Aviatorii români, încercuiți de contraofensiva sovietică la Stalingrad

Declanșarea contraofensivei sovietice, la 19 noiembrie 1942, pe frontul de la Stalingrad şi Cotul Donului, a constituit un moment de răscruce în activitatea aviaţiei române, greu încercată în luptele anterioare. Încă de la sfârşitul lunii octombrie, aviaţia de informație a semnalat mari aglomerări de trupe inamice în sectorul de front al Armatei a 3-a, dar şi pe frontul Stalingradului.

Întârzierea contraofensivei sovietice a fost cauzată în primul rând de condițiile meteo, așteptându-se o înrăutățire serioasă a timpului prin începerea ninsorilor şi a gerului, astfel încât aviaţiile germană şi română au fost împiedicate să desfășoare misiuni aeriene de sprijin pentru Armata a 3-a română şi Armata a 6-a germană.

Ameliorarea uşoară a condiţiilor atmosferice a determinat conducerea Gruparii Aeriane de Luptă (G.A.L.) să trimită în misiuni 64 de avioane (3 de recunoaștere, 24 de vânătoare şi 37 de bombardament), care au acţionat în zona Balşoi-Kletskaia, atacând trupele de infanterie, mecanizate şi blindate inamice, fiind distruse 28 de tancuri, 12 baterii antiaeriene şi 45 de autocamioane^¹.

După înfrângerea rezistenţei trupelor române, recunoașterile aeriene din zona Blinov au scos la iveală faptul că Armata Roşie înainta spre valea Zuzkan, ajungând la Molokov. În sectorul Kletskaia, breşa a fost mult lărgită, forţele inamice intrând în adâncimea frontului românesc.

Ieşirea din încercuirea de la Karpovka

Pe aerodromul de la Karpovka, personalul navigant şi tehnic a intrat în alertă în ziua de 20 noiembrie 1942, sublocotenentul av. Hariton Duşescu zburând pe un Me. 109, la 100 metri înălțime, a văzut cum trupele sovietice de blindate şi infanterie încercuiesc aerodromul. Avioanele germane de bombardament în picaj Ju-87 au decolat şi au plecat din zonă. Iniţiativa apărării aerodromului a fost preluată de lt. av. Alexandru Şerbănescu, comandantul Escadrilei 57 Vt.

A doua zi, o celulă formată din lt. (r) av. Ion Simionescu şi adjt. av. Alexandru Moldoveanu a survolat zona din jurul aerodromului şi către Cotul Donului, constatând un adevăr sumbru: coloanele mecanizate şi de blindate sovietice au spart frontul la Kalaci, îndreptându-se spre aerodromul de la Karpovka. Mai erau numai 7 kilometri până când inamicul urma să ajungă la baza aeriană românească.

Locotenentul av. Alexandru Şerbănescu a hotărât împreună cu lt. Romulus Apostolescu, comandantul Bateriei 102 Rheinmetall şi al Detaşamentului antiaerian, să treacă la măsuri de apărare, trupa ocupând poziţie de tragere în tranşeele de la marginea aerodromului. Câţiva aviatori au decolat, printre ei s-au aflat căpitanul Dan Scurtu şi sublt. (r) Ion Dicezare, ambii reușind să aterizeze pe aerodromurile de la Tzacinskaia şi Moruzovskaia.

În dimineața zilei de 22 noiembrie 1942, o formațiune de blindate compusă din 55-60 de tancuri T-34 a ajuns la porțile aerodromului, dar din cauza terenului accidentat şi a unui mic râu, blindatele inamice au trebuit să facă un ocol, aerodromul nefiind total încercuit. Pe baza aeriană se aflau 30 de avioane disponibile. La ora 21:00, forţele sovietice au atacat pe ninsoare. Tunurile antiaeriene comandate de lt. Apostolescu au deschis focul şi câteva tancuri au luat foc, în timp ce pe aerodrom explodau obuzele inamice. La ora 22:00, atacul sovietic s-a repetat şi zeci de proiectile au lovit baza aeriană, făcând mai multe victime.

Un avion de vânătoare sovietic Yak-3

Din ordinul lt. av. Alexandru Şerbănescu, mecanicii au ridicat cozile avioanelor pe butoaie, pentru a se putea trage orizontal cu tunurile şi mitralierele de bord. Din carlinga avioanelor Me. 109, piloţii au deschis focul şi râuri de obuze de 20 mm s-au abătut asupra blindatelor şi a infanteriei sovietice, care a fost surprinsă de intensitatea tirului. A început o luptă pe viaţă şi pe moarte. Din rândul personalului aerodromului s-au înregistrat multe victime. S-a dat ordin ca, a doua zi dimineața, avioanele disponibile să decoleze. Piloții şi-au luat în carlingă câte un camarad sau un mecanic. Adjutantul av. Ioan Panaite, deşi grav rănit la un picior, a hotărât să decoleze.

În dimineața zilei de 23 noiembrie 1942, avioanele româneşti Me. 109 şi-au luat zborul, ieșind din încercuire. În Jurnalul de Operaţiuni al G.A.L, din 23 noiembrie 1942, s-a consemnat: „Grupul 7 Vt., în noaptea de 22/23 noiembrie, prin luptă terestră, a rezistat contraatacurilor inamice repetate asupra terenului de la Karpovka, date cu C.L. (care de luptă), infanterie şi aruncătoare. În zorii zilei de 23 noiembrie a început evacuarea terenului sub focul inamic, reuşindu-se să se salveze o mare parte din materialul volant şi personal. Sunt pierderi a căror situaţie precisă nu se cunoaşte”^².

Grupul 7 vt., retras iniţial la Moruzovskaia, s-a deplasat la 28 noiembrie 1942 pe aerodromul de la Novocercask, ulterior, două escadrile s-au retras la Melitopol pentru refacere. A treia escadrilă, cu avioane noi primite de la germani, a rămas pe terenul de la Rostov.

Eroismul aviatorilor români care au reuşit să iasă, prin luptă, din încercuirea de la Karpovka, l-a determinat pe feldmareşalul Wolfram von Richtoffen să-i menționeze într-un Ordin de Zi al Flotei a 4-a Aeriene. Cei mai mulți dintre piloţii români ieșiți din încercuire au fost decoraţi de către germani cu Ordinul „Crucea de Fier’’ clasa I-a.

În ciuda vremii nefavorabile, cu plafon de vizibilitate sub 50 m, în zilele de 23 şi 24 noiembrie, G.A.L a trimis în acțiune 12 avioane (3 de vânătoare şi 9 de bombardament), respectiv 34 (21 de bombardament, 11 de vânătoare şi 2 de recunoaştere), aviaţia română a pierdut 2 He.111 şi un IAR-80.

În perioada 16 septembrie-30 decembrie 1942, aviația de luptă română a executat 2.728 de misiuni (1.430 de vânătoare, 1.298 de bombardament), totalizând 4.327 ore de zbor, şi a obţinut 58 de victorii aeriene, alte 28 de avioane inamice au fost doborâte prin acţiuni ale artileriei antiaeriene. S-au lansat asupra trupelor sovietice 1.278 de tone de bombe, cu precădere asupra Stalingradului. Pierderile suferite de Aeronautica Regală Română, în personal şi materiale, au atins, în această fază, punctul maxim din toată durata războiului: 473 de morţi, dispăruţi şi răniţi (29 de ofiţeri), 72 de avioane, 60 de tunuri a.a şi 104 vehicule pentru aviație. În această ultimă fază a campaniei din anul 1942, pe Frontul de la Stalingrad şi Cotul Donului, pierderile în personal navigant au fost de 50% în cazul ofiţerilor şi de 57% în rândul subofiţerilor^³.

La mijlocul lunii decembrie 1942, o parte dintre unitățile de aviație care suferiseră pierderi mari, precum Grupul 3 Bombardament, Grupul 8 Vânătoare, Escadrila 1 Recunoaştere, Grupul 7 Vânătoare, au fost retrase din zona de operațiuni pentru refacere şi completare cu aparate de zbor.

Eroii de la Karpovka: piloţii Dan Scurtu, Tiberiu Stătescu şi Alexandru Şerbănescu

În pofida unor condiții grele de activitate, aviatorii Grupului 7 Vt. au reprezentat elita aviației de vânătoare pe Frontul de Est. În cele trei luni de prezență pe front, în anul 1942, piloții acestei unități eroice au executat 277 de misiuni de luptă. S-au confruntat cu aviatorii sovietici în 15 lupte aeriene în care au doborât 12 avioane, iar 3 au fost distruse prin atacuri la sol. În același timp, între 1 septembrie-31 decembrie 1942, Grupul 7 Vt. a pierdut 16 avioane^⁴.

În perioada 21-31 decembrie 1942, efortul principal al forțelor aeriene române pe zona de operațiuni a fost îndreptat pentru sprijinirea trupelor terestre române şi germane aflate în contact cu inamicul pe râul Cir. În această fază, aviația de luptă a totalizat 113 misiuni, cu 155 de ore de zbor, lansând asupra trupelor sovietice 54,6 tone de bombe. Aceste misiuni executate de aviația română s-au efectuat în condiții meteorologice deosebit de dificile.

Acest text este un fragment din articolul „Escadrile româneşti deasupra Stalingradului”, publicat în numărul 41 al revistei „Historia Special“, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 20 decembrie 2022 - 25 martie 2023, și în format digital pe paydemic.com.