Relațiile economice dintre România și Marea Britanie în vremuri de Mare Criză Economică

Marea Criză Economică ar fi pornit din SUA în octombrie 1929 în urma prăbușirii bursei din New York și apoi s-a extins la nivel planetar. Nici teritoriile dominate de la Londra nu puteau să scape de efectele valului nimicitor. Experții au tot căutat cauzele fenomenului și au oferit tot felul de explicații, unele foarte documentate și însoțite de fotografii ce făceau mai mult decât o mie de cuvinte.

Anuarul statistic al României din 1940 oferă o soluție în ceea ce privește relațiile comerciale cu Marea Britanie. Mărfurile britanice nu prea reușeau să ajungă în Carpați din cauză că relațiile politice cu fostul aliat nu erau dezvoltate. Chiar dacă autoritățile de la București doreau tehnologie și erau ca un burete, patronii englezi nu erau interesați de piața îndepărtată și căutau afaceri cât mai mari în alte regiuni. Au fost vândute numai 220 t de autovehicule în anul 1931, ceea ce era deosebit de puțin în raport cu potențialul ambelor state. S-a ajuns la un vârf de 506 t în 1934, dar a urmat o prăbușire catastrofală în perioada următoare. Chiar dacă România avea potențial financiar, au fost aduse din arhipelag doar 48 de tone de autovehicule în 1938. Mașinile importate erau complicate și difereau prea mult prin folosirea altui sistem de măsuri.

Industria metalurgică a apărut și s-a dezvoltat în Anglia prin ridicarea de furnale înalte. Partea română dorea lucrări din fier, dar pe piața îndepărtată au fost găsite în 1931 numai 4.230 t. Era deosebit de puțin în raport cu potențialul instalațiilor și este cunoscut faptul că specialiștii în problemele economice plâng din cauza scăderii drastice a livrărilor de cărbune și oțel. S-a ajuns la un vârf de 12.222 t în 1934, dar apoi a venit un dezastru cantitativ. Au fost cumpărate în 1938, cel mai bun an pentru economia României, numai 2.620 t de mărfuri. Explicația acestui declin este simplă: prețul plătit în 1938 era mai mare decât cel dat în 1934. Statistica nu spune ce anume s-a importat, dar patronii englezi țineau prea mult la preț și era normal să se producă o orientare spre vânzători mai generoși.

Calitatea mașinilor necesare în producție era recunoscută și clienții români au cumpărat 1.305 t în 1931. Cantitatea a crescut și s-a ajuns în 1938 la 3.015 t. Economia României ar fi avut nevoie de mai multă tehnică, dar negocierile cu patronii englezi durau prea mult și alte piețe începeau să fie mult mai atractive.

Au mai fost salvate schimburile comerciale prin importul unor categorii de tehnică militară, dar Londra n-a știut să se impună în partea de est a Europei nici la acest capitol. Perfidul Albion avea alte interese și căuta mereu să vândă în cantități uriașe pe piețe cu zisă valută forte. În plus, diferențele de calibru făceau dificile colaborările în epoca standardizării.

Se plângea lumea că nu mergeau afacerile, dar erau prea multe bariere în calea scurgerii produselor spre clienți ce erau interesați de colaborare și din motive politice și strategice. Elitele epocii n-au știut să ofere mărfuri aliaților și s-a preferat o exploatare a resurselor ieftine din regiunile Europei de Est.

_{Foto
sus: Oțelărie în perioada interbelică (© Arhivă Digital
museum)}