grupul 5 Bombardament (un al doilea grup de bombardament era aşteptat să vină din ţară) şi un batalion de transmisioniști;

2. Regiunea Aeriană Înaintată, cu un grup de transport aerian (o escadrilă de transport greu şi una de transport uşor);

3. Brigada 4 Artilerie Antiaeriană, cu 32 de baterii de calibru mijlociu şi mic.

Din punct de vedere operativ, aceste unități s-au subordonat comandantului Corpului 8 Aerian german, până la 10 octombrie 1942.

Acestea au fost, la început, principalele forţe aeronautice ale românilor pe frontul de la Volga, dar nu au fost singurele. Încă din 6 august a acționat pe frontul din Caucaz un Comandament Aero al Armatei 3, format din câteva escadrile de informații și legătură și două divizioane de artilerie A.A, care au executat misiuni în folosul Corpurilor 6 de Munte și de Cavalerie.

În zbor, spre Stalingrad

În septembrie 1942, unitățile de aviație din subordinea Armatei a 3-a române au primit ordin să-și transfere subunitățile la nord de Stalingrad, în timp ce la sud de oraș a fost creat un Comandament Aero al Armatei a 4-a române. Ambele comandamente aero au fost structurate în jurul unui grup de aviație de informații, format din trei escadrile.

În baza Ordinului special nr. 1623 al Statului Major al Aerului (S.M.A), din 24 iulie 1942, forțele aeriene și artileria A.A. română au fost deplasate în zona de operațiuni militare, participând deosebit de activ la bătălia Stalingradului, iar după 19 noiembrie 1942, la toate operațiunile militare din anii 1943-1944. În acest sens, Flotila 2 Informații, cu Escadrilele 12 și 13 Observații, s-a deplasat pe Frontul de Est, fiind în subordinea Comandamentului Aero 3 Armată; eşalonul volant a făcut escale intermediare pe aerodromurile din Tiraspol, Nikolaev şi Melitopol1.

Potrivit Instrucțiunii speciale nr. 1628/25 iulie 1942, emisă de Statul Major al Aerului, Comandamentul Aero 3 Armată urma să sosească în dispozitivul operativ înaintea datei de 10 august 1942, având la dispoziție:

– Escadrila 2 Recunoaştere;

– comanda Flotilei 2 Informații cu Escadrilele 12 şi 13 Observaţii;

comanda Flotilei 3 Informații cu Escadrila 15 Observație, la dispoziția Corpului 6 Armată (cu terenul de bază la Barvenkova);

– Escadrila 16 Observație, la dispoziția Corpului 3 Munte (cu terenul de bază la Bijuk-Onlar);

– Escadrila 117 Observație, la dispoziția Corpului de Cavalerie (cu terenul de bază la Melitopol);

– Escadrilele 13 şi 14 Legături (cu terenul de bază la Melitopol), precum și unităţi de artilerie antiaeriană. Cele 8 escadrile (5 de observație, 2 de legături, una de recunoaștere) şi cele 10 baterii de artilerie antiaeriană erau destinate să sprijine operațiunile Armatei a 3-a române2.

Dată fiind depărtarea mult prea mare față de bazele de aprovizionare din țară, Statul Major al Aerului a hotărât organizarea și funcționarea pe Frontul de Est, începând cu 15 august 1942, a unei mari unități aeronautice cu specific logistic denumită Regiunea Aeriană Înaintată, care a reprezentat un element nou în evoluția Aeronauticii române pe Frontul de Est. Folosind modelul german, dar cu forțe umane și materiale proprii, marea unitate avea următoarele misiuni principale: primirea unităților de aviație în sectorul Stalino, prelungirea transporturilor din această zonă spre est, recunoașterea și pregătirea terenurilor de aterizare, organizarea transmisiunilor și a protecției navigației aeriene, organizarea asistenței tehnice și reparațiilor. Serviciile Regiunii Aeriene Înaintate vor fi preluate la 1 februarie 1943 de către Corpul 1 Aerian Român.

Angajarea aviaţiei române pe Frontul de Est în anul 1942 a cuprins, în principal, două mari perioade de activitate:

1. Acţiunile militare din Caucaz şi Stepa Kalmucă, cu fazele: 6 august-16 septembrie 1942;

2. Acţiunile militare din zona Stalingradului şi Cotul Donului, cu fazele: 1-16 septembrie 1942; 16 septembrie-20 decembrie 1942; 21-31 decembrie 1942.

Această segmentare a fost legată în primul rând de organizarea comandamentelor şi distribuția forțelor în funcţie de necesitățile operative, în intervalele respective de timp.

În ziua de 6 august 1942, forţele aeronautice române repartizate Armatei a 3-a s-au deplasat conform planului de afluire pe zona de operațiuni în Caucaz.

Primele misiuni

Începând cu 9 septembrie 1942, Grupul 7 Vânătoare cu Escadrilele 57 şi 58, comandate de căpitanii Alexandru Manoliu şi Dan Scurtu, şi-a început activitatea de luptă în apropiere de Stalingrad, având la început terenul de zbor, la Tuzov. Dotarea grupului era formată din 37 de avioane Me. 109 E, acționând în această perioadă, în cadrul Flotilei 2 Vânătoare, împreună cu Grupurile 6 şi 8 Vt., care aveau în serviciu avioane IAR 80/81. Forţa combativă a aviaţiei sovietice crescuse considerabil prin apariția noilor tipuri de avioane performante (Yak-3 de vânătoare sau Pe. 2 de bombardament), precum şi prin numărul mare al acestora.

Avioane IAR 80, în zbor spre Stalingrad, septembrie 1942
Avioane IAR 80, în zbor spre Stalingrad, septembrie 1942

Abia sosit pe front, în ziua de 12 septembrie 1942, cpt. av. Alexandru Manoliu aflat la bordul avionului Me. 109 E, nr. 16, a fost doborât într-o luptă aeriană, pierzându-și viaţa. Pentru scurt timp, comanda a fost preluată de lt. av. Alexandru Şerbănescu, viitorul as, fiind înlocuit ulterior de cpt. av. Tiberiu Stătescu3.

În ziua de 14 septembrie, o patrulă de Me. 109 E din Grupul 7 Vt. a însoţit o formație de bombardiere germane şi româneşti care operau asupra Stalingradului. Formaţia a fost atacată de avioane de vânătoare Yak-3 şi, în urma unei lupte înverșunate, adjt. av. Constantin Ursachi a doborât un avion sovietic de vânătoare, care s-a prăbuşit, la est de Volga4. Avionul pilotat de adjt. stg. av. Ion Mucenica, avariat în luptă, a aterizat pe un aerodrom german. A doua zi, Grupul 7 Vt. a trimis în sector 23 de avioane, asigurând protecția avioanelor germane Ju-87 și S.M-79 românești, iar echipajele româno-germane au bombardat centrul Stalingradului, care a fost cuprins de flăcări.

Insuficiența mijloacelor de luptă și logistice a făcut ca modelul organizatoric și funcțional al aviației române din această perioadă să nu realizeze eficiența maximă. În pofida multor greutăți, aviatorii și tehnicienii şi-au făcut datoria, iar între 6 august şi 16 septembrie 1942, unităţile de aviaţie au realizat în zona de operațiuni 193 de misiuni, cu un total de 368 ore de zbor. S-au executat 52 de misiuni de recunoaștere şi conlucrare în folosul Corpului de Cavalerie, 56 de misiuni pentru Armata a 3-a, precum şi 6 misiuni foto în regiunea Kuban şi Peninsula Taman. Unitățile de artilerie antiaeriană au încercat să suplinească numărul mic de avioane de vânătoare aflate pe un front imens, doborând 16 avioane inamice5.

De la 16 septembrie 1942, Comandamentul Armatei a 3-a a încetat operațiunile în Caucaz, întrucât a primit misiunea să acționeze în zona Cotului Donului. Operațiunile aeriene din zona Caucazului au fost preluate de Flota a 4-a Aeriană germană, iar operațiunile aeriene din Stepa Kalmucă în folosul Armatei a 4-a române au fost preluate de Comandamentul Aero 4 Armată.

În perioada 1-16 septembrie 1942, Gruparea Aeriană de Luptă a executat misiuni la Stalingrad şi la Cotul Donului, având în această zonă forţe aeriene ce cuprindeau: o flotilă de vânătoare cu 3 grupuri, totalizând 55 de avioane; o flotilă de bombardament cu 3 grupuri, totalizând 51 de avioane; un grup de recunoaștere, cu două escadrile şi 28 de avioane.

Corpul 8 Aerian german, a pus la dispoziţia Grupării Aeriene de Luptă (G.A.L) aerodromurile: Tacinskaia şi Morozovskaia, pentru efectuarea bombardamentului greu (S.M-79 şi He.111), Tuzov şi Kalaci pentru aviaţia de vânătoare şi bombardament în picaj. Acest lucru a permis, ca aviaţia de vânătoare să execute numeroase misiuni în sector, Grupul 6 Vt. având în serviciu 14 avioane IAR-81 disponibile; Grupul 7 Vt.( Me. 109) cu 37 avioane disponibile (5 indisponibile), iar Grupul 8 Vt.( IAR-80) cu 23 de avioane disponibile.

Acest text este un fragment din articolul „Escadrile româneşti deasupra Stalingradului”, publicat în numărul 41 al revistei „Historia Special“, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 20 decembrie 2022 - 25 martie 2023, și în format digital pe paydemic.com.

Cumpără acum!
Cumpără acum!

Foto sus: Bombardiere româneşti SM 79, în zbor spre Stalingrad, toamna anului 1942

Note:

1 Valeriu Avram, Istoria aviației militare române 1910-2010, Editura Sceib, Bucureşti, 2010, p. 321

2 Arhivele Militare Române (AMR), fond 1377, ds. 132, f. 56

3 Valeriu Avram, op.cit.,p. 322

4 Ibidem

5 AMR, fond 803, ds. 3, f. 319

Mai multe pentru tine...