Armata a 3-a română, în „încercuire” la Stalingrad

Pe 21 noiembrie 1942, în cea de-a treia zi a contraofensivei sovietice, principalele forțe ale Armatei a 3-a române au fost complet încercuite în urma realizării joncțiunii dintre Armatele a 5-a Tancuri și a 21-a.

Conducerea forțelor încercuite (Diviziile 5, 6, 13, 14 și 15 Infanterie) a căzut pe umerii generalului de divizie Mihail Lascăr, de unde și denumirea ad-hoc de Grupul de forțe general Lascăr.

Comandantul Armatei a 3-a române l-a întrebat pe Antonescu asupra activităților ulterioare (cu intenția de a obține permisiunea de ieșite din încercuire a grupului Lascăr), însă i s-a răspuns să execute ordinele primite de la Grupul de Armate „B”.

Mihail Lascăr

Prima cerere de capitulare a forțelor române a fost formulată de comandamentul sovietic pe 22 noiembrie ora 22:30 și a fost respinsă. „La început, au căutat să acționeze ca germanii, scrie istoricul rus Alexei Isaev.

Cinci avioane de transport Ju-52 au aterizat în încercuire, aducând muniție și alimente și evacuând 60 de răniți. După cum se știe, capabilitățile forțelor aeriene române erau modeste, nefiind în măsură să susțină un pod aerian. Forțele române încercuite nu dispuneau de mai mult de 40 de lovituri de tun și nu mai mâncaseră de trei zile.

Comandanții forțelor române încercuite, generalii Lascăr, Mazarini și Sion (comandantul Diviziei 15 Infanterie), într-o întrunire ținută la Golovski, au luat decizia pe 22 noiembrie la ora 22:00 să iasă din încercuire. Înainte de punerea în aplicare a planului, formațiunile sovietice au atacat Golovski și l-au capturat pe generalul Lascăr, împiedicând punerea în aplicare a planului de străpungere a încercuirii.

Capturarea comandamentului Diviziei 6 Infanterie a însemnat pierderea contactului radio a unităților încercuite cu eșalonul superior. Ultimele centre de rezistență ale forțelor române încercuite din zonă au fost eliminate pe 25 noiembrie, sovieticii capturând 27.000 de prizonieri.

Deși istoricii ruși omit acest lucru, marea majoritate a lucrărilor despre bătălie subliniază, aproape fără excepție, modul eroic în care a rezistat Grupul Lascăr. Pentru modul în care a opus „o rezistență curajoasă” (în aprecierea lui Manstein) sau „atitudinea sa exemplară” (Hitler), generalul de divizie Lascăr a fost decorat cu Frunzele de Stejar la Crucea de Cavaler al Ordinului Crucea de Fier – „o raritate pentru un ofițer străin”, remarcă Glantz, și primul ofițer străin care este decorat cu acest ordin.

Din Grupul Lascăr au scăpat 3.600 de militari și puțină tehnică de luptă, ce au constituit „coloana general Sion”, plecată de pe 22 noiembrie ora 21:00 din încercuire, care a ajuns în dimineața de 23 noiembrie la Balșoia Doncinska, unde au luat legătura cu Divizia 22 Blindată germană și au luptat în dispozitivul acesteia pentru apărarea acestei localități.

Timp de trei zile, forțele române s-au luptat cu eroism și în condiții grele cu Armata Roșie, provocându-i pierderi însemnate, subliniază istoricul rus Dmitri Degtev. Nu a fost documentată nicio fugă în masă a românilor din pozițiile deținute, despre care s-a scris în atâtea cărți după război. Din contră, în jurnalele acțiunilor de luptă sovietice s-a menționat că inamicul a luptat cu măiestrie și a opus o rezistență îndârjită.

Cu toate acestea, românii nu puteau rezista singuri pentru mult timp unui inamic care beneficia de o vastă superioritate numerică. Germanii nu îi puteau sprijini oportun și doar forțele Diviziei 22 Blindate nu au fost suficiente.

Un raport al Corpului 4 Tancuri specifica: „Soldatul român este brav în apărare, dar în momentul în care defensiva este străpunsă, frica de încercuire, organizarea ineptă a conducerii luptei în adâncimea dispozitivului propriu compromit întregul sistem de apărare și forțează unitățile române să înceapă o retragere imediată”.

Potrivit istoricului rus Dmitri Degtev, punctele forte ale defensivei românilor erau măsurile de camuflare adecvate și echipamentul bun dispus în prima linie de apărare. Dispozitivul putea fi străpuns de forțe superioare numeric, dar cu prețul unor pierderi însemnate.

Dar, în același timp, românii nu cunoșteau cum să organizeze un dispozitiv defensiv eșalonat în adâncime. Când forțele române se retrăgeau în adâncimea dispozitivului, nu existau tranșee sau puncte de sprijin amenajate în care să se replieze, conchide Degtev.

Descoperă radiografia Bătăliei de la Stalingrad, o luptă crucială istoria celui de-al Doilea Război Mondial, în numărul 53 al revistei „Historia Special” (revista:special/53), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 22 decembrie 2025 – 21 martie 2026, și în format digital pe paydemic.com.