Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b

Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.

La mijlocul lunii aprilie 1942, interceptările SIGINT (SIGnal INTelligence - n.r.) arătau că o grupare navală importantă urma să intre în Marea Coralilor, la începutul lunii mai 1942. Bătălia din Marea Coralilor din 8-9 mai 1942 a dezvăluit deficiențele structurilor de culegere a informațiilor de la nivel tactic din cadrul marinei americane. Recunoașterile aeriene japoneze au descoperit primele flota americană, dar contraatacurile aeriene au stopat forța de invazie care se îndrepta spre Port Moresby pe coasta de sud a Noii Guinee.

Amiralul Nimitz: Midway a fost în mod categoric o victorie a informațiilor

Peste mai puțin de o lună, SIGINT va contribui decisiv la o înfrângere strategică a Imperiului Japonez. Decizia amiralului Isoruku Yamamoto de a ataca Insulele Midway se baza pe aprecierea eronată că avioanele participante în raidul aerian american, din 18 aprilie 1942, condus de colonelul Doolittle, au decolat din Hawai și au făcut escală pe insulele Midway și nu de pe puntea portavionului Hornet.

Japonezii știau că aparatele B-25 Mitchell aparțin aviației de sprijin a forțelor terestre și nu-și închipuiau că sunt capabile să decoleze de pe un portavion. La rândul lor, americanii nu au realizat cât de mult a afectat raidul lui Doolittle mândria și onoarea japonezilor. Acest lucru i-a condus pe japonezi să acorde prioritate maximă planificării rapide a unor operațiuni de cucerire a insulelor Midway și Hawai.

În iulie 1940, Congresul a aprobat legea „O marină pentru două oceane”, iar US Navy începuse construcția unei flote care cuprindea 15 cuirasate, 11 portavioane, 54 crucișătoare, 191 distrugătoare și 73 submarine. Pentru japonezi era destul de limpede că trebuiau să distrugă cât mai curând flota americană din Pacific la începutul anului 1942, înainte ca forța economică a SUA să devină un factor decisiv. Prin urmare, amiralul Yamamoto căuta angajarea flotei americane într-o bătălie decisivă și nimicirea acesteia.

Pe 14 mai 1942, stația de monitorizare a traficului radio din Pacific – FRUPAC din Hawai a interceptat și decriptat un mesaj despre „o forță de invazie” pentru „AF”. Semnificația „AF” era necunoscută și, curând, în cadrul marinei au început dispute și diferențe de opinii pe această temă și dacă „AF” nu reprezenta cumva chiar următorul obiectiv major al Japoniei. Criptanaliștii americani au folosit o momeală – transmițând în clar un mesaj despre o problemă cu apa potabilă la Midway și curând au interceptat un mesaj japonez care confirma că „AF” era Midway și furnizau chiar și data atacului 3 sau 4 iunie 1942.

Datorită furnizării celor mai importante elemente ale ofensivei nipone – data și locul –, dar și compunerea grupărilor navale, conducerea flotei din Pacific a putut concentra puținele forțe aflate la dispoziție acolo unde puteau lovi cel mai bine forțele japoneze. Situația operațională înaintea Bătăliei de la Midway era complet diferită față de cea înaintea Bătăliei din Marea Coralilor cu câteva săptămâni înainte, când conducerea flotei din Pacific nu dispunea de informații de același calibru.

Trupele de pușcași marini americani debarcă în Insulele Solomon (© Profimedia)

Astfel, activității deosebite ale structurilor și unităților SIGINT, americanii au repurtat „o victorie incredibilă”, ca să-l cităm pe Walter Lord, scufundând patru portavioane (Akagi, Kaga, Hiryu și Soryu) și un crucișător greu (Mikuma). Japonezii au mai pierdut aproape 300 de avioane și peste 200 de piloți experimentați, dintr-un total de peste 3.000 de militari. Ca urmare a victoriei americane de la Midway, Japonia a abandonat planurile de expansiune în Oceanul Pacific și a trecut la defensivă până la finalul războiului.

Midway a propulsat activitatea SIGINT și de spargere a codurilor – dintr-o specialitate obscură, puțin cunoscută și apreciată – în prim-planul planificării și executării operațiunilor militare în Pacific. Amiralul Nimitz spunea mai târziu că „Midway a fost în mod categoric o victorie a informațiilor”.

Eșecuri costisitoare și pentru aliați

În ciuda succeselor SIGINT înregistrate, au existat și eșecuri costisitoare pentru aliați. Pe 7 august 1942. debarcările pușcașilor marini americani i-au luat pe japonezi, inițial, prin surprindere.

După ce și-au revenit din șocul inițial, japonezii au reacționat prompt. În bătălia navală de la Insula Savo din noaptea de 8-9 august 1942, japonezii au ripostat și au câștigat lupta datorită puținelor informații tactice și unei conduceri deficitare de partea aliată, fapt ce a contribuit la pierderea unui crucișător australian și a trei crucișătoare americane.

Observatorii tereștri au avertizat cu 80 de minute înainte de atacurile aeriene japoneze de zi asupra Guadalcanalului, dar au fost complet ineficienți în timpul nopții, când flota niponă a atacat.

Acest text este un fragment din articolul „Bătălia codurilor”, publicat în numărul 46 al revistei „Historia Special” (revista:special/46), disponibil în format digital pe paydemic.com.