Marea Criză Economică a fost o perioadă de înflorire economică în România Mare
Perioada începută la 11 noiembrie 1918 părea să fie una de fericire și de progres economic după nenorocirile provocate de războiul industrial. Orice minune nu ține prea mult și primele semne de prăpăd ar fi apărut prin 1928. Recesiunea provocată de crahul bursier din SUA în octombrie 1929 a fost un adevărat seism care a dus la prăbușirea mediului de afaceri și a urmat dezastrul pentru nivelul de trai.
Marasmul economic a durat un deceniu și a fost pe larg descris de jurnaliști și de specialiști, cei care au privit cu admirație spre modelul de dezvoltare totalitar din Italia, Germania sau Uniunea Sovietică. Se considera că lumea planificată era viitorul unei economii eficiente, rentabile. Nici recesiunile n-ar fi fost posibile.
Situația din România era diferită de ceea ce scriu experții și datele statistice vin să confirme noua interpretare. Industria mare transformatoare a avut în 1935 mai mulți salariați decât în 1930 și, în plus, au existat mai multe mașini din ce în ce mai puternice.
Astfel, în 1930 existau 3.646 de întreprinderi și care dădeau salarii celor 174.227 de angajați. S-a ajuns în 1935 să fie 3.613 fabrici cu un personal de 230.797 de persoane și totalul puterii mașinilor urca la 582.946 CP. Era o creștere semnificativă de la 492.715 CP. Motoarele atrăgeau un consum important de combustibil și mașinile cereau mai multă materie primă pentru prelucrare superioară.
Anuarul statistic a consemnat aducerea în țară a 9.360 t de motoare, aparate și utilaje în anul 1919 și achizițiile au continuat cu o poftă specifică doritorilor de venituri/ Niciodată n-au scăzut achizițiile sub această cotă din primul an de existență a noului stat. S-a ajuns în 1938 la o masă de 41.966 t și se presupune că a sporit calitatea mărfurilor achiziționate. Veneau după cele 40.585 din 1937. Clienții căutau bunuri cu destinație în sectoarele industrial și în cel agricol în vederea creșterii producției în cel mai scurt timp și cu reducerea cheltuielilor cu forța de muncă.
S-a produs o modernizare a economiei românești în contextul în care fenomenul era universal. Totuși, istoricii cu orientări de stânga au vrut cu orice preț să sublinieze doar anumite aspecte negative din epocă și astfel a rămas în paginile cărților de Istorie teza despre Marea Criză Economică. Nenorocirea populației a fost provocată de creșterea producției în marile state, dar mărfurile speciale nu ajutau la creșterea nivelului de trai. Armamentul nu poate să genereze decât sărăcie și distrugere.
România Mare s-a dezvoltat, dar marile puteri au avut conducători care au dorit cu orice preț un nou război planetar și statul din Carpați a fost prins în pârjolul universal. Realizările generației interbelice au fost spulberate de bombele doritorilor de dezastre sau apoi au fost jefuite în contul despăgubirilor de război.
Trebuie să se termine cu miturile istoriografice despre recesiunea cumplită care ar fi fost în România Mare!
Foto sus: Vedere aeriană a Rafinăriei Astra Română, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Mai multe pentru tine...
