Industrializarea României Mari prin importurile sporite de utilaje și motoare din Germania anului 1937

Se spune prin toate publicațiile că regimul de la Berlin a dorit transformarea României în simplu furnizor de produse agricole pentru Germania. Ar fi fost, după o exprimare din mediul virtual, un fel de Plan Valev. Istoricii au tot repetat ideile până când au devenit adevăr științific și a fost promovat prin presă și internet. Nu se putea ca un regim politic odios și criminal să facă vreo faptă bună. În plus, istoricii comuniști și cei români de după 1989 au văzut peste tot dușmani. A domnit în secolul al XX-lea o mentalitate de cetate asediată și încă n-au fost șterse complet ideile inoculate în timp cu ajutorul politrucilor timp de decenii.

Patronii români erau interesați de tehnologiile germane pentru modernizarea fabricilor. Au fost importate în anul 1936 15.767 t de aparate, motoare și mașini ce puteau fi folosite în industrie, agricultură și transporturi.

Anuarul statistic publicat în 1940 nu detaliază ce fel de utilaje au fost cumpărate, dar este evident că nu exista un embargou la adresa României, Reichul chiar era disperat să vândă cât mai mult pentru menținerea finanțelor destul de subțiri. S-a scris că relațiile dintre cele două state s-au răcit pe măsură ce timpul a trecut, dar au sosit în anul 1937 23.947 t de produse industriale. Dacă se presupune că aceste construcții metalice intrau perfect în vagoanele de tren, zilnic erau aduse cam șase vagoane și jumătate de mașini ce puteau contribui la prelucrarea superioară a materiilor prime de orice natură. Folosite corect, acestea puteau să reziste timp de decenii.

Interesant a fost un alt aspect. Republica de la Weimar și mediul de afaceri din lumea definită drept democratică nu s-au orientat spre piața Europei de Est atunci când se spune că a fost recesiune, chiar Marea Criză Economică. Doar 8.290 t de mașini cu destinație economică au plecat spre România Mare în 1931. Încheierea unor contracte cu creditare pe termen lung sau importul de produse petroliere de la Ploiești ar fi dus la o colaborare bună și o îndulcire a situației populației din cele două state. Elitele aveau însă tot felul de fantezii și se trecuse la o politică de înarmare navală care a dus la epuizarea bugetelor.

Intensificarea luptelor politice din Germania s-a reflectat și la capitolul exporturi către România și s-a ajuns în 1932 la 5.604 t de mașini-unelte, motoare și aparate. A fost și mai rău în anul următor, cel în care naziștii au provocat furtună prin economie și stat în vederea consolidării puterii. Au sosit numai 3.929 t de mărfuri destinate economiei românești. Haosul politic a fost mult mai periculos pentru industria germană decât ceea ce se numește Marea Criză Economică. A urmat însă o creștere a exporturilor către România pe fondul căutării de venituri pentru programele de extindere a forțelor armate.

Trebuie să dispară din istoriografie teza că Berlinul a vrut cu orice preț să transforme România în stat agrar și furnizor de materii prime pentru Reich. Regimul politic a fost criminal, dar s-a reușit aducerea de produse industriale prin care performanțele fabricilor să fie ridicate la un nivel deosebit în raport cu ceea ce era înainte de 1929.

Foto sus: Bacău. Fabrica de pielărie „S. Filderman”, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)