Tratatul de la Trianon – iluzia unei tragedii

În această perioadă în care subiectul Trianon este la modă, am fost plăcut surprins să constat că publicația Wiener Zeitung a dedicat un amplu articol unei personalități ungare care susține, în acord cu adevărul istoric, că Tratatul de la Trianon a fost un act corect, prin care a fost realizat dreptul la autodeterminare al popoarelor care formau imperiul Austro-Ungar. Iată mai jos extrase din articolul publicației vieneze.

Într-un interviu acordat recent pentru publicația austriacă Wienerzeitung, marele dirijor de origine ungară Adam Fischer a oferit o perspectivă diferită asupra Trianonului, de cea cu care ne-a obișnuit actuala clasă politică ungară:

„De la Trianon încoace, ungurii nu reușesc să se confrunte cu propriile greșeli , se autoamăgesc cu propria viziune asupra istoriei, iar acest lucru conduce la izolare. Realitatea că Regatul Ungariei a fost divizat în state naționale se amestecă cu punctul de vedere etnic că divizarea ar fi fost nedreaptă. Au existat pe teritoriul regatului foarte multe regiuni în care etniile erau amestecate. În momentele de cotitură s-au luat întotdeauna decizii împotriva guvernului ungar; acest lucru poate fi criticat, chiar dacă au existat și motive pentru ca aceste decizii să fie luate.

Însă divizarea țării a fost o necesitate istorică. Acest lucru nu se dorește a fi acceptat. Procesul a fost parte a programului președintelui american Woodrow Wilson referitor la dreptul la autodeterminare al popoarelor. Politica ungurilor a fost îndreptată cu decenii înainte de Trianon împotriva minorităților etnice din țară.

Majoritatea ungară nu i-a considerat egali în drepturi pe slovaci sau români. Celelalte etnii au fost persecutate. (...) În Ungaria acest lucru a condus, după Primul Război Mondial, la situația în care nu mai era posibilă o unitate între etnii și toate celelalte popoare nu mai doreau sub nici o formă să mai conviețuiască în același stat cu ungurii. Aici nu vreau să îi exonerez de răspundere pe naționaliștii slovaci sau români. Din contră. (...)”.

Adam Fischer subliniază cum în ultimii 100 de ani ura ungurilor împotriva semenilor conlocuitori, dar vorbitori de alte limbi decât cea ungară este cultivată încă din copilărie:

„Ungurii nu au acceptat până în ultimul moment la Trianon că românii și slovacii trebuie tratați pe picior de egalitate. Un exemplu elocvent în acest sens l-a oferit celebrul conducător al delegației ungare la Trianon, Albert Apponyi. Discursul său de acolo, prezentat în mai multe limbi, a fost și este legendar în Ungaria, elevii fiind obligați multă vreme după aceea să învețe pe de rost pasaje din el.

În acest discurs, Apponyi subliniază încă o dată concepția ungurească de națiune superioară, conducătoare. El se referă la slovaci, români și alții în termeni de „rasă”, care s-ar situa la un nivel cultural inferior și care nu pot deține o suveranitate națională. (...)

Ungurii se autoamăgesc până astăzi și nu vor să vadă nici acum cât de mult și-au antagonizat celelalte națiuni. Apponyi nu este un caz singular, ci face parte dintr-un șir care a început cu Kossuth.”

„Naționalismul lui Kossuth a devenit regulă”

Considerat unul dintre cei mai importanți patrioți ai Ungariei, Kossuth Lajos nu și-a ascuns niciodată aversiunea față de națiile conlocuitoare. Potrivit dirijorului, guvernatorul Ungariei din timpul Revoluției de la 1848 „a fost unul din cei mai mari naționaliști, cel care a împins țara pe acest drum. Era radical împotriva croaților, românilor și al celorlalte etnii. L-am întrebat pe unul dintre istoricii de frunte ai țării de ce nu sunt prezentate public aceste aspecte întunecate ale personalității lui Kossuth. El mi-a răspuns: că a fost un ticălos, asta știm, noi istoricii, dar nu putem să o spunem deschis. Iar naționalismul lui Kossuth a devenit regulă. În fond, ungurii nu doreau să accepte că regatul lor a fost un stat multietnic. Astfel, nu și-au dat, sau nu au vrut să își dea seama ce impresie negativă făcea politica lor naționalistă în străinătate, mai ales în Europa. Gândirea de tipul „toți sunt împotriva noastră” se perpetuează.

Dar motivele acestei percepții anti-ungurești în străinătate nu preocupă pe nimeni. Cel mai recent exemplu în acest sens l-a oferit ministrul de externe ungar (Peter Szijjarto – n. red.), care a răspuns astfel criticilor celor cinci state nord-europene referitoare la instituirea stării de urgență: « suntem o țară veche de 1.000 de ani, nu avem nevoie de criticile voastre». Ungaria nu este însă, o țară veche de 1000 de ani. Regatul Ungariei are 1000 de ani. Acesta a fost un stat multietnic și multilingvistic. Ungaria etnic «pură» s-a născut la Trianon. Statul național ungar nu există, așadar de 1000 ci de 100 de ani. Din acest motiv, sloganul guvernului «Ungaria trebuie să rămână pământ unguresc» este mincinos.

În limba ungară, cuvântul «Magyarorszag» are dublu înțeles: scris într-un cuvânt, înseamnă «Ungaria», însă scris cu literă mică și despărțit înseamnă «pământ unguresc». Sloganul amintit se joacă cu acest sens ambivalent («Magyarorszag» trebuie să rămână «magyar orszag») și reprezintă un semnal de luptă împotriva migranților: țara ungurilor este ungurească, pământul unguresc este doar al ungurilor. În acest context, se uită însă că această Ungarie omogenă a devenit posibilă datorită Trianon-ului.”

Dirijorul ungar nu și-a ascuns dezaprobarea față de politica xenofobă a lui Viktor Orban:

„Pentru politica guvernamentală, omogenitatea etnică este cel mai de preț bun, care trebuie apărat. Sloganul lansat de prim-ministrul Viktor Orban este: «Vom apăra acest bun în fața Europei sau a lumii. Uitați-vă ce au devenit Marea Britanie, Germania sau Austria, unde migranții au ocupat țara. Spre deosebire de ei, noi am rămas din fericire omogeni etnic și Ungaria trebuie să rămână ungurească. Toți străinii sunt dușmani și nu avem voie să acceptăm pe nimeni. »

Actualul regim duce o politică naționalistă, anti-străini și o propagandă evident rasistă. Cu aceste concepții, nu are nici un drept să comemoreze Trianonul. Trianonul a adus multor oameni sărăcie și suferință. Însă cei care prezintă astăzi omogenitatea etnică drept cea mai mare valoare și care fac totul pentru a crea o societate xenofobă, trebuie să celebreze Trianonul drept zi de naștere a politicilor lor rasiste.”

„Imediat după Trianon,” – relatează acesta – „Ungaria a introdus un numerus clausus pentru accesul evreilor la studii superioare. Asemenea legi antisemite, cu 15 ani înaintea Legilor de la Nuremberg, reprezintă un unicat pentru Europa de atunci. Acest lucru nu este, însă luat în atenție nici acum. Ungurii nu și-au clarificat istoria, așa cum au făcut-o germanii, austriecii sau alte popoare vestice, cu mai mult sau mai puțin succes. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în Ungaria. Ungurii au adoptat atitudinea ariciului și nu au pus nici un preț pe o evaluare critică a propriei istorii.”

Adam Fisher, născut în 1948, în Budapesta, este unul din cei mai importanți dirijori ai zilelor noastre. Interpretările sale după Haydn, Mozart, Beethoven, Wagner, Mahler, Bartok și alții au fost recompensate cu numeroase premii. Fisher a dirijat în toate marile săli de opera din lume și este membru onorific al Operei Naționale din Viena, din anul 2017. Acesta locuiește, împreună cu familia sa în Hamburg, Berlin și Budapesta.