Cea mai mare evadare dintr-un lagăr de prizonieri, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În noaptea de 5 august 1944, lagărul pentru prizonieri de război de la Cowra, din statul australian New South Wales, a fost scena celei mai mari evadări din lagărele de prizonieri din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
După ce un prizonier japonez a încercat să avertizeze autoritățile asupra revoltei iminente, peste 900 de deținuți au ieșit din barăci și au atacat gardienii folosind arme improvizate, precum bâte, unelte de grădinărit și tacâmuri. Revolta s-a soldat cu moartea a 234 de prizonieri japonezi și a cinci australieni. Cei care au reușit să fugă au fost capturați în decurs de câteva zile, relatează Smithsonian Magazine.
Conform sursei citate, explicația acestui gest aparent lipsit de șanse se află în cultura militară japoneză din timpul războiului. Educația și propaganda promovau loialitatea absolută față de împărat și subordonarea individului interesului colectiv.
Militarii erau formați să considere sacrificiul suprem drept cea mai înaltă datorie, iar documentul militar „Senjinkun”, distribuit în 1941, le cerea soldaților să nu accepte niciodată rușinea capturării. În această concepție, moartea era preferabilă statutului de prizonier, iar capturarea reprezenta o dezonoare atât pentru militar, cât și pentru familia sa.
Această mentalitate explică de ce numărul prizonierilor japonezi capturați de Aliați a fost extrem de redus în comparație cu cel al germanilor. Mulți soldați japonezi au fost luați prizonieri doar după ce fuseseră grav răniți, epuizați sau inconștienți.
Cei care supraviețuiau capturării considerau adesea că viața lor se încheiase din punct de vedere moral și social. Autoritățile japoneze îi declarau uneori oficial morți, iar familiile primeau această veste fără să știe că rudele lor trăiau. Din dorința de a evita rușinea, numeroși prizonieri foloseau nume false și evitau să trimită scrisori acasă.
Diferența dintre perspectiva occidentală și cea japoneză asupra captivității era profundă. În timp ce militarii occidentali considerau predarea o soluție legitimă în fața unei situații fără speranță, soldații japonezi vedeau sinuciderea și sacrificiul drept modalități de a-și păstra onoarea.
Literatura inspirată din experiențele de la Cowra ilustrează această opoziție de valori: argumentele occidentale în favoarea supraviețuirii nu reușeau să învingă convingerile adânc înrădăcinate ale prizonierilor japonezi.
Primul prizonier japonez capturat pe teritoriul Australiei a fost pilotul Hajime Toyoshima, în 1942, iar ulterior acesta a fost transferat la Cowra. Lagărul, construit inițial pentru prizonieri italieni, era bine organizat și oferea condiții de trai relativ bune.
Deținuții aveau acces la magazine, activități recreative, terenuri de sport, servicii medicale și posibilitatea de a cultiva grădini. Australienii respectau principiile Convenției de la Geneva și tratau prizonierii uman, în contrast puternic cu tratamentul sever aplicat de Japonia prizonierilor aliați din Asia.
Mulți japonezi se așteptau însă la represalii și au fost surprinși de corectitudinea gardienilor australieni. Unii au interpretat această atitudine drept un semn de slăbiciune și au început să profite de toleranța administrației lagărului. Pe măsură ce veștile despre înfrângerile Japoniei ajungeau în lagăr, grupările radicale au susținut că singura modalitate de a-și recâștiga onoarea era o revoltă colectivă.
Evadarea de la Cowra
Declanșatorul imediat al evenimentelor a fost anunțul din 4 august 1944 privind transferul soldaților de rang inferior într-un alt lagăr, pentru reducerea supraaglomerării. Liderii japonezi au protestat, dar fără succes.
În aceeași zi, prizonierii au organizat o adunare, iar majoritatea a votat în favoarea unei evadări în masă, deși numeroși participanți au recunoscut ulterior că au acceptat planul mai degrabă din presiunea grupului decât din convingere. Ei știau că șansele de reușită erau minime și că probabil vor muri, însă considerau tentativa mai importantă decât succesul propriu-zis.
În noaptea revoltei, prizonierii și-au luat rămas-bun unii de la alții, au improvizat arme și au incendiat barăcile. La semnalul dat de Toyoshima, aproximativ 966 dintre cei 1.104 prizonieri japonezi au pornit atacul. Împărțiți în mai multe grupuri, ei au urmărit obiective diferite. Unul dintre acestea era capturarea unei mitraliere Vickers, apărate de soldații australieni Benjamin Gower Hardy și Ralph Jones.
Cei doi au fost uciși, însă înainte de moarte Hardy a reușit să scoată o piesă esențială a armei, împiedicând folosirea ei de către atacatori. Alte grupuri au încercat să spargă gardurile lagărului, fiind întâmpinate cu focuri de armă, în timp ce un număr de prizonieri au ajuns în alte sectoare ale complexului.
Până dimineața, sute de prizonieri reușiseră să părăsească lagărul, dar toți au fost capturați în următoarele nouă zile. Mulți dintre cei evadați s-au sinucis înainte de recapturare sau și-au ucis camarazii, considerând că astfel își păstrează onoarea. În total, majoritatea victimelor japoneze au murit împușcate, iar restul au pierit în incendii, prin sinucidere sau din cauze necunoscute. De partea australiană, pe lângă Hardy și Jones, și-au pierdut viața încă trei militari.
Ulterior s-a aflat că autoritățile primiseră avertismente privind pregătirea unei revolte, dar nu înțeleseseră amploarea pericolului. Australienii nu puteau concepe că prizonierii preferau moartea captivității și au interpretat comportamentul acestora prin propriile valori culturale, ceea ce a dus la o subestimare gravă a riscului.
După revoltă, supraviețuitorii se așteptau la pedepse severe, însă autoritățile australiene au dat dovadă de moderație. Prizonierii au fost mutați în alte lagăre și repatriați după încheierea războiului. Deși se temeau că vor fi respinși de familii și de societatea japoneză, majoritatea au fost primiți cu căldură la întoarcerea acasă.
Astăzi, victimele japoneze sunt înmormântate în Cimitirul Japonez de Război de la Cowra, iar soldații australieni căzuți în timpul revoltei odihnesc într-un cimitir din apropiere. Alături de grădina japoneză și Clopotul Păcii construite ulterior, aceste locuri au devenit simboluri ale reconcilierii și prieteniei dintre Australia și Japonia, transformând memoria unui episod violent într-un mesaj de pace și cooperare între cele două națiuni.
Foto sus: Prizonieri de război japonezi la sosirea în Australia (© John Oxley Library / State Library of Queensland / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
