„Ţine-ţi pantalonii pe tine”: cum s-a pregătit Australia pentru o invazie japoneză în Al Doilea Război Mondial

Cel de-al Doilea Război Mondial a izbucnit la 1 septembrie 1939, iar Australia s-a avântat în război alături de Marea Britanie, în 3 septembrie. Exista, pe atunci, o teamă teribilă de a fi invadată de un inamic străin, Japonia, care era la fel de neîndurătoare şi de bine înzestrată militar ca şi aliata sa din Europa, Germania nazistă. Armata sa a realizat o incursiune rapidă înspre sud, în nordul Australiei şi nu părea să dea vreun semn de încetinire a raidului.

Japonia a lansat 97 de raiduri aeriene împotriva Australiei, a trimis într-o misiune suicidală submarine pitice în Portul din Sydney, a bombardat oraşele Sydney şi Newcastle şi a atacat transportul maritim de coastă. Sute de oameni au murit. Şi, deşi istoricii încă dezbat dacă Japonia avea sau nu planuri de invadare a Australiei, atacurile au fost la fel de reale ca şi teama civililor.

Poartă pantaloni şi acoperă-ţi alimentele

Toate statele au luat măsuri preventive în faţa raidurilor aeriene. Numeroase gospodării au luat seama de atenţionările autorităţilor şi au săpat tranşee sau chiar au investit în construirea unor adăposturi. Mesajele oficiale atenţionau:„Ţine-ţi capul în jos când eşti într-un tranşeu deschis. Chipurile răsturnate atrag focul inamic. Pentru a evita şocul, niciodată să nu te sprijini de pereţii tranşeului. Tranşeul deschis în curtea ta poate avea o adâncime de 1, 2-1, 5 metri, o lăţime, deasupra, de 1, 3 metri, şi 1 metru în partea de jos.”

 „Umple-ţi cada cu apă atunci când există posibilitatea unui raid. Ai atât de multă apă disponibilă pe cât este posibil, în chiuvete, bazine sau alte recipiente. O bombă poate tăia alimentarea cu apă şi o bună aprovizionare cu apă a pompei tale poate stinge o bombă incendiară care altfel ţi-ar distruge casa. De asemenea, după raidul aerian, este posibil să rămâi fără multă apă de băut.”

„Acoperă toate alimentele. Farfuriile vor proteja conţinutul bazinelor împotriva cioburilor de sticlă. Mâncarea din cutii sau borcane închise ermetic este protejată de gaze.”

„Închide gazul şi electricitatea înainte să mergi în adăpost.”

„Ţine la îndemână, lângă pat, o torţă, o lumânare cu chibrituri, câţiva bani, un pulover gros şi o pereche de pantaloni. Poţi avea şi o rolă de faşă, vată, apă potabilă, plasturi, o sticlă cu iod, câteva prăjiturele de ciocolată simplă, o pereche de pantofi cu toc mic şi haine de schimb. Femeile ar trebui să poarte pantaloni în tranşee.”

Scoate armele vechi sau fă-le din lemn

În 1939, Australia a intrat în război fără prea multă tragere de inimă. Prinicipala sa motivaţie era teama că dacă Marea Britanie cădea, atunci Australia rămânea fără apărare, aşa că singura soluţie era să ofere ajutor Londrei în momentul în care a declarat război lui Adolf Hitler.

Totuşi, intrarea Japoniei în război în 1941 şi teama de o invazie au făcut ca femeile şi bărbaţii Australiei să se înşire la coadă pentru a intra voluntar fie în frontul de afară, fie în în cel naţional. Operaţiunile militare şi de miliţie au fost sprijinite de garda naţională, Corpul de Apărare al Voluntarilor (VDC).

Mulţi erau veterani ai Primului Război Mondial şi, cu ingeniozitate, au reuşit să biruie lipsa de resurse sau de entuziasm – folosind vechi arme nemţeşti capturate în Primul Război Mondial, construind singuri explozivi şi chiar arme de foc din lemn. Au realizat instrucţii în tactici de gherilă pentru apărare locală – şi chiar au ajuns să îşi apere propriile oraşe împotriva atacurilor japoneze. Între timp grupuri de muncă au împânzit plajele cu sârmă ghimpată şi alte obstacole pentru a împiedica orice aterizare a inamicului.

Nakeroos

Una dintre cele mai interesante unităţi de apărare naţională au fost Nackeroos, cunoscută şi sub numele de „Cowboy lui Curtin” după numele premierului australian John Curtin. Oficial, erau NAOU (Unitatea de Observare Australia de Nord), creată la mijlocul lunii martie, în 1942, la o săptămână după ce oraşul Broome a fost bombardat. „Comandantul unităţii, maiorul William Stanner, fusese un atropolog înainte de război şi ştia bine nordul. Unitatea abia dacă avea 500 de oameni, iar sediul lor era în Katherine, în Teritoriul de Nord, iar sarcina lor era să patruleze Australia de Nord pentru a se uita după semne de activitate a inamicului. Operau în grupuri mici şi călare, în majoritatea timpului. Oamenii s-au folosit de cunoştinţele aborigenilor din zonă şi au menţinut avanposturi pentru observarea coastei”, arată Australian War Memorial.

Înşeuează şi călăreşte acel..fotoliu rabatabil

În vreme ce bărbaţii mânuiau armele, femeile prestau voluntar activităţi militare în afara câmpului de luptă, în colaborare cu Crucea Roşie şi alte organizaţii. Chiar şi tinerii se implicau, având uneori roluri importante precum supravegherea spaţiului aerian şi maritim.

Aceşti mici cercetaşi erau staţionaţi în marile oraşe şi în centrele industriale şi li se oferiseră fotolii cu spătarul rabatabil, mult mai confortabil pentru a privi cerul. „Zeci de mii de civili din VAOC (Corpul de Observatori Aerieni al Voluntarilor), creat în 1942, erau în continuu vigilenţi în centrele populate. VAOC erau antrenaţi în recunoaşterea aeronavelor şi echipaţi cu o serie de materiale audio şi vizuale, de la lentile performante la simpli clopoţei. Deşi rareori vedeau avioane japoneze, au urmărit şi salvat numeroase avioane ale Aliaţilor. Numărul lor s-a diminuat pe măsură ce pericolul a trecut”, explică Australian War Memorial.

Din spaţii rezidenţiale luxoase în boscheţi

Au existat momente când teama şi sfidarea s-au transformat în panică şi groază. Mulţi au crezut că primul raid aerian asupra oraşului Darwin, din februarie 1942, în urma căruia au murit 300 de oameni, anunţa sosirea infateriei japoneze. „Unii soldaţi şi civili au dat dovadă de mult curaj”, spune Departamentul pentru Problemele Veteranilor. „Exista, de asemenea, şi un element de panică. Unii civili şi militari „s-au dus în boscheţi” sau au fugit în sud, temându-se că raidul marca începutul invaziei. Majoritatea acelora care au plecat de la post şi au fugit în sud au fost interceptaţi la Alice Springs, însă câţiva au ajuns în oraşele din sud. Această panică şi adevărata dimensiune a pierderilor au fost ascunse publicului australian de o cenzură strictă.”

În Sydney, mai ales după raidurile submarinelor din iunie 1942, unii localnici au părăsit suburbiile sudice, lăsându-şi proprietăţile pradă unor investitori oportunişti.

Invazia japoneză, realitate sau iluzie?

Înaltul comandament de la Tokyo a luat în considerare o invazie a Australiei, confirmă AWM, dar „a realizat că o invaziei a pământului australian era imposbilă în martie 1942”. Totuşi, atacurile au continuat, aşa că şi teama a persistat. Lipsa unor informaţii detaliate asupra stadiul războiului şi alerta continuă au contribuit la menţinerea stării de panică şi la răspândirea zvonurilor.

„Mulţi credeau, greşit, aşa cum avea să se arate, că exista un plan – Linia Brisbane – de a abandona nordul şi vestul continentului în mâinile inamicului în cazul unei invazii şi de a apăra cele mai populate zone din sud-estul Australiei. Nu exista nici un astfel de plan”, conchide AWM.

www.news.com.au